S-a întâmplat în 14 mai 1998

S-a întâmplat în 14 mai 1998: A murit Frank Sinatra, cântăreţ şi actor de cinema american. Începându-şi cariera muzicală în plină eră a Swing-ului, împreună cu Harry James şi Tommy Dorsey, Sinatra a debutat în cariera solo în anii ’40, înregistrând o notă ascendentă în 1954, după ce a câştigat un Premiu Oscar pentru cel mai bun rol secundar în filmul „From Here to Eternity” (r. Fred Zinnemann). A semnat un contract cu casa de discuri Capitol Records, lansând câteva albume foarte apreciate de critici („In the Wee Small Hours”, „Songs for Swingin’ Lovers”, „Come Fly with Me”, „Only the Lonely” şi „Nice ‘n’ Easy”). Sinatra a părăsit Capitol pentru a-şi forma propria lui casă de discuri – Reprise Records. A avut succes cu albume ca „Ring-A-Ding-Ding”, „Sinatra at the Sands” şi „Francis Albert Sinatra & Antonio Carlos Jobim”, a întreprins o sumedenie de turnee mondiale şi a intrat într-o strânsă prietenie cu grupul muzical Rat Pack (alcătuit din Dean Martin, Sammy Davis Jr., Peter Lawford şi Joey Bishop) şi chiar cu preşedintele John F. Kennedy, la începutul anilor ’60.

S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998
S-a întâmplat în 14 mai 1998

Născut pe Strada Monroe, la numărul 415, în oraşul Hoboken din statul american New Jersey, Frank Sinatra a fost singurul copil al unui boxer şi pompier sicilian, Anthony Martin Sinatra (1894 – 1969), şi al unei moaşe genoveze – Natalie „Dolly” Sinatra, născută Garaventa (1896 – 1977). Părinţii lui emigrează în Statele Unite în anul 1895, respectiv în 1897. Sinatra a avut complicaţii la naştere şi astfel a suferit unele cicatrici permanente pe lobul stâng al urechii, pe obraz şi pe gât şi a avut timpanul perforat. În anii ’30, Sinatra a început să cânte în public, mai întâi la petrecerile familiei şi apoi în cluburi locale. După ce a văzut un spectacol al lui Bing Crosby se decide să facă o profesie din cântat. Acest lucru a cauzat unele discuţii tensionate cu părinţii, fapt ce a dus la plecarea lui de acasă la vârsta de numai 17 ani, lucrând la început ca distribuitor de ziare, iar apoi ca reporter la publicaţia Hudson Observer.

În 1935, cu ajutorul mamei sale, este cooptat în grupul vocal local „The Three Flashes”. Cu Sinatra în componenţă, grupul devine cunoscut sub numele de „Hoboken Four” şi reuşeşte să-l impresioneze pe Edward Bowes, gazda show-ului de televiziune „Major Bowes Amateur Hour”, câştigând primul loc al unui concurs desfăşurat în cadrul acestuia şi un contract pe 6 luni.Sinatra nu se înţelege, însă, prea bine cu membrii grupului şi se întoarce acasă la sfârşitul anului 1935.

Tot mama sa este cea care îi găseşte un alt loc de muncă la Rustic Cabin în Englewood, New Jersey – unde era chelner, cântăreţ şi maestru de ceremonii (MC). Cu toate acestea, într-o seară a anului 1935, destinul său avea să ia o turnură neaşteptată. Pornind radioul, a auzit vocea lui Bing Crosby, unul dintre cei mai renumiţi cântăreţi americani din acele vremuri, interpretând una dintre celebrele sale melodii, moment în care a luat o decizie care avea, peste ani, să schimbe total cursul şi evoluţia muzicii.
Chiar pe acordurile muzicii lui Crosby, Sinatra avea să ia o decizie capitală: să renunţe definitiv la viaţa de până atunci pentru a se dedica întrutotul muzicii. Neavând nici măcar cea mai mică idee despre notele muzicale (singurul său contact cu muzica fiind cântatul la „ukulele” – o chitară de dimensiuni foarte mici), fără să fi luat în viaţa lui o lecţie de canto şi având şi timpanul perforat, Sinatra s-a lovit puternic de realităţile vieţii, având parte de un început dezastruos, în faţa căruia orice persoană ar capitula. În pofida tuturor neajunsurilor, a manifestat o ambiţie incredibilă, bazându-se şi pe firea sa abilă şi descurcăreaţă. Dovedind o perseverenţă ieşită din comun, acesta nu şi-a abandonat visul şi a continuat să cânte, având parcă, undeva, în mintea sa, certitudinea că va reuşi.

