S-a întâmplat în 13 iulie 1945

S-a întâmplat în 13 iulie…

– 100 î.H.: S-a născut Cezar (Caius Iulius Caesar), om politic, general, scriitor şi orator roman; unul dintre cei mai străluciţi strategi ai Antichităţii; a introdus, în anul 45 î.H., calendarul iulian (m.15.III.44 î.H; asasinat). Luna iulie poartă numele acestuia, nume atribuit de Octavian Augustus, nepotul lui Cezar (d.15.03.44 i.Hr.).

– 1762: A murit astronomul englez James Bradley; prima sa descoperire este cunoscută sub denumirea „aberaţia luminii” (1727); cea de-a doua descoperire importantă, „mutaţia axei Pământului”, a făcut-o în 1747. James Bradley (n. martie 1693 — d. 13 iulie 1762) a descoperit că era nevoie să modifice permanent înclinaţia telescopului sau pentru a putea capta lumina stelelor pe măsură ce Pământul se rotea în jurul Soarelui. A ajuns astfel la concluzia că mişcarea Pământului deplasa telescopul în lateral faţă de lumina care cobora asupra acestuia. Unghiul de înclinaţie, numit aberaţie stelară, este aproximativ egal cu raportul dintre viteza orbitală a Pământului şi viteza luminii. (Aceasta reprezintă şi una dintre metodele prin care oamenii de ştiinţă au demonstrat că Pământul se mişcă în jurul Soarelui şi nu invers.).

– 1772: Plecarea în cea de a doua expediţie a navigatorului James Cook. A doua expediție, începută în 1772, a durat, la randul ei, trei ani, fiind întreprinsă cu navele Resolution şi Adventure. Traseul a atins Tahiti, Noua Zeelandă şi Antarctica, ajungând până la 71° latitudine sudică, fapt unic până atunci în istoria navigaţiei.

– 1774: Sunt aduse la București moaștele Sf. Dumitru cel Nou Basarabov și așezate în catedrala mitropolitană

– 1793: Jean Paul Marat, considerat drept unul dintre cei mai puternici şi influenţi instigatori ai Revoluţiei franceze, este înjunghiat de către Charlotte Corday, devotată cauzei girondinilor cărora Marat le–a fost cel mai înverşunat adversar. Jean-Paul Marat (n.24 mai 1743), a fost medic, filozof şi om de ştiinţă francez de origine elveţiană cunoscut pentru implicarea sa în Revoluţia franceză ca jurnalist radical şi politician.Jean-Paul Marat, o dată cu începutul revoluției,s-a dedicat în întregime intereselor ei. Din august 1789 editeaza ziarul Prietenul poporului în care erau exprimate revendicările maselor populare. Importanța libertății, spunea Marat, consta în aceea că învață poporul să se supună numai legilor drepte și înțelepte, să se împotrivească legilor nedrepte și să se ridice împotriva legilor tiranice. În același timp, Marat considera că poporul trebuie condus, că el are nevoie de un dictator care să-l îndrumeze.

– 1822: S-a născut astronomul german Heinrich Louis D’Arrest, cel care a descoperit planeta Neptun (1846) (m. 1875).

– 1832: Henry Schoolcraft descoperă izvorul râului Mississippi.

– 1837: Regina Victoria s-a mutat din Kensington Palace în Palatul Buckingham din Londra, devenind primul monarh englez care a locuit acolo.

-1841: A fost semnată Convenţia Internaţională de la Londra privind regimul  strâmtorilor Bosfor şi Dardanele.

– 1878: Tratatul de la Berlin: Puterile europene redesenează harta Balcanilor. Serbia, Muntenegru şi România devin complet independente de Imperiul Otoman. Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) a fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii şi reprezentanţi ai Imperiului Otoman. Congresul s-a desfăşurat în urma conflictului dintre Imperiul Ţarist şi cel Otoman (1877-1878) şi a avut drept scop principal reorganizarea Ţărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanţa între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Rus.

