S-a întâmplat în 14 februarie 1779

S-a întâmplat în 14 februarie 1779 . A murit James Cook, navigator englez (n. 1728). James Cook a făcut trei călătorii în Oceanul Pacific, în cadrul cărora a descoperit insulele Société (azi Polinezia franceză). Tot atunci a descoperit Noua Zeelandă şi Sandwich (azi arhipelagul Hawaii). Insulele Société au fost denumite după Royal Society de la Londra, care a finanţat expediţia. James Cook s-a născut pe 7 noiembrie 1728 şi a murit pe 14 februarie 1779. Cook a realizat hărţi detaliate insulei Newfoundland, din America de Nord, înainte de a realiza trei expediţii în Oceanul Pacific. Aici a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei şi Insulele Hawaii, precum şi prima circumnavigare a Noii Zeelande. Cook s-a alăturat flotei comerciale britanice ca adolescent şi s-a alăturat Marinei Regale în 1755.

A luat parte la Războiul de şapte ani. A explorat şi cartografiat cea mai mare parte a intrării în Râul Sfântul Laurenţiu în timpul asediului oraşului Quebec.

S-a întâmplat în 14 februarie 1779
S-a întâmplat în 14 februarie 1779
S-a întâmplat în 14 februarie 1779
S-a întâmplat în 14 februarie 1779

Aceasta a atras atenţia Amiralităţii şi Royal Society. Acest lucru a venit într-un moment crucial atât al carierei lui Cook cât şi al explorărilor maritime britanice. Aceasta a condus la sarcina de comandant al navei HMS Endeavour. Aceasta s-a întâmplat în 1766, în prima din cele trei expediţii în Pacific. În călătoriile sale Cook a navigat sute de mii de mile marine în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mic detaliu.

Cartografierea s-a făcut la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci.

În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat şi numit teritorii şi a cartografiat şi insule şi zone de coastă. Acestea apăreau pentru prima dată pe hărţile europene. A demonstrat calităţi de marinar, de explorator, cartograf, curaj fizic şi capacitatea de a-şi conduce oamenii în condiţii vitrege. Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercaţii cu băştinaşii. Aceasta s-a întâmplat în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779.

A lăsat în urmă o moştenire de cunoştinţe ştiinţifice şi geografice, influenţând succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea.

Numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea. În 1745, la vârsta de 16 ani, Cook s-a mutat la 32 km distanţă în oraşul pescăresc Staithes. Scopul a fost de a deveni ucenicul băcanului şi negustorului William Sanderson. Istoricii au speculat cum i-a crescut dorința de a călători pe mare. În această perioadă Cook a simţit pentru prima dată atracţia pentru mare în timp ce privea pe fereastra magazinului. După 18 luni s-a dovedit că nu este potrivit pentru meseria de băcan. Cook a călătorit spre oraşul vecin Whitby pentru a face cunoştinţă cu prietenii lui Sanderson, John şi Henry Walker.

Aceştia erau proprietari de nave şi activau în comerţul cu cărbune.

Casa lor este acum Muzeul Memorial Căpitanul Cook. Cook a fost luat ca ucenic în marina comercială în mica lor flotă, transportând cărbune de-a lungul coastelor engleze. Prima sa sarcină a fost la bordul navei Freelove şi a petrecut câţiva ani la bordul acesteia. A navigat între Tyne şi Londra la bordul acesteia sau al altor nave. În perioada uceniciei Cook a studiat algebra, geometria, trigonometria, navigaţia şi astronomia. Și-a terminat cei trei ani de ucenicie. Apoi, Cook a început să lucreze pe navele de comerţ din Marea Baltică. După ce a trecut examenele în 1752 a început să progreseze în rangurile marinei comerciale.

A început din acel an cu promovarea la gradul de ofiţer secund al bricului Friendship.

În 1755, la o lună după ce a primit comanda acestei nave, a intrat ca voluntar în Marina Regală. Aceasta a avut loc când Marina se pregătea pentru ceea ce avea să fie Războiul de şapte ani. Trebuia să o ia de la început cu ierarhia navală. Totuși, Cook şi-a dat seama că va avansa mult mai rapid în serviciul militar. S-a alăturat Marinei Regale la 7 iunie 1755. Primul post de comandă al lui Cook a fost la bordul navei HMS Eagle, navigând în calitate de ofiţer secund. În octombrie şi noiembrie 1755 a luat parte la capturarea unei nave franceze şi la scufundarea alteia. Apoi a fost promovat la gradul de şef de echipaj.

Prima sa comandă temporară a fost în martie 1756 când a fost temporar comandantul navei Cruizer.

Aceasta era o navă mică ataşată la Eagle în timpul unei misiuni de patrulare. În timpul Războiului de şapte ani Cook a navigat în America de Nord în calitate de comandant al navei Pembroke. În 1758 a luat parte la ambiţiosul asalt de capturare a fortăreţei din Louisbourg de la francezi. Apoi a participat la asediul oraşului Quebec. A dovedit un talent pentru explorare şi cartografiere. A fost responsabil pentru cartografierea celei mai mari părţi a intrării în Râul Sfântul Laurenţiu în timpul asediului. Aptitudinea lui Cook pentru explorare a fost exploatată în anii 1760.