Pe 18 martie 1939, Sinatra face primele înregistrări ale unui cântec intitulat „Our Love” cu orchestra lui Frank Mane. În aceeaşi perioadă, este angajat în orchestra lui Harry James, care-i şi propune o schimbare de nume, în Frankie Satin, Sinatra refuzând, însă, acest nume.După unele nemulţumiri cu orchestra lui James, Sinatra se alătură lui Tommy Dorsey până în anul 1942. Contractul lui Sinatra cu Tommy Dorsey era, însă unul destul de neprofitabil, Dorsey luând o treime din câştigurile lui.

În 1941, Sinatra a înregistrat 29 de piese şi a fost numit „Cel mai bun cântăreţ al anului” de revista Billboard. În anul 1943, Sinatra semnează un contract ca artist solo cu casa de discuri Columbia Records, având iniţial un succes enorm, venit chiar în timpul revoltei muzicienilor din anii ’42 – ’44. Sinatra a înregistrat unul dintre cele mai mari hituri ale sale „Saturday Night (Is the Loneliest Night of the Week)”, moment în care „Sinatra-mania” devine oficială. În perioada 1940 – 1943, scoate nu mai puţin de 23 de cântece, toate pe locuri de frunte în topuri, devenind cunoscut ca „Vocea”.

Din 1944, Sinatra începe să se gândească serios şi la o carieră în cinematografie, semnând un contract pe 7 ani cu compania americană independentă Radio-Keith-Orpheum Pictures. A fost observat de Louis B. Mayer, producător de film din „Epoca de Aur” a Hollywood-ului, care-i cumpără contractul de la RKO şi-i măreşte salariul de la 25.000 la 130.000 de dolari pe film şi îi obţine un contract de 1,5 milioane de dolari cu cei de la studiourile Metro-Goldwyn-Mayer (MGM). În foarte scurt timp, Sinatra devine un star de cinema, dând astfel startul la imaginea fetelor îndrăgostite, care ţipă de bucurie la vederea artiştilor (anticipând parcă reacţii similare cu cele pentru Elvis Presley sau The Beatles).
Caricaturile cu chipul lui Sinatra erau teme recurente în multe culturi pop ale timpului.Până în 1946, Sinatra ajunge să aibă chiar şi 45 de spectacole pe săptămână. Pe 4 martie, în acelaşi an, lansează albumul de debut „The Voice of Frank Sinatra”. La finele anului 1948, Sinatra începe să simtă că direcţia carierei sale se îndreaptă spre o pantă descendentă, fapt confirmat şi de poziţia numărul 4 în topul publicaţiei „DownBeat” a celor mai populari cântăreţi (după Billy Eckstine (1914 – 1993), Frankie Laine (1913 – 2007) şi Bob Crosby (1913 – 1993)).Constatând că nu mai vinde la fel de multe discuri încearcă o nouă abordare muzicală, înregistrând câteva piese gospel.

După o absenţă de doi ani, pe 12 ianuarie 1950, Sinatra revine pe scenă într-un concert în Hartford, Connecticut, iar pe 7 octombrie 1950, „The Frank Sinatra Show”, are premiera la televiziunea americană CBS. Pe data de 7 noiembrie 1951, Sinatra se căsătoreşte cu actriţa Ava Gardner (1922-1990), având cu aceasta o relaţie tumultoasă, ascensiunea în carieră a soţiei părând să coincidă cu declinul celei a lui Sinatra. Cei doi se despart în 1953 şi divorţează patru ani mai târziu.

