2 32

S-a întâmplat în 5 februarie 1859 . A murit Alecu Russo, scriitor, ideolog al generaţiei de la 1848. Ca literat, a îmbogăţit repertoriul naţional prin piesele: Băcălia ambiţioasă (1846) şi Provincialul la Teatrul Naţional sau Jignicerul Vadră (1846), care i-a adus exilarea la Soveja,. De la Soveja a cules Mioriţa, una dintre perlele poeziei româneşti. Cea mai însemnată dintre scrierile sale literare este poemul în proză Cântarea României (1850).

S-a întâmplat în 5 februarie 1851, 5/17
S-a întâmplat în 5 februarie 1851, 5/17
S-a întâmplat în 5 februarie 1851, 5/17

Este considerat un pionier al criticii literare româneşti. Alecu Russo (n. 17 martie 1819, Chișinău – d. Iași) a fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generației de la 1848.

Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

S-a născut în familia unui boier de viță veche, dar cu o situație socială relativ modestă. Copilǎria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor.

Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveția.

După studiile din Elveția, își continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lângă Geneva. Pe băncile institutului scrie primele sale încercări literare.

Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză și au apărut postum în traducerea lui Vasile Alecsandri și Alexandru Odobescu. În 1835 studiază un an la Viena. Alecu Russo revine în Moldova în 1837, alăturându-se lui Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi. A contribut la afirmarea literaturii și teatrului național. La Mânjina, moșia lui C. Negri, face cunoștință cu mai mulți intelectuali progresiști munteni, printre care și Nicolae Bălcescu.

În 1846 sunt puse în scenă comediile „Băcălia ambițioasă” și „Jignicerul Vadră”, semnate de Alecu Russo. Acestea conțineau atacuri satirice la adresa moravurilor boierimii, a parvenitismului burgheziei, parodiau dulcegăria și idilismul dramelor ”ce au copleșit scena”. Piesele au fost calificate de autorități ca un atac la regimul existent, iar autorul a fost surghiunit la mănăstirea Soveja.

În timpul aflării la Soveja, Alecu Russo descoperă balada „Miorița”, culege cântece epice, pe care le transmite lui Vasile Alecsandri. Îl ajută la alcătuirea culegerii lui de poezii populare. După încercarea lui Negruzzi din 1840, Poezia populară devine o operă fundamentală de cercetare a folclorului. În creațiile sale dramatice A. Russo folosește pe larg tezaurul limbii populare, a surselor poetice folclorice și a tradițiilor scrisului din trecut.

Consideră că „datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor”.

Afirmă că „Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor, și ea are eroii săi de drumul mare, ale căror balade sunt cu drag cântate de popor”. Este un „ostaș al propășirii”, un animator al Revoluției de la 1848 la Iași, și Blaj. Apoi ia drumul pribegiei, în Bucovina şi în Transilvania. Este arestat la Dej și trimis în prevențiune la Cluj, de unde, eliberat, călătorește la Viena și Paris.

Iertat de domnitorul Grigore Al. Ghica, devine director în departamentul Lucrărilor Publice și membru al Sfatului administrativ (1846).

A fost procurist al Băncii naționale. În 1850 apare în „România Viitoare”, revistă politică a românilor exilați la Paris – ”Cântarea României” (versiune franceză). În 1851  revine în țară. După o absență mai lungă în publicistică, Alecu Russo publică în „România literară” a lui Vasile Alecsandri – ”Cugetări” (1855). Este un adept al unui conservatorism literar și lingvistic, fără a fi potrivnic influențelor apusene. Este un înverșunat critic al „restauratorilor“ limbii, al latiniștilor și al „ardelenismului“.

Alecu Russo vede evoluția limbii și a literaturii române cu o cumpănită gândire, ținând seama de tradiție.

Dacă este ca neamul român să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile și la obiceiurile pământului, unde sunt ascunse încă și formele și stilul; și de aș fi poet, aș culege mitologia română, care-i frumoasă ca și cea latină și greacă; de aș fi istoric, aș străbate prin toate bordeiele să descopăr o amintire sau o rugină de armă; de aș fi gramatic, aș călători pe toate malurile românești și aș culege limba“. Alecu Russo, sărac, bolnav incurabil, obosit de exil şi pribegii, moare la 5 februarie 1859 la Iași. Lasă o urmă adâncă în literatura și dramaturgia națională.

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/6-alecu-russo-1819-1859

Viata si opera lui Alecu Russo (1819 – 1859)

http://www.autorii.com/scriitori/alecu-russo/

http://www.moldovenii.md/md/people/144

https://1md.online/ro/moldova/personalitati/alecu-russo

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 5 februarie 1859 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

295 total views, 3 views today

Facebook Comments