A fost folosită pentru cartografierea coastei zimţate a insulei Newfoundland la bordul navei HMS Grenville.

A explorat partea nord-vestică în 1763 şi 1764, coasta sudică în 1765 şi 1766 şi coasta vestică în 1767. În 1766 Royal Society l-a angajat pe Cook să navigheze în Oceanul Pacific. Scopul era de a observa şi marca tranziţia planetei Venus în jurul Soarelui. Cook, în vârstă de 39 de ani, a fost promovat la gradul de locotenent şi a fost numit comandantul expediţiei.

Expediţia a început în Anglia în 1768, a ocolit Capul Horn şi a continuat spre vest în Pacific.

Urma să ajungă la insula Tahiti pe 13 aprilie 1769 unde s-au făcut observaţiile tranziţiei planetei Venus. Totuşi, rezultatele observaţiilor nu au fost atât de concluzive şi precise pe cât se aştepta. Odată ce observaţiile s-au încheiat, Cook a deschis ordinele sigilate. Acestea conţineau instrucţiuni suplimentare din partea Amiralităţii pentru a doua parte a călătoriei. Instrucțiunile erau: căutarea în Pacificul de Sud a unor indicii cu referire la continentul Terra Australis.

Cook a pornit spre Noua Zeelandă şi a cartografiat întreaga zonă de coastă cu doar câteva greşeli minore.

Apoi a călătorit spre vest, ajungând pe coasta sud-estică a Australiei pe 19 aprilie 1770. A fost, astfel, primul contact european cu coasta continentului. În 23 aprilie a făcut primele observaţii înregistrate asupra băştinaşilor australieni pe insula Brush. Pe 29 aprilie Cook şi echipajul său au realizat prima debarcare pe continent în locul numit astăzi Peninsula Kurnell. Pe aceasta, el l-a numit „Golful Botanic” după specimenele unice colecţionate de botaniştii Joseph Banks şi Daniel Solander. Aici Cook a realizat primul contact cu un trib aborigen cunoscut sub numele de Gweagal.

După plecarea din Golful Botanic Cook a continuat spre nord unde a avut loc un incident pe 11 iunie.

Atunci, nava Endeavour a eşuat pe un banc de nisip în Marea Barieră de Corali. Nava a fost puternic avariată iar călătoria a fost amânată aproape şapte săptămâni cât au avut loc reparaţiile pe plajă. Aceasta a fost în apropierea portului oraşului Cooktown, Queensland de astăzi, la gura de vărsare a râului Endeavour. Odată ce reparaţiile au fost finalizate călătoria a continuat prin Strâmtoarea Torres. Pe 22 august a debarcat pe Insula Posesiunii pe care a declarat-o teritoriu britanic.

S-a întors apoi în Anglia prin Batavia, astăzi Jakarta, capitala Indoneziei.

Acolo, o bună parte din echipajul său a murit de malaria. După ce a ajuns la Capul Bunei Speranţe şi Insula Sfânta Elena, a ajuns în Anglia pe 12 iulie 1771. Jurnalele lui Cook au fost publicate după întoarcerea sa în Anglia şi a devenit un erou pentru comunitatea ştiinţifică. În rândul publicului larg botanistul Joseph Banks era adevăratul erou. Banks chiar a încercat să preia comanda celei de-a doua călătorii a lui Cook. Dar s-a retras înainte ca expediţia să înceapă. Johann Reinhold Forster şi fiul său Georg Forster au fost aleşi ca oamenii de ştiinţă pentru această călătorie. Fiul lui Cook, George, s-a născut cu cinci zile înainte de a pleca în călătorie:

La puţin timp după întoarcerea din prima călătorie, Cook a fost promovat la gradul de comandor în august 1771.

Apoi, în 1772 a fost însărcinat de Royal Society pentru a căuta ipoteticul Terra Australis. În prima călătorie Cook a demonstrat prin circumnavigarea Noii Zeelande că nu este ataşată unui continent mai mare la sud. A cartografiat aproape întreaga coastă estică a Australiei, demonstrând că este de dimensiuni continentale. Totuși, Terra Australis se credea că este mai la sud. Deşi s-a demonstrat contrariul, Alexander Dalrymple şi alţii din Royal Society erau convinşi de existența continentului la sud. Cook a primit comanda navei HMS Resolution în această călătorie.

Tobias Furneaux a primit comanda celei de-a doua nave, HMS Adventure. Expediţia lui Cook a circumnavigat globul la latitudini foarte sudice.

A fost unul dintre primii care au trecut de Cercul Polar de Sud, pe 17 ianuarie 1773.

A explorat, cartografiat şi luat în posesiune britanică Georgia de Sud, explorată de Anthony de la Roché în 1675. A fost descoperită şi numită de Clerke Rocks şi Insulele Sandwich de Sud. În ceaţa antarctică, Resolution şi Adventure s-au separat.  Furneaux s-a îndreptat spre Noua Zeelandă, unde a pierdut o parte din oameni în urma confruntărilor cu populaţia Māori. Apoi, s-a întors în Anglia,  Cook a continuat să exploreze zona antarctică, ajungând la 71°10’S pe 31 ianuarie 1774.