În iulie 1958 Sinatra cântă la un concert caritabil în Monte Carlo, unde lucrează pentru prima oară cu Quincy Jones (n. 1933). Relaţia lor profesională avea să dureze până în anii 80’, însă prietenia, până la moartea lui Sinatra. În 1960, Sinatra fonda Reprise Records, fiind lăsat să înregistreze aici simultan cu contractul său de la Capitol Records, expirat, de altfel, în 1962. La începutul anilor ′60, Sinatra înregistrează piese într-un ritm furios, am putea spune, scoţând circa 14 albume în mai puţin de doi ani (1961-1963). Este creditat (deşi, nu cu foarte mare exactitate) cu inventarea „albumului conceptual”, adică un disc cu melodii construite în jurul unei singure teme sau stări de spirit.
De-a lungul timpului au existat numeroase controverse cu privire la genul muzical pe care Sinatra îl practica. Deşi unii îl apreciau ca fiind un „crooner” (cântăreţ de balade, interpretând într-o manieră specifică vremii), acesta nu accepta o astfel de caracterizare a modului său interpretativ. Stilul care l-a consacrat pe Frank Sinatra evocă însă un jazz uşor „metamorfozat”, pe care artistul l-a îmbinat atât cu influenţe baladice şi pop, cât şi (paradoxal) cu genul swing, o „subdiviziune” a jazz-ului care punea accentul pe ritmicitate şi improvizaţie, adăugând şi o uşoară nuanţă de bel canto, fapt care a conferit muzicii sale un aer deosebit. Astfel, acesta se diferenţia de stilul ceva mai clasic a lui Bing Crosby şi izbutea, totodată, să confere muzicii sale o nuanţă aparte, ceva mai personală şi mult mai rafinată, fapt ce a dus, în timp, la acapararea atenţiei şi aprecierii unei lumi întregi şi l-a transformat pe Frankie într-un adevărat „gentleman vocal”. Acest stil i-a adus lui Sinatra, pe lângă evidenta consacrare muzicală, şi ceva în plus.Primul showman care şi-a manageriat cariera artistică la cel mai înalt nivel, Sinatra a fost idolul şi mentorul unei întregi generaţii de artişti.
Succesul a continuat neabătut pentru Sinatra până în anul 1948.Ulterior, Sinatra a înregistrat o scădere bruscă în popularitate, atât în topuri, cât şi în rândul presei, poate – sau mai ales – din cauza reticenţei sale de a-şi schimba stilul de interpretare şi de a evolua muzical. Aceasta a fost de altfel şi perioada în care publicul începe să afle, din păcate, şi despre contactele lui Sinatra cu figuri ale crimei organizate, ca Lucky Luciano şi Joe Fischetti. A existat, de asemenea, incidentul, relatat pe larg, din care a rezultat şi un proces, în care Sinatra a lovit un reprezentant al presei de scandal, pe nume Lee Mortimer, acţiune pentru care Sinatra a primit, ulterior, unele discreditări, întrucât a fost dezvăluit faptul că Mortimer colabora cu FBI-ul pentru a-l discredita pe marele Frank Sinatra. Oricare ar fi cauza, Sinatra a început o perioadă de cinci ani de declin în plan profesional şi de depresie în cel personal. Criticii săi mai duri recunosc că asocierea lui Sinatra cu lumea interlopă a fost în mare măsură una de servitute involuntară, dar nu există nicio îndoială că fraternizarea lui cu persoane notorii, cum ar fi Sam Giancana (cu care a avut se pare cea mai mediatizată legătură), a dus la erodarea popularităţii sale şi la punerea în pericol a prietenilor săi din sfera politică.
Din cauza faptului că ani la rând cânta şi câte 100 de melodii pe zi, Sinatra şi-a pierdut vocea complet timp de mai multe luni, în 1950, din cauza unei hemoragii la corzile vocale. Divorţul de prima sa soţie, Nancy, în 1951, şi căsătoria furtunoasă cu actriţa Ava Gardner i-au afectat în continuare reputaţia. În plus, noul preşedinte al Columbia Records, Mitch Miller, l-a ademenit pe Sinatra să înregistreze mai multe melodii noi, dar banale, care i-au compromis şi mai mult credibilitatea artistică. În 1952, contractul cu Columbia nu a mai fost reînnoit, show-ul de televiziune a fost anulat, iar Sinatra era deja considerat un fost mare artist. În mod ironic, mai multe înregistrări ale lui Sinatra din această perioadă sunt considerate acum printre cele mai bune piese, cum ar fi strălucitoarele „Mad About You”, „Nevertheless”, „Birth of the Blues” şi, în special, înregistrarea din 1951, „I′m a Fool to Want you”.În această perioadă, Sinatra devine un apropiat al familiei Kennedy, prieten şi puternic susţinător al viitorului preşedinte democrat John F. Kennedy. Pe 24 martie1962, însă, prietenia dintre Sinatra şi Kennedy începe să se „răcească”, atingând punctul critic în timpul unei vizite a preşedintelui în California, prilej cu care Kennedy decide să înnopteze în casa lui Bing Crosby, marele său rival şi republican convins, în detrimentul acestuia. Vădit deranjat de situaţie, Sinatra se declară din acel moment, „cu durere în inimă”, susţinător al Partidului Republican, refuzând orice altă colaborare cu preşedintele.

