S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23

S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23: Bătălia de la Călugăreni: Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), înfrânge oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Paşa. Bătălia de la Călugăreni a avut loc în data de 23 august (13 august conform vechiului calendar) 1595. Bătălia de la Călugăreni a fost parte a conflictului otomano-muntean şi parte a campaniei otomane din august – octombrie 1595, ce avea ca scop înlocuirea lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) şi transformarea Ţării Româneşti şi Moldovei în provincii otomane.

S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23
S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23

      La iniţiativa domnilor muntean şi moldovean de a ieşi de sub stăpânirea Imperiului Otoman, prin acţiunile de la Bucureşti şi Iaşi, mai ales datorită distrugerilor masive produse prin atacurile devastatoare de la Giurgiu, Brăila, Hârşova, Târgul de Floci, Silistra, Putineiu, Stăneşti, Şerpăteşti, Rusciuk, ori Tighina (Bender), Chilia, Cetatea Albă şi Ismail, marele vizir Ferhad paşa porneşte cu oastea împotriva lor (27 aprilie 1595).
       Prezent la Adrianopol, la 14 mai 1595, marele vizir decide transformarea Ţării Româneşti şi Moldovei în vilâyete otomane, conducători ai acestora fiind numiţi Cafer paşa (înlocuit cu Haydar paşa), pentru Boğdan (Moldova) şi Satırcı Mehmed paşa, pentru Iflâk (Ţara Românească). Situaţia nou creată de ieşirea celor două ţări române, la care se adaugă şi Transilvania, din relaţia cu Poarta, a produs o criză alimentară la Constantinopol, unde săracii capitalei şi trupele aflate pe front încep să simtă privaţiunile. Ferhad paşa începe construirea unui pod pentru a-şi trece armata în Ţara Românească, dar din 7 iulie 1595, mare vizir este numit octogenarul Koca Sinan paşa (pentru a patra oară), care porneşte spre Dunăre. Mihai încearcă să împiedice trupele otomane să treacă Dunărea şi trece la ofensivă. Atacă fulgerător Nicopole unde nimiceşte o oaste formată din 1.300 de oşteni şi distruge cele o mie de vase cu care otomanii voiau să construiască un pod. De aici un corp de oaste se îndreaptă spre Vidin, care este ars, iar altul spre Turtucaia, căreia i se distruge citadela. În urma acestei campanii, sunt transmutaţi în Ţara Românească 16.000 de creştini.
      La 11 august Sinan paşa ajunge la Rusciuk, iar la 14 august începe trecerea Dunării pe un pod de vase spre Giurgiu. Pe 22 august 1595 cele două oşti se aflau la o distanţă mică una de alta.Otomanii dispuneau de o armată alcătuită din 50.000 – 60.000 de oameni, la care se adaugă personalul auxiliar, în timp ce sub comanda lui Mihai Viteazul se găseau între 10.000 şi 16.000 de oşteni, plus 12 tunuri.
      Alături de steagurile boierilor şi câteva unităţi ţărăneşti, domnul muntean se mai baza pe un detaşament de mercenari cazaci, precum şi pe 4.000 de maghiari şi secui, aflaţi sub comanda lui Albert Király. Trupele ardelene au fost trimise de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), în baza tratatului de la Alba Iulia (20 mai 1595), prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii sale de către domnul muntean, acesta se obliga să-l ajute împotriva otomanilor.
       Mihai a ales Călugăreni (judeţul Giurgiu), pe Neajlov, ca loc de bătălie pentru că era o zonă mlăştinoasă şi a optat pentru acest teren deoarece putea să blocheze uşor flancurile armatei otomane. Oastea munteană a fost aşezată la nordul localităţii, lângă o pădure, în timp ce patrulele ţineau sub observaţie malurile Neajlovului şi Câlniştei. Avangarda otomană era condusă de Hasan paşa, flancul drept era asigurat de Satırcı Mehmed paşa, iar cel stâng de Haydar paşa.
     Mihai Viteazul atacă în zorii zilei de 13 august 1595 cu grosul oştirii sale (circa 10.000 de oameni), în timp ce Albert Király cu oamenii săi alcătuiau rezerva. Pentru că nu era sigur de buna intenţie a acestora, domnul muntean mai păstrează un corp de 1.200 de călăreţi, sub comanda lui popa Stoica din Fărcaşe, menit a asigura retragerea. Atacul iniţial al muntenilor a ajuns până la tabăra de corturi a turcilor.În jurul orei 11 dimineaţa a pornit un atac puternic al ienicerilor, care i-au respins pe oştenii lui Mihai.Ienicerii trec Neajlovul şi capturează unsprezece tunuri creştine. Hasan paşa, cu aproximativ 10.000 de oşteni, încearcă o învăluire largă prin partea de vest, iar Mehmet paşa face acelaşi lucru prin est.