– 1885: S-a născut compozitorul Constantin Baciu (m. 1959).

– 1886: S-a născut Maria Ventura, actriţă de renume european (societară a Comediei Franceze din 1922); directoare (1929-1934) a unui teatru bucureştean ce i-a purtat multă vreme numele; stabilită în Franţa (m. 1954, la Paris).

– 1897: Gulielimo Marconi patenteaza aparatul de radio.

– 1901: S-a născut Nicolae Secăreanu, actor, cântăreţ de operă (d. 1992).

– 1905: S-a născut prozatorul George Acsinteanu (m. 1987).

– 1908: Femeile concurează la Jocurile Olimpice moderne pentru prima data.

– 1912: S-a născut Milton Friedman, economist, comentator politic şi eseist american; contribuţii teoretice la istoria şi teoria monetaristă şi în demonstrarea complexităţii politicii de stabilitate economică; Premiul Nobel pentru Economie pe anul 1976 (m. 2006). Milton Friedman a adus nenumărate contribuţii la dezvoltarea microeconomiei şi a macroeconomiei precum şi la dezvoltarea teoriile cu privire la economia de piaţă şi la minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei.

– 1916, 13/26: A murit chimistul Nicolae Teclu; cercetări privind arderea, gazele, tehnologia hârtiei; membru al Academiei Române (n. 1839).

– 1921: A murit (la bordul transatlanticului „France”) fizicianul francez Gabriel Lippmann; a realizat prima fotografie color a spectrului solar; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1908; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (n. 1845).

– 1924: S-a născut baritonul Octav Enigărescu (m. 1993).

– 1925: S-a născut Ivan Medek, critic de muzică, om de radio şi jurnalist ceh (m. 2010).

– 1928: S-a născut scriitorul Ştefan Berciu, autor de romane şi piese poliţiste (m. 2000).

1928 – La concursul automobilistic de la Monthelery din Franţa, Matei Ghica stabileşte 8 recorduri mondiale.

– 1929: A murit Eusebie Mandicevschi, compozitor, muzicolog şi profesor român stabilit la Viena (n. 1857, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

– 1930: Primul Campionat Mondial de fotbal a fost organizat la Montevideo, Uruguay. Campionatul Mondial de Fotbal este cea mai importantă competiţie ce se dispută între echipele naţionale. Este împărţită în preliminarii (calificări) şi turneul final. Preliminariile se dispută pe durata a un an, fiecare continent având propriile reguli de calificare. Turneul final are loc o dată la 4 ani şi se dispută la începutul verii pe durata unei luni (aproximativ). Ţara organizatoare a turneului final este desemnată de FIFA cu cel puţin 4 ani înainte. Prima ediţie a avut loc în anul 1930 în Uruguay, iar ultima în 2010 în Africa de Sud. Ediţia din 2002 a fost prima din istoria competiţiei care a avut două ţări organizatoare: Japonia şi Coreea de Sud. Următoarea ediţie este programată pentru anul 2014 şi se va disputa în Brazilia. Campionatul Mondial de Fotbal este unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale planetei.

– 1934: S-a născut scriitorul nigerian Wole Soyinka (dramaturg, poet şi romancier); Premiul Nobel pentru Literatură pe 1986.

– 1934: A murit etnologul german Robert Fritz Gräbner; a elaborat teoria „culturii complexe”, care a susţinut existenţa unor difuziuni între sferele culturii primitive; teoria sa a stat la baza formării şcolii de istorie etnografică în Europa (n. 1877).

– 1935: S-a născut Monique Wittig, romancieră şi eseistă franceză, stabilită în SUA în 1976 (m. 2003).

– 1940: S-a născut Patrick Stewart, actor american. Este cel mai cunoscut pentru interpretarea Căpitanului Jean-Luc Picard din Star Trek: Generaţia următoare şi a Profesorului Charles Xavier din seria de filme X-Men.

