S-a întâmplat în 12 iunie 1667

S-a întâmplat în 12 iunie 1667: La această dată a fost realizată prima transfuzie de sânge (cu sânge de oaie, cu efect negativ însă asupra pacientului); transfuzia a fost realizată de Jean-Baptiste Denis (1640-1704), medicul personal al regelui francez Ludovic al XIV-lea. Unele surse indică data de 14 iunie, altele 12 iunie. Transfuzia sanguină constituie un mijloc terapeutic important care are drept scop înlocuirea sângelui sau a unei componente sanguine care este deficitară la un moment dat. Practica transfuzională a cunoscut schimbări importante în ultimii ani, acestea vizând atât tehnica de prelevare a sângelui şi echipamentele de prelucrare şi stocare, cât şi utilizarea cu precădere a produselor selective.

S-a întâmplat în 12 iunie 1667
0 28
4 26
2 31
1 27

  Ca orice tehnică terapeutică, transfuzia sanguină trebuie să respecte anumite reguli şi principii precise, dar cu toate acestea pot să apară efectesecundare care nu sunt încă în întregime stăpânite. Conştientizarea de către medici şi pacienţi deopotrivă a riscurilor legate de transfuzie a determinat o scădere globală autilizării sângelui, opţiunea pentru hemoterapie fiind luată în considerare doar atunci când beneficiile transfuziei sunt superioare riscurilor inerente