     Trupele lui Mihai se retrag puţin, în ordine. Armata creştină e dispusă în formă de triunghi, cu vârful înainte, spre inamic. După ce reuşesc să se regrupeze, aproape de locul unde se afla rezerva lui Király, oştenii lui Mihai resping efectivele lui Mehmed paşa şi ale lui Hassan paşa, provocându-le pierderi considerabile şi datorită celor două tunuri păstrate cu trupele de rezervă. Otomanii se retrag în dezordine, mulţi cad în mlaştină şi mor înecaţi, situaţie care dă posibilitatea lui Mihai să contraatace. Sunt recuperate tunurile şi este creată o stare de degringoladă pe malul sudic al Neajlovului. Au fost ucise patru paşale, şapte sangeaci şi 3.000 combatanţi turci. S-au recuperat cele unsprezece tunuri pierdute şi s-a capturat un steag turcesc verde, al profetului Mahomed, şi cinci tunuri.
          Cronicarul Baltazar Walter consemna: „Era nevoie neapărat în clipa aceea de o acţiune eroică de ispravă măreaţă care să cutremure inimile păgânilor şi să le înalţe pe ale creştinilor. Atunci mărinimosul Ion Mihai, invocând ocrotirea salvatoare a Mântuitorului, a smuls o secure sau suliţă ostăşească şi pătrunzând el însuşi în şirurile sălbatice ale duşmanilor străpunge pe un stegar al armatei, taie în bucăţi cu sabia o altă căpetenie şi luptând bărbăteşte se întoarce nevătămat. În acest timp, comandantul de oaste Király Albert, adunând pe rând pe ai săi, slobozeşte două tunuri în mijlocul celei mai dese grupări a duşmanului, deschizând o mare spărtură pe care ienicerii se străduiesc în zadar să o împlinească cu focurile lor de puşcă, pentru că de îndată două sute de unguri şi tot atâţia pedestraşi cazaci, cu comandantul lor Cocea, năvălind cu furie, strică rândurile, aştern la pământ şi taie oştile turcilor, pe când din spate şi din coastă îi loveşte cu bărbăţie domnul cu ai săi, făcându-se aşa mare învălmăşeală, încât până în seară au fost redobândite cele 11 tunuri şi, în fugă, erau mânaţi spre tabără ca vitele. În această învălmăşeală ce seamănă a fugă, Sinan-Paşa în partea din faţă a taberei cade de pe podul râului Neajlov, pierde doi dinţi şi se rostogoleşte fericit scăpând cu viaţ㔄
       Inferioritatea numerică şi apariţia trupelor lui Hasan paşa, l-au obligat pe domn, în cele din urmă, să se retragă la lăsarea întunericului. În raportul către marele duce al Florenţei, Ferdinando de Medici, Mihai Viteazul prezenta faptele astfel: „mă încăierai cu ei într-o bătălie în aşa fel că ţinu toată ziua, unde făcui mare pagubă turcilor, spre ruşinea lui Sinan paşa, căci în lupta aceea însuşi Sinan paşa se prăvăli de pe cal într-o mlaştină foarte întinsă, de unde cu mare greutate fu scos… Şi după ce Sinan a îndurat o aşa batjocură de la noi, se mânie foarte, şi aşa se hotărî să pornească cu toţi ai săi asupra noastră. Deci eu văzând că nu voi putea ţine piept, venii la Târgovişte”.
      Pierderile otomane au fost mari, trei conducători şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă: Haydar paşa, Mustafa paşa şi Hüseyn bey, iar Satırcı Mehmed paşa, grav rănit, abia a reuşit să scape cu fuga.Domnul muntean se retrage spre Valea Prahovei pentru că Bucureştiul şi Târgovişte au fost ocupate imediat de către otomani În tabăra de la Stoeneşti se aşteaptă ajutoarele de la aliaţi. În tot acest timp, Sinan paşa începe procesul de transformare a ţării în vilâyet.
   Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române spunea despre această bătălie: „Bătălia de la Călugăreni rămâne un episod semnificativ, dar nu decisiv, din marea confruntare dintre creştini şi otomani, înscrisă sub semnul Ligii Sfinte şi trecută în cadrul Războiului de 15 ani. Ea nu a fost o victorie hotărâtoare a lui Mihai Viteazul şi a românilor ci o victorie de moment a creştinilor, care se aliaseră tocmai ca să dea o replică turcilor. Dacă termenul de victorie pare prea puternic, se poate vorbi de o replică creştină demnă şi fermă, cu mari pierderi pentru otomani, rămaşi dezorientaţi la finele bătăliei.”

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti 2011

Constantiniu, Florin – O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, 2002.

Giurescu, C.C. – Istoria Românilor, volumul II, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2007

Guboglu M.,Mustafa, M – Cronici turceşti privind Ţările Române în secolele XV-XVI, volumul I, Bucuresti, 1966.

Bălcescu, Nicolae – Românii supt Mihai-voievod Viteazul, în Opere, vol. III, Bucureşti, 1986.

Ciobanu, Tiberiu – Douăsprezece povestiri adevărate despre Mihai Viteazul, Timişoara, 2005.

http://www.istorie-pe-scurt.ro/lupta-de-la-calugareni/

https://historice.ro/batalia-de-la-calugareni-vazuta-de-turci/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 13 august 1595, 13/23 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

303 total views, 3 views today

Facebook Comments