Din acel moment, Frankie îi va susţine, rând pe rând, pe toţi preşedinţii americani de „origine” republicană, de la Richard Nixon până la Ronald Reagan sau George Bush. Drept urmare, în vara anului 1970, Sinatra îşi declară susţinerea pentru candidatul republican, Ronald Reagan, la funcţia de Guvernator al Californiei. Devenit preşedinte, Reagan avea să-i acorde lui Sinatra, în anul 1985, Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai importantă distincţie civilă a naţiunii.

Primul film al lui Sinatra din această perioadă, „Dirty Dingus Magee”, a fost lansat tot în 1970. Bilanţul carierei sale cinematografice este unul greu de egalat. În total, Frankie şi-a jucat propriul rol în nu mai puţin de 136 de producţii cinematografice şi de televiziune, precum şi alte roluri în 65 de filme, vocea sa apărând pe coloanele sonore a 173 de producţii. Însă, cu toate acestea, pentru Sinatra actoria a reprezentat mai mult un hobby decât o ocupaţie de sine stătătoare, aşa cum tocmai el declara într-un interviu. Interpretarea sa a fost universal lăudată, lucru care i-a adus un Premiu Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar.
Sinatra a devenit una dintre vedetele de film de top din anii 1950 şi ’60, dând unele dintre cele mai valoroase roluri în filme precum: „Suddenly” (1954), „Young at Heart” (1954), „The Man with the Golden Arm” (1955, pentru care a fost nominalizat la premiile Academiei pentru cel mai bun actor), „Guys and dolls” (1955), „The Joker is Wild” (1957), „Pal Joey” (1957), şi „Some Came Running” (1958). Dar thriller-ul politic „The Manchurian Candidate” (1962) este, probabil, cel mai bun film al lui Sinatra, oferind cea mai interesantă prestaţie a sa. Cu posibila excepţie a lui Bing Crosby, niciun alt artist american nu a atins un asemenea nivel de respect şi popularitate, atât ca solist cât şi ca actor.

Deşi se spune că Sinatra a încetat să mai ia în serios cinematografia după „Manchurian Candidate”, din cauza plictisitorului proces al filmărilor, lista rolurilor sale rămâne una impresionantă, în ultimii ani, fiind memorabil în „The Detective” (1968) şi „The First Deadly Sin” (1980). În asociere cu Warner Bros, care a cumpărat mai târziu Reprise Records, Sinatra a înfiinţat propria companie de producţie de film independent, Artanis.

