S-a întâmplat în 18 august 1858

S-a întâmplat în 18 august 1858: A murit lăutarul Vasile Barbu („Barbu Lăutarul”); staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutarul a fost unul dintre acei mari cântăreţi populari români care, prin creaţia şi felul lor de interpretare, au contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanţei ruse şi elemente occidentale.

S-a întâmplat în 18 august 1858
S-a întâmplat în 18 august 1858
S-a întâmplat în 18 august 1858
S-a întâmplat în 18 august 1858

Barbu Lăutarul, pe numele real Vasile Barbu-Stan, (n. 1780, Iaşi – d. Iaşi), a fost un cântăreţ şi cobzar moldovean de etnie romă, primul staroste mare al breslei tuturor lăutarilor din Principatele Româneşti (încă din perioada robiei acestora) la Iaşi, între 1804 şi 1839 şi staroste al lăutarilor din „cvartalul” central (centrul) al Iaşiului între 1842 şi 1844. Barbu Lăutarul a cântat la multe instrumente. Documentele starostiei îl prezintă „scripcariu”. În portretul reprodus de Adrian Pascu, lăutarul cântă la cobză. Desigur că pe toate le-a mânuit cu aceeaşi uşurinţă şi maiestrie, deşi neîntrecut era în piesele vocale. Este suficient de arătat că, la întâlnirea cu Liszt, prima piesă, după obişnuitul marş naţional, a fost romanţa Tu-mi ziceai odată. Virtuozitatea lui proverbială s-a vădit în special în jocurile populare. Felul cum zicea Barbu Lăutarul sârbele, bătutele şi horele, nici un lăutar din vremea lui nu a putut să-l egaleze.
Barbu Lăutarul s-a născut în 1780 la Iaşi. A fost un cântăreț și cobzar moldovean, care s-a bucurat de o faimă devenită legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. De la tatăl său a moştenit o comoară preţioasă de cântece care desfătau societatea ieşeană în primele decenii ale secolului trecut, în special baladele, ce istoriseau faptele pline de vitejie ale moldovenilor.
Barbu Lăutarul şi-a alcătuit taraf propriu vreme ce aflăm şi a pornit în târgul Iaşilor să colinde meleagurile tatălui său, câştigându-şi un renume ce i-a asigurat starostia în jurul anului 1804. Staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutaru a fost unul dintre acei mari cântăreți populari români care, prin creația și felul lor de interpretare, au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale. A întreprins numeroase turnee prin țările românești, inclusiv și prin Basarabia (la Chișinău și Telenești), cântând în hanuri, grădini publice, la baluri, petreceri populare şi particulare.
„La o recepţie organizată la vistiernicul Alecu Balş, Franz Listz la întâlnit pe faimosul Barbu Lăutaru, al cărui taraf era format dintr-o vioară, un nai şi o cobză. Ascultându-l pe Barbu, acest neîntrecut virtuoz popular, Franz Listz a fost atât de impresionat de interpretarea lăutarului încât a exclamat „Ah, cât e de frumos!”, şi punând un pumn de galbeni în paharul lui Barbu, a ciocnit paharul pentru bucuria acelei întâlniri şi în semn de admiraţie, Listz a trecut apoi la pian să-i arate şi el ce poate face la acel instrument, cântând o muzică pe care boierii n-o înţelegeau. Dar Barbu Lăutaru a înţeles-o, a înregistrat-o în cap şi apoi a reprodus-o la vioară, fără să uite nimic, nici trilurile, nici arpegiile, nici variaţiile cu notele repetitive, nici acele adorabile treceri din ton în semiton. Listz a venit la Barbu Lăutaru şi l-a sărutat, luându-şi rămas bun de la un mare artist popular”.
Barbu Lăutaru a devenit mai cunoscut la Bucureşti, decât la Iaşi. Aici şi-a trăit a doua parte a vieţii sale. Tot aici s-a împrietenit cu stareţul mănăstirii Sărindar de Bucureşti, Iosif Naniescu. Într-una dintre scrisorile sfântului mitropolit, ni se dezvăluie o relaţie foarte caldă. Iosif Naniescu îi scrie lui Barbu următoarele: „Îţi aduci aminte, cum în Duminica luminată, în prag de seară îmi cântai Nu mă pedepsi stăpâne? Nu am uitat acele frumoase vremi”.
Anii au trecut, stareţul Iosif a fost numit mitropolit la Iaşi, iar Barbu a rămas la Bucureşti. În ultimii ani, bătrân şi bolnav, acesta se afla în mare mizerie. Vestea stării sale a ajuns până la Iaşi, la vechiul său prieten. De aceea, mitropolitul Iosif a trimis pe arhidiaconul său, părintele Varlaam, care l-a adus pe Barbu Lăutaru şi l-a aşezat, mai întâi, în casele de la biserica Sfântul Lazăr.Aici i s-au asigurat toate cele necesare. Însă, o altă biserică îl chema. O biserică ce i-a mângâiat, cândva, tinereţea. De la biserica Sfântului Ioan Gură de Aur – Zlataust a plecat, tot aici s-a întors. Şi aici a rămas pentru vecie, până la marea întâlnire cu Hristos Dumnezeu.
Barbu Lăutarul nu este o poveste, ci o mare personalitate. A fost unul dintre cei mai importanţi cântăreţi populari români. Prin creaţia şi felul lui de interpretare, a contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din întâlnirea dintre Orient şi Occident. A îmbinat elementele de muzică populară românească cu elemente ale stranei, ale muzicii orientale, ale muzicii occidentale şi ale romanţei ruseşti. A vrăjit inimile tuturor acelora care l-au ascultat, vreme de o jumătate de veac.Şi ne vrăjeşte, încă, până astăzi. Barbu Lăutaru moare la Iași, la aproape 80 de ani.
Surse:

https://www.laiasi.ro/barbu-lautarul-starostele-si-cobzarul/

http://www.ziare.com/cultura/documentar/barbu-lautarul-starostele-si-cobzarul-documentar-1080968

https://folclor-romanesc.ro/vasile-barbu-lautaru-biografie/

https://bibliomusic.wordpress.com/2013/08/21/barbu-lautaru-vasile-cantaret-cobzar-si-viorist/

http://www.eualegromania.ro/2017/11/30/cantecul-lui-barbu-lautaru-dan-moisescu/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 18 august 1858 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

207 total views, 7 views today

Facebook Comments