S-a întâmplat în 14 martie 1929

S-a întâmplat în 14 martie 1929. S-a născut Iurie Darie ( d. 9 noiembrie 2012 în București). Iurie Darie-Maximciuc (n. Vadul Raşcov, judeţul Soroca, astăzi în Republica Moldova) a fost un actor român. Dotat cu talent la desen, dar având şi reale însuşiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât şi la cel de Artă Teatrală şi Cinematografică, reuşind la ambele, dar alegându-l pe ce din urmă, pe care l-a absolvit în 1952.

13 7
12 10
11 12
10 14
9
8 18
7 26
6 32
5 46
3 61
2 65
1 67
0 57
S-a întâmplat în 14 martie 1929

 A învăţat ce înseamnă actoria de la mari actori şi profesori: Mihai Popescu sau Marietta Sadova. În cinematografie a debutat în 1953, în „Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse”, alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.

 A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Băieţii noştri” (1959), „S-a furat o bombă” (1961), „Vacanţă la mare” (1962), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „O zi la Bucureşti” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune „Numai iubirea”.

 Un moment important din cariera sa a fost perioada Teatrului de Comedie, perioadă în care Radu Beligan a avut flerul să adune câţiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu şi apoi a lui David Esrig.

 I-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. A jucat în spectacole de referinţă: „Troilus şi Cressida”, „Umbra” şi multe altele. După Revoluţie, a jucat în „Pălăria”, producţie a Teatrului de Comedie, în regia lui Horaţiu Mălăele (1998), „Patru pe o canapea şi valetul” de Marc Camoletti, în regia lui Radu Nichifor (2000).

 De asemenea, actorul a colaborat şi cu cineaştii basarabeni, în filmul pentru copii „Moara”, realizat în 1992, sau pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău în „Tata” (stagiunea 1999-2000). Iurie Darie s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea şi turnee prin ţară cu spectacole pentru copii, în care istorisea şi desena o poveste simplă, dar plină de haz şi de învăţăminte.

 Actorul Iurie Darie-Maximciuc a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. Iurie Darie a decedat la vârsta de 83 de ani, după o grea suferință, la domiciliul său de pe strada Chile nr. 12 din București.14

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/iurie-darie-2991/

https://www.ro.biography.name/actori/112-romania/371-iurie-darie-1929-2012

https://www.ziuaconstanta.ro/divertisment/stiati-ca/iurie-darie-actorul-ce-si-a-dedicat-viata-teatrului-si-filmului-a-murit-intr-o-zi-de-9-noiembrie-613964.html
https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/14/documentar-iurie-darie-un-actor-pentru-care-varsta-insemna-bucuria-misiunii-implinite–09-01-46

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 14 martie 1929 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

179 total views, 3 views today

Facebook Comments