book 1945426 960 720

S-a întâmplat în 15 februarie…

– „Ziua internaţională a copilului cu cancer”. Este marcată din 2003, la iniţiativa Confederaţiei Internaţionale a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer. A fost instituită în amintirea zilei de 15 februarie 2002. Atunci, părinţi din întreaga lume s-au unit pentru prima oară. S-au unit pentru a ajuta ca toţi micuţii bolnavi de cancer să primească cel mai bun tratament şi îngrijire.

– 1549. A murit Il Sodoma, pictor italian (n. 1477).

Il Sodoma a fost numele dat pictorului italian renascentist Giovanni Antonio Bazzi. Maniera sa de pictură a suprapus stilul renaşterii superioare din Roma începutului secolului al XVI-lea tradiţiilor şcolii provinciale sieneze. Și-a petrecut viaţa profesională în Siena, cu două perioade în Roma.

– 1564. S-a născut Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist Italian.

A fost întemeietorul mecanicii clasice şi al metodei experimentale în ştiinţă. În 1609 a construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee. A descoperit și patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (m. 1642).

– 1621 . A murit Michael Praetorius, muzicolog şi compozitor german. Michael Praetorius (numele umanistului Michael Schultz) (n. Creuzburg, 15 februarie 1571 – d., Wolfenbüttel) a fost un compozitor şi muzicolog german.

A fost Kapellmeister (dirijor de orchestră) la diferite curţi europene.

Figură remarcabilă, între Baroc şi renascentism, a fost unul dintre muzicieni principali pentru renaşterea muzicală germană. Vasta sa operă de compoziţie cuprinde circa 1200 de opere de muzică sacră. La fel de importantă este şi lucrarea sa „Syntagma Musicum”, din 1619, incluzând desene ale istoriei muzicii. Lucrarea este împărţită în trei părţi: prima parte şi ce-a de-a treia sunt redactate în limba italiană. Conţin adnotări istorice asupra formelor şi tehnicilor muzicale; a doua parte în germană, este un studiu al orgilor epocii.

– 1690 . S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei şi Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.

– 1705 . S-a născut, la Nisa, Charles André, zis Carle Van Loo sau Vanloo (m. 1765), pictor francez de origine olandeză. A pictat portrete, mari compoziţii decorative, tablouri cu teme religioase sau mitologice (Rinaldo şi Armida).

– 1760 . S-a născut, la Drucat, Jean François Lesueur (m. 1837), compozitor şi muzicolog francez, primul teoretician al romantismului din Franţa. A fost profesorul compozitorilor Hector Berlioz şi Charles Gounod. A compus opere (Peştera; Paul şi Virginia; Barzii), cântece şi imnuri revoluţionare, mise, oratorii etc.

– 1781 . A murit scriitorul şi criticul de artă german Gotthold Ephraim Lessing (n. 22 ianuarie 1729).

Gotthold Ephraim Lessing a fost un scriitor şi filozof german, reprezentant de seamă al Iluminismului în Germania. Spirit critic lucid, pătrunzător, onest, optimist şi independent, temperament viguros şi combativ, a îndrumat viaţa culturală germană pe drumuri noi.

– 1823. S-a născut Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop şi istoric. A fost un unionist convins, a luptat pentru unirea Moldovei şi Ţării Româneşti şi pentru consolidarea acesteia. A iniţiat, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Legea secularizării averilor mânăstireşti; editor de izvoare istorice. A fost membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române între anii 1882 – 1885 (m. 1892). Însufleţit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor.

A fost ales membru în Divanul Ad-Hoc (1857), a sprijinit reformele lui Al. I. Cuza şi Războiul de Independenţă. A fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României.

I se încredinţează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al ecumenismului, a fost delegat de Sf. Sinod la Conferinţa vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieţii bisericeşti, ameliorarea stării materiale a clerului. Dar mai ales a scris în legătură cu recunoaşterea autocefaliei.

A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălăneşti, Constantin Nazarie ş.a.). Prin testament, creează o fundaţie din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev. Biblioteca şi colecţia sa numismatică le-a dăruit Academiei Române. Ca profesor de seminar a publicat numeroase manuale, majoritatea prelucrate după cele ruseşti. A fost unul dintre istoricii de seamă ai vremii sale şi a publicat documente slavone, inscripţii. A publicat şi însemnări din bisericile din Moldova, monografii de eparhii, biografiile unor ierarhi etc.