– 1942: S-a născut Harrison Ford, actor american de film („ Strada Hanovra”, „Razboiul stelelor”, „Indiana Jones”, „Air Force One”).

– 1944: S-a născut Ernö Rubik, arhitect, designer şi profesor universitar ungar; a inventat, în 1974, celebrul cub care-i poartă numele, cel mai popular joc din anii ’80; Rubik a inventat numeroase alte jocuri.

– 1945: Întreprinderea IAR – Braşov a trecut la producţia de pace, începând munca pentru executarea primului lot de 3.000 de tractoare, fabrica de avioane fiind desfiinţată din dispoziţia autorităţilor sovietice.

– 1945: A fost transportată prima bombă atomică în deşertul din New Mexico, fiind pregătită pentru primul test care a avut loc două zile mai târziu.

– 1951: A murit compozitorul austriac Arnold Schönberg. Arnold Schoenberg (n. 13 septembrie 1874, Viena – d. Los Angeles) a fost un compozitor austriac, de orgine evreiască, elevul lui Gustav Mahler. Este considerat unul dintre pionierii muzicii dodecafonice. A compus marea parte a lucrărilor în Statele Unite ale Americii.

– 1953: S-a născut compozitoarea Violeta Dinescu, stabilită (din 1982) în Germania.

– 1954: A murit pictoriţa Frida Kahlo. Frida Kahlo (n.6 iulie 1907, Coyoacán, Mexic) a fost o pictoriţă care ocupă un loc central în arta picturală mexicană. Opera sa, extrem de originală, poate fi situată la confluenţa mai multor curente: simbolism, realism, suprarealism, expresionism, prezentând şi puternice influenţe ale artei indigenilor din Mexic.

– 1956: Apare Hotărârea CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri cu privire la îmbunătăţirea învăţământului de cultură generală (se generalizează învăţământul de şapte ani şi se înfiinţează noi şcoli şi institute pedagogice cu o durată de şcolarizare de doi ani pentru pregătirea învăţătorilor).

– 1957: A murit filologul Constantin I. Balmuş; traducător din limbile latină şi greacă; autor al unor interesante cercetări dedicate literaturii elene şi latine; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1898).

– 1966: A murit Prinţesa Beatrice de Saxa-Coburg-Gotha, sora reginei Maria a României. Prinţesa Beatrice de Saxa-Coburg şi Gotha (n.Beatrice Leopoldine Victoria; 20 aprilie 1884) a fost membru al familie regale britanice, nepoată a reginei Victoria. Prin căsătorie a intrat în famila regală spaniolă; a fost soţia lui Alfonso de Orleans y Borbón, infante al Spaniei. În familie era numită Bea.

– 1973: A murit compozitorul şi pedagogul Marţian Negrea (n. 1893).

– 1977: O pană de curent de 25 de ore a cauzat panică şi haos în New York.

– 1983: A murit prozatorul Liviu Bratoloveanu (n. 1912).

– 1997: A murit (la Haifa, Israel) criticul şi istoricul literar Eugen Luca (n. 1923).

– 2000: Istoricului american de origine română Radu Florescu i s–a acordat titlul Honoris Causa al Academiei Române.

– 2004: A murit dirijorul german Carlos Kleiber (n. 1930).

– 2006: A murit actorul american de film Red Buttons (n. 1919).

– 2011: A murit Alexandru Gromov, prozator din R. Moldova, cunoscut ca autor de scrieri ştiinţifico-fantastice şi publicistice pentru copii şi tineret (n. 1925).

– 2011: A murit compozitorul american Jerry (Jordan) Ragovoy; a compus, printre altele, hituri pentru Janis Joplin şi Rolling Stones (n. 1930).

– 2011: A murit Cornel Fugaru, compozitor de muzică uşoară, solist vocal şi instrumentist (n. 1940).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 13 iulie… appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

71 total views, 3 views today

Facebook Comments