Pe 12 iunie 1971, la un concert caritabil în Hollywood, la vârsta de 55 de ani, Sinatra îşi anunţa retragerea după 36 de ani de show-business. În 1973, însă, după numeroase cereri de a înregistra măcar un ultim album, Sinatra a revenit cu un nou disc şi un show de televiziune, ambele purtând numele, „Ol’ Blue Eyes Is Back”. Pe 6 ianuarie 1977, mama sa moare într-un accident aviatic, fapt care a avut un profund efect asupra lui, reîntorcându-se la catolicism. În 1979, în faţa piramidelor din Egipt, Sinatra susţine un concert pentru preşedintele egiptean Mohamed Anwar Al-Sadat. Întors în Las Vegas, continuă să susţină turnee, în ciuda problemelor de sănătate, care apar mai ales în prima parte a anilor ’90. Deşi nu se ştia exact de ce boală suferea, mulţi au presupus că este vorba despre Alzheimer.
În ultimele două decenii ca artist, şi-a ales proiectele cu mai multă atenţie şi a lansat şapte albume. Chiar dacă vocea lui, din ce în ce mai gravă şi mai grosieră, trăda abuzul de tutun şi alcool, Sinatra a învăţat să transforme aceste deficienţe vocale în forţe interpretative, dovadă stând unele dintre emoţionantele sale înregistrări târzii. A revenit la studioul de înregistrări (al Capitol Records) după o absenţă de aproape un deceniu pentru a înregistra „Duets” (1993) şi „Duets II” (1994), care îl asociau pe Sinatra cu mai mulţi cântăreţi contemporani populari, ca Barbra Streisand, Bono, Tony Bennett şi Aretha Franklin.

Chiar dacă ultimii ani ai carierei explozive au fost marcaţi de numărul tot mai scăzut de imprimări şi de retragerea din industria cinematografică, Sinatra s-a concentrat, în schimb, pe performanţele live dând sute de concerte internaţionale de la sfârşitul anilor ′70 şi până în 1995, când a avut loc ultima sa apariţie pe scenă. Deşi suferea de pierderi de memorie şi o vădită slăbiciune fizică, pe parcursul ultimilor săi ani Sinatra a rămas un om „de spectacol” convingător până la capăt.

Pe 14 mai 1998, Frank Sinatra a murit, la Los Angeles, în urma unui atac de cord. Cu o carieră în show-biz, care a durat mai bine de 50 de ani, dar care dăinuie şi astăzi (şi poate multe generaţii de acum înainte), Sinatra poate fi cel mai bine „explicat” prin propriile lui cuvinte: „Când cânt sunt cel mai cinstit om de pe pământ”. Probabil Sinatra va rămâne mereu un subiect de controversă, în mare parte din cauza asocierii sale cu nume grele din lumea rău famată şi a atitudinii de multe ori beligerante faţă de reprezentanţii mass-media. Cele peste 1.400 de înregistrări pe care le-a făcut în timpul unei cariere impresionante sunt considerate de mulţi critici ca cel mai important şi cuprinzător ansamblu „de lucru” din muzica vocală populară americană. Celebru pentru că făcea lucrurile numai în felul lui şi pentru că era exact opusul unei persoane calme, Sinatra a avut o viaţă extrem de interesantă, plină de fapte nebune şi poveşti ciudate.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Frank-Sinatra

http://www.cinemarx.ro/persoane/Frank-Sinatra-7497.html?biografie

https://www.imdb.com/name/nm0000069/bio

https://www.allmusic.com/artist/frank-sinatra-mn0000792507/biography

https://radioromaniacultural.ro/portret-frank-sinatra-un-simbol-al-culturii-americane-un-idol-al-lumii-intregi/

http://biografiicantareti.blogspot.com/2008/12/biografie-frank-sinatra.html

https://www.thefamouspeople.com/profiles/francis-albert-sinatra-1419.php

http://www.rador.ro/2015/12/12/frank-sinatra-omul-si-mitul/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 14 mai 1998 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

287 total views, 7 views today

Facebook Comments