La 10 septembrie 1870 a fost ales membru activ al Academiei Române.

– 1817 . S-a născut Charles François Daubigny (m.1878), pictor şi gravor francez. A făcut parte din grupul pictorilor de la Barbizon. A pictat peisaje lirice; acvaforte (Pom cu corbi). A anticipat impresionismul prin redarea jocului luminii în aer şi apă (Sat la marginea apei).

– 1834 . S-a născut Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator şi dramaturg român (d. 1901).

– 1838 . S-a născut Eusebiu Popovici, preot şi profesor; specialist în Vechiul Testament, în limbile semitice, istoria bisericii, drept bisericesc. A tradus în limba română „De Bello Gallico” de Cezar şi „Exerciţii pentru sintaxa limbii latine” de Hauber. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1908 (m. 1922).

– 1840, 15/27 . S-a născut Titu Maiorescu, critic literar, estetician şi om politic; membru marcant al Partidului Constituţional (Junimist).

Ulterior, a fost membru al Partidului Conservator (al cărui preşedinte a fost între anii 1913 şi 1914). De mai multe ori ministru în cabinete conservatoare şi prim-ministru (1912-1913); fondatorul grupării literare ieşene „Junimea”. A fost întemeietor al criticii literare româneşti modern. A fost membru fondator al Societăţii Academice Române (1866); vicepreşedinte al Academiei Române (1880-1884; 1886-1887) (m. 1917).

– 1841 . S-a născut istoricul Mihail C. Suţu; a pus bazele unei cercetări numismatice sistematice şi istorice. Și-a înscris numele între primii numismaţi din sud-estul Europei. A donat Academiei Române întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi; membru al Academiei Române (m. 1933).

– 1843 . Consistoriul din Blaj cere episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii obligativității limbii maghiare.

Limba maghiară era obligatorie în administraţie, justiţie, şcoli, biserici etc., lege votată de Dieta Transilvaniei.

– 1847 . S-a născut Robert Fuchs, compozitor şi profesor austriac (m. 1927).

– 1850 . S-a născut Ion Andreescu, pictor român ales membru al Academiei Române post-mortem. Ion Andreescu (n. Bucureşti — d. 22 octombrie 1882, Bucureşti) a fost un pictor, pedagog şi academician român. Din 1869 urmează „Şcoala de arte frumoase” condusă de Theodor Aman.

A devenit, în 1872, profesor la catedra de desen liniar şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău.

În 1873 se transferă la Gimnaziul comunal „Tudor Vladimirescu”, apoi, în 1875, la şcoala de meserii din aceeași localitate. La sfârşitul anului 1878 pleacă la Paris, unde frecventează cursurile „Academiei libere Julian”. Verile pictează la Barbizon (unde se întâlneşte cu Nicolae Grigorescu) şi în alte aşezări rurale. Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu creează peisaje, portrete şi naturi statice.

– 1851 . S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog (a întrevăzut posibilitatea aplicării matematicii la studiul societăţii), pedagog şi om politic liberal. Ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice de mai multe ori, a reorganizat pe baze moderne învăţământul românesc în totalitate. Membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1904-1907) (m. 1912).

– 1857 . A murit Mihail Glinka, compozitor rus. Mihail Ivanovici Glinka (n. 1 iunie 1804 ) a fost un compozitor rus.

Muzica secolului XIX trebuia să fie una cu caracter predominant naţional. Acest lucru l-a înţeles şi Mihail Ivanovici Glinka, care a fost adeptul operei cu influenţe folclorice. A folosit melodii cu caracter modal, orchestraţia fiind inspirată din sonorităţile timbrale populare.

Subiectele au fost alese din legendele, miturile şi istoria poporului rus. De asemenea, textul utiliza limba rusă. Glinka a scris prima operă rusă, intitulată „Ivan Susanin”, despre un ţăran care salvează viaţa viitorului ţar al Rusiei. Aceasta, prin sacrificiul propriei sale vieţi. În „Ruslan şi Ludmila”, compozitorul propune un bard cu numele Ruslan, în costumaţie populară, care cântă şi se acompaniază. În urma călătoriei sale în Spania, Glinka compune „O noapte la Madrid”.