Cook aproape a ajuns pe continentul Antarctica dar a trebuit să se îndrepte spre Tahiti pentru reaprovizionare.

Apoi a reluat traseul sudic în a doua tentativă eşuată de a găsi presupusul continent. În această parte a călătoriei Cook a luat cu el un tânăr tahitian pe nume Omai. Acesta a dovedit având cunoştinţe mai slabe despre Pacific decât Tupaia din prima călătorie. În timpul călătoriei de întoarcere din 1774 a debarcat în Insulele Tonga, Insula Paştelui, Insula Norfolk, Noua Caledonie şi Vanuatu. Raportul dat la întoarcere a eliminat interesul pentru mitul continentului Terra Australis.

A treia expediţie a fost o misiune de recunoaştere a coastei Canadei scăldată de apele Pacificului.

S-a căutat și un culoar de trecere nord-vestic dinspre Pacific spre Atlantic, prin Oceanul Îngheţat. Aceasta s-a dovedit a fi ultima călătorie a căpitanului Cook. El a pornit din Anglia pe 12 iulie 1776, cu corabia Resolution, care fusese echipată din nou, luând şi corabia Discovery. Pe 18 ianuarie 1778, el şi oamenii săi au ajuns pe insulele cunoscute în prezent drept insulele Hawaii. Aici au fost primiţi cu ospitalitate. Pe aceste frumoase insule ei şi-au reînnoit proviziile şi apoi şi-au petrecut vara polară a acelui an.

Au încercat în zadar să găsească un culoar de trecere spre Atlantic.

Apoi s-au întors ca să-şi petreacă iarna în Hawaii. Istoricii nu sunt siguri ce anume l-a determinat pe Cook să-şi schimbe, se pare, comportamentul în acest moment. Există semne de întrebare în legătură cu modul în care i-a tratat pe hawaiieni la întoarcerea sa. Unii sugerează că acum el a început să-i exploateze cu cruzime. Alţii se întreabă dacă nu cumva le-a încălcat ciclurile de închinare.

Indiferent care ar fi fost adevăratul motiv, pe aceste insule el şi-a aflat sfârşitul în 14 februarie 1779.

La întoarcerea în Kealakekua Bay, care a avut loc pe 17 ianuarie, exploratorii au fost întâmpinaţi de 10000 de hawaiieni. Insularii celebrau sărbătoarea makahiki în onoarea zeului lor Lono, zeul uscatului. Se pare că Cook a fost sărbătorit drept zeul Lono, El şi oamenii săi au fost trataţi încă o dată cu o extraordinară ospitalitate şi amabilitate.

Trei săptămâni mai târziu, pe 4 februarie, ei au ridicat ancora şi au întins pânzele.

Însă după doar patru zile petrecute în larg, un uragan îngrozitor s-a abătut asupra lor.

Resolution a pierdut un catarg. Cook s-a întors în Hawaii. Spre uimirea lui Cook, de data aceasta primirea a fost ostilă. Unii sunt de părere că hawaiienii au chibzuit lucrurile mai bine. Au ajuns la concluzia că Cook şi oamenii săi îi exploatau. Alţii sugerează faptul că întoarcerea lui Cook era incompatibilă cu calitatea sa de „dumnezeu“. Indiferent de motiv, oamenii lui Cook, nedumeriţi, au reacţionat, din nefericire, într-un mod violent. Acest lucru a dus la furarea unei bărci de pe Discovery. Cook a căutat să recâştige barca încercând să-l ia ostatic pe şeful lor, Kalaniopúu.

Au urmat câteva confruntări, iar Cook a fost înjunghiat şi bătut pe plajă până când a fost omorât.

Sublocotenentul de marină George Gilbert, un membru al echipajului de pe Resolution, descrie cu detalii expresive ultimele clipe din viaţa lui Cook. În jurnalul său, scrie: „Abia ajunsese căpitanul Cook la marginea apei şi făcuse semn cu mâna către bărci ca să se înceteze focul, când una dintre căpetenii, mai îndrăzneaţă decât ceilalţi, a venit pe la spate şi l-a înjunghiat între umeri cu un pumnal de fier. Un altul, în aceeaşi clipă, l-a lovit cu o bâtă în cap, iar el a căzut în apă; imediat după aceea ei au intrat în apă şi l-au ţinut sub apă timp de câteva minute, apoi l-au scos pe stânci şi l-au dat cu capul de ele de mai multe ori; aşa că nu există nici cea mai mică îndoială că şi-a dat duhul repede.“

Surse:

http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/cook_captain_james.shtml

http://adb.anu.edu.au/biography/cook-james-1917

https://www.britannica.com/biography/James-Cook

https://www.ro.biography.name/exploratori/140-anglia-uk/383-james-cook-1728-1779

James Cook. 8 lucruri pe care trebuie sa le stii despre marele explorator britanic

https://evz.ro/povestea-navigatorului-james-cook-cel-mai-vestit-explorator.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 14 februarie 1779 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

255 total views, 3 views today

Facebook Comments