      În 1667, lui Jean-Baptiste Denis, un renumit medic de la curtea regelui Franţei Ludovic al XIV-lea, i s-a adus un nebun violent pe nume Antoine Mauroy. Denis deţinea „tratamentul“ ideal pentru vindecarea nebuniei lui Mauroy: o transfuzie de sânge de viţel, care urma să aibă, după părerea lui, un efect calmant asupra pacientului său. Însă pentru Mauroy lucrurile n-au mers bine. Este adevărat că, după a doua transfuzie, starea sănătăţii lui s-a îmbunătăţit. Dar, la scurt timp după aceea, francezul a făcut din nou o criză şi, nu peste mult timp, a murit.
      Chiar dacă mai târziu s-a stabilit că Mauroy murise în realitate din cauză că fusese otrăvit cu arsenic, experimentele lui Denis cu sânge de animal au dat naştere la controverse aprige în Franţa. În cele din urmă, în 1670, acest tip de tratament a fost interzis.Cu timpul, parlamentul englez şi chiar papa au interzis şi ei tratamentul. În următorii 150 de ani, transfuzia de sânge a fost dată uitării. În secolul al XIX-lea, transfuzia de sânge a revenit în atenţia specialiştilor. Cel care s-a aflat în fruntea acestei relansări a transfuziei a fost obstetricianul englez James Blundell. Dispunând de tehnici mai bune şi de instrumente perfecţionate — şi accentuând faptul că trebuie folosit numai sânge uman —, Blundell a adus transfuzia de sânge din nou în atenţia opiniei publice.
         Însă, în 1873, medicul polonez F. Gesellius a frânat puţin această relansare cu o descoperire înspăimântătoare: mai mult de jumătate dintre persoanele cărora li se făcuse transfuzie muriseră. Aflând acest lucru, unii medici renumiţi au început să critice tratamentul. Popularitatea transfuziei a scăzut din nou. Apoi, în 1878, medicul francez Georges Hayem a obţinut o soluţie salină, care, după părerea lui, putea fi folosită ca înlocuitor. Spre deosebire de sânge, această soluţie salină nu avea efecte secundare, nu ducea la formarea de cheaguri şi se putea transporta cu uşurinţă. După cum probabil vă imaginaţi, soluţia salină a lui Hayem a început să fie folosită pe scară largă. În mod ciudat însă, sângele a început să fie privit din nou într-o lumină favorabilă. De ce? În 1900, patologul austriac Karl Landsteiner a descoperit grupele sanguine; în plus, a constatat că grupele sanguine nu sunt întotdeauna compatibile unele cu altele. Nu era de mirare că atât de multe transfuzii efectuate în trecut cauzaseră tragedii! Acum lucrurile puteau sta altfel: nu trebuia decât să se verifice dacă grupa sanguină a donatorului era compatibilă cu cea a celui care primea sânge.
       Cu aceste noi cunoştinţe, medicii şi-au recăpătat încrederea în transfuzii — exact la timp pentru a face faţă primului război mondial. În timpul primului război mondial, soldaţilor răniţi li s-a transfuzat sânge fără nici o reţinere. Bineînţeles, sângele se coagulează rapid, iar în trecut era aproape imposibil să se transporte sânge pe câmpul de luptă. Însă, la începutul secolului al XX-lea, dr. Richard Lewisohn, de la Spitalul Mount Sinai din New York, a testat cu succes un anticoagulant numit citrat de sodiu. Această realizare extraordinară a fost considerată de unii medici un adevărat miracol. „Era ca şi cum s-ar fi reuşit să se oprească soarele în loc“, a scris dr. Bertram M. Bernheim, un eminent medic din acea vreme.
        În timpul celui de-al doilea război mondial, sângele a fost tot mai solicitat.Opinia publică era bombardată de lozinci de genul „Donează sânge acum“, „Sângele tău îl poate salva“ şi „El a donat sânge. Vei dona şi tu?“.În faţa acestui apel lansat, mulţi au reacţionat donând sânge.În timpul celui de-al doilea război mondial, în Statele Unite s-au donat 13 000 000 de unităţi de sânge.S-a estimat că în Londra s-au adunat şi s-au distribuit peste 260 000 de litri de sânge. Bineînţeles, transfuzia de sânge a implicat o mulţime de riscuri, aşa cum avea să se înţeleagă în mod clar nu peste mult timp.
        După cel de-al doilea război mondial, datorită marilor progrese înregistrate în medicină s-au putut efectua anumite intervenţii chirurgicale care înainte erau de neconceput. Ca urmare, s-a dezvoltat o industrie mondială (cu profituri anuale de miliarde de dolari) care furniza sânge pentru transfuzii, pe care medicii începuseră să le considere o procedură standard în chirurgie. Însă nu peste mult timp aveau să se audă voci care îşi exprimau îngrijorarea în legătură cu bolile transmise prin transfuzie. De exemplu, în timpul războiului din Coreea, aproape 22% dintre cei cărora li s-au făcut transfuzii cu plasmă s-au îmbolnăvit de o formă de hepatită — de aproape trei ori mai mulţi decât cei care au contractat o formă de hepatită în cel de-al doilea război mondial.
       Prin anii ’70, centrele americane pentru controlul bolilor au estimat că numărul celor care mureau în fiecare an din cauza hepatitelor transmise prin transfuzii era de 3 500. Alţii afirmă că cifra era de zece ori mai mare. Graţie unor metode de testare a sângelui mai eficiente şi a unei alegeri mai atente a donatorilor, numărul cazurilor de hepatită B a scăzut. Dar a apărut un nou tip de virus, în unele cazuri mortal, — hepatita C —, care a făcut mari ravagii. S-a estimat că patru milioane de americani au contractat acest virus, sute de mii dintre ei prin transfuzii de sânge. Este adevărat, testele minuţioase au redus în cele din urmă numărul cazurilor de hepatită C. Totuşi unii se tem că vor apărea alte pericole şi că nu vor fi înţelese decât atunci când va fi prea târziu.

Surse:

http://doneazasange.ro/putina-istorie/

https://slideplayer.com/slide/8831669/

https://www.scribd.com/doc/57462457/Curs-Transfuzie-Final

http://www.imparte.ro/Cum-sa-donezi-inteligent/Transfuzia-sanguina-Istoric-74.html

 

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 12 iunie 1667 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

299 total views, 3 views today

Facebook Comments