Opera  îi va servi drept model la întoarcerea în Rusia, când compune fantezia pentru orchestră „Kamarinskaia”, cu elemente modale orientale.

– 1857 . S-a născut Emanoil Grigorovitza, prozator şi filolog; a publicat studii filologice privind sintaxa şi etimologia limbii germane. A publicat studii privind prezenţa elementului românesc în graiurile săseşti din Ardeal, ca şi un important dicţionar german-român. Impresionante sunt şi datele adunate sub titlul „Românii din monumentele literare germane medieval” (1901) (m. 1915).

– 1861 . S-a născut Charles Edouard Guillaume, fizician elveţian, laureat al Premiului Nobel. Charles Édouard Guillaume (n. Fleurier – d. 13 mai 1938, Sèvres), a fost un fizician elveţian. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1920, pentru descoperirea unor anomalii în aliajele de nichel-oţel.

De asemenea, Guillaume a descoperit două aliaje de oţel-nichel, numite de el invar şi elinvar.

– 1864 . A apărut revista România militară. La 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major. Apare la București în perioada 1864–1947. Din anul 1989 apare cu titlul Gândirea Militară Romanească.

– 1876 . Apare lunar (până la 15 mai, acelaşi an), la Bucureşti, „Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. Acesta se ocupa de partea literară şi dr. Dimitrie Brândză de partea ştiinţifică.

– 1882 . S-a născut actorul american de film John Barrymore (m. 1942).

– 1896 . S-a născut medicul Ştefan S. Nicolau; fondatorul şi directorul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti (1950-1967).

A fost creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie; membru al Academiei Române (m. 1967).

– 1897 . A murit Dimitrie Ghica, fiul domnului Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica, om politic. Dimitrie Ghica s-a născut la 31 mai 1816 și a decedat la Bucureşti. A fost prim-ministru al României din partea Partidului Conservator între 1868 şi 1870.

– 1898 . Scufundarea navei USS Maine. Războiul hispano-american (21 aprilie – 13 august 1898) a reprezentat un punct de cotitură în istoria Statelor Unite. A marcat transformarea acestei ţări într-o putere mondială.

– 1912 . S-a născut Andrei Lupan, poet, dramaturg şi publicist din R. Moldova (m. 1992).

– 1916 . S-a născut actorul american Jack Hanlon (m. 2012).

– 1919 . S-a născut actorul american de comedie Red Buttons (m. 2006).

– 1921 . S-a născut scriitorul Victor Emil Galan (m. 1995).

– 1921. S-a înfiinţat legaţia României la Helsinki.

– 1923 . S-a născut Petre Solomon, poet, traducător (din literaturile engleză, americană, franceză, rusă şi maghiară) şi eseist (m. 1991).

– 1922 . S-a născut Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician şi viitorolog american (m. 1983).

– 1927 . S-a născut istoricul Dinu C. Giurescu (d. 24 aprilie 2018).

În afara numeroaselor studii şi cercetări privind istoria românilor, a editat documente diplomatice privind perioada postbelică. A fost membru corespondent al Academiei Române. Este fiul lui Constantin C. Giurescu (n. 1901 Focşani – d. 1977). Este şi nepotul lui Constantin Giurescu (n. 1875 Chiojdu, jud. Buzău – d. 1918).

Este licenţiat al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, 1950. În anul 1968 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie. Profesor la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie (1968-1987). Preşedinte al părţii române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979-1985 şi din 1991, în continuare). A fost profesor universitar Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie (1990-1997). Membru al Academiei Române din 2002 (membru corespondent din 1990).

– 1927 . A murit, asasinat, tenorul Traian Grozăvescu, supranumit „Prinţul operei” şi „al doilea Caruso” (n. 1895). Unele surse dau ca dată a morţii 19 februarie 1927.

– 1930 . S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) prozatorul Romulus Zaharia; stabilit, din 1988, în SUA.

– 1931 . A murit Dimitrie Comşa, economist, agronom (a militat pentru modernizarea agriculturii); om politic (fruntaş al Partidului Naţional Român). A fost unul dintre semnatarii Memorandumului /1892); membru de onoare al Academiei Române (n. 1846).

– 1931 . S-a născut Petre Stoica, poet şi traducător (m. 2009).

– 1931 . S-a născut actriţa britanică de film Claire Bloom.

– 1933 . S-a născut Octavian Lazăr Cosma, muzicolog şi profesor; preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (din februarie 2006). A studiat la Şcoala normală din Blaj, apoi la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A studiat şi la Conservatorul „N. A. Rimski-Korsakov” din Leningrad, clasa prof. Mihail Druskin.

A obţinut doctoratul în muzicologie în 1972, la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Octavian Lazăr Cosma este doctor honoris causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Este doctor honoris causa şi al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Este membru al American Musicological Society. A primit numeroase premii şi distincţii, între care Premiul Academiei Române, Premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A primit şi decoraţii ale statului român. Este cetăţean de onoare al municipiului Blaj şi al comunei natale. Din 2011 este membru corespondent al Academiei Române (singurul muzicolog din istoria Academiei care a obținut această recunoaștere).

– 1933 . S-a născut Iosif Sava, critic muzical şi realizator de emisiuni radio-TV. (m. 1998).

– 1933, 15-16 . Grevele muncitorilor ceferişti de la atelierele „Griviţa Roşie” din Bucureşti. Muncitorii, în rândul cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele. După eşuarea negocierilor cu autorităţile, armata şi poliţia au tras în grevişti şi au pus capăt acţiunii. Aceasta s-a soldat cu 3 morţi şi 40 de răniţi din rândul muncitorilor. În Parlament, măsurile Guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie.

– 1933 . A murit Pat O’Sullivan, desenator şi producător american de filme de animaţie, autorul motanului Felix (n. 1887).

– 1941 . S-a născut Doina Curticăpeanu, critic şi istoric literar.

– 1941 . România este inclusă în grupul ţărilor supuse blocadei britanice.

– 1941 . A murit (ucis de hitlerişti) ziaristul Gabriel Péri, erou al Rezistenţei franceze (n. 1902).

– 1943 . S-a născut, la Bucureşti, Alexandru Bocăneţ (m.1977), regizor şi producător român de emisiuni TV. A realizat spectacole de revistă în manieră modernă şi nonconformistă. A lansat numeroşi actori şi interpreţi de muzică uşoară. Alexandru Bocăneţ (n. Bucureşti – d. 4 martie 1977, Bucureşti) a fost un regizor român.

A urmat cursurile IATC (absolvent promoţia 1968).

Mort la Cutremurul din 4 martie 1977, alături de Toma Caragiu. Filmografie (regizor): Un orfelin iubea o orfelină (1976) – film TV; Gloria nu cântă (1976).

– 1945 . S-a născut regizorul de film şi de televiziune argentinian Mario Sábato

– 1947 . S-a născut Roxana Eminescu, cercetător al literaturilor şi civilizaţiilor de limbă portugheză, traducătoare. A fost fiica juristei Iolanda Eminescu; în 1981 a plecat cu o bursă în Portugalia. A lucrat ca profesor invitat la „Universitatea Nova” din Lisabona şi în redacţia ziarului „O Tempo” din acelaşi oraş.

În 1984 s-a stabilit la Brest, în Franţa. Se numără printre puţinii specialişti români în lusitanistică.

– 1949 . Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăţi agricole a apărut pe ordinea de zi. Aceasta s-a întâmplat în şedinţele Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.

– 1950 . S-a născut criticul literar Alexandru Dan Condeescu, fost director al Muzeului Literaturii Române (m. 2007).

– 1951 . S-a născut Jane Seymour, actriţă de film americană de origine britanică

– 1956 . S-a născut Aurelian Titu Dumitrescu, poet şi ziarist; cel mai apreciat discipol al lui Nichita Stănescu.

– 1956 . A murit compozitorul Iuliu Mureşianu (n. 1900).

– 1959 . A murit Sir Owen W. Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectrică. A primit Premiul Nobel pentru Fizică pe 1928 (n. 1879).

– 1963 . A murit Radu I. Vlădescu, medic veterinar şi biochimist; profesor, din 1922, la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. A organizat primul laborator de chimie biologică din România; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1886).

– 1965 . Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei.

– 1965 . A murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american (n. 1919).

Născut în 1919, şi-a alcătuit prima formaţie de jazz în liceu. Treptat, a devenit unul din cei mai cunoscuţi şi mai populari cântăreţi ai vremii. A realizat numeroase lucruri în folosul comunităţii afro-americane din SUA, în acea vreme discriminarea fiind încă acceptată. A fost primul afro-american (negru) care a avut propriul show la radio şi, apoi, propriul show la televiziune.

– 1968 . S-a născut actorul George Ivaşcu.

– 1969 . A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti – Braşov, prima de acest fel din România.

– 1980 . A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.

– 1988 . A murit Richard Feynman, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1918). Richard Feynman a fost unul dintre fizicienii secolului 20 care a exercitat o influenţă semnificativă, nu numai în fizică. A exercitat influență şi în alte domenii ale cunoaşterii umane. Este unul dintre cei care a extins considerabil teoria electrodinamicii cuantice. A participat la Proiectul Manhattan şi a fost membru al comisiei de investigare a dezastrului navetei spaţiale Challenger.

Pentru întreaga sa muncă la dezvoltarea electrodinamicii cuantice, Feynman a fost unul din laureaţii Premiului Nobel pentru fizică în 1965.  Premiul l-a obținut alături de Julian Schwinger şi Shin-Ichiro Tomonaga.

În afara domeniului fizicii teoretice, Richard Feynman este creditat cu crearea conceptului revoluţionar de computer cuantic.

Lui i se atribuie și explorarea timpurie a acestuia. În direcţia pedagogiei şi a oratoriei, Richard Feynman a fost un dascăl remarcabil, un pedagog desavârşit. A educat multe generaţii de viitori profesionişti, fizicieni şi matematicieni, dar a şi popularizat cu acelaşi talent remarcabil fizica. S-a ocupat şi de aspectele morale şi etice ale ştiinţei.

– 1989 . Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenţia lor. L-au părăsit în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua naţională a salvării.

– 1990 . A murit matematicianul George Ciucu.

A avut preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării. A fost membru corespondent al Academiei Române, secretar general al acestui for (1974-1990) (n. 1927).

– 1990 . A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România – UNITER , avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

Debut.

– 1991 . A luat fiinţă „Grupul de la Vişegrad”, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.

– 1992 . A murit muzicologul Constantin Stihi-Boos (n. 1936).

– 1995 . România depune la secretariatul general ONU instrumentele de ratificare a Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice. Depune și instrumentele privind distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993.

– 1998 . A murit Martha Gellhorn, ziaristă şi scriitoare americană, cunoscută personalitate a presei internaţionale (n. 1909). A fost prima femeie corespondent de război; a treia soţie a scriitorului Ernest Hemingway (n. 8.XI.1908).

– 1999 . A murit Henry Way Kendall, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1926).

A fost premiat pentru cercetările de pionierat privind împrăştierea inelastică în profunzime a electronilor pe protoni şi neutroni legaţi. Aceste cercetări esenţiale pentru dezvoltarea modelului quarkurilor din fizica particulelor.

– 1999 . A încetat din viaţă, la Iaşi, inginerul chimist român Neculai Asandei (n. 1928). Membru corespondent al Academiei Române (1991). S-a dedicat, timp de 45 de ani, şcolii superioare şi ştiinţei româneşti. A fost profesor în cadrul Institutului Politehnic „Gh. Asachi”, la Facultatea de Chimie Industrială.

Timp de peste un  sfert de veac a lucrat şi la Institutul de chimie „Petru Poni”. A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice.

– 2000. Preşedintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, şi-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust.

– 2001 . De la această dată, Suedia a renunţat la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români posesori de paşapoarte diplomatice.

– 2002 . A murit muzicologul Titus Moisescu (n. 1922).

– 2010 . A murit economistul Constantin Bărbulescu. După 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul român pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă.  A avut o amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă). A fost membru corespondent al Academiei Române (n. 1927).

– 2011 . A murit scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (n. 1927).

– 2012 . A murit, la Scranton, Pennsylvania (SUA), actriţa americană de origine română Pola Illery (Paula Iliescu). Este considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute. Ea şi-ar fi luat numele de Pola Illery ca un tribut adus actriţei poloneze Pola Negri. Aceasta (n. 1897 – m. 1987) a fost o divă a filmului mut. Pola Negri a fost şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood, devenind ulterior un star. A devenit cetățean american în 1946 (n. 1908, în localitatea Corabia).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 15 februarie… appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

583 total views, 3 views today

Facebook Comments