S-a întâmplat în 11 septembrie 1875

S-a întâmplat în 11 septembrie 1875: S-a născut Ştefan Octavian Iosif, poet român. Unele surse menţionează ziua naşterii ca fiind 11 septembrie iar altele 11 octombrie. Ştefan Octavian Iosif (n.Braşov – d. 22 iunie 1913, Bucureşti) a fost un poet şi traducător român, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români.

S-a întâmplat în 11 septembrie 1875
S-a întâmplat în 11 septembrie 1875
9 8
8 14
7 18
S-a întâmplat în 11 septembrie 1875
S-a întâmplat în 11 septembrie 1875
S-a întâmplat în 11 septembrie 1875
S-a întâmplat în 11 septembrie 1875
S-a întâmplat în 11 septembrie 1875

Urmează studiile liceale la Braşov şi Sibiu. Frecventează 2 ani liceul cu limba de predare maghiară la Sibiu (1889-1901), reluându-şi studiile la Turnu Măgurele, unde se mutase tatăl său, şi la liceele „Gheorghe Lazăr” şi „Matei Basarab” din Bucureşti. Se înscrie în 1895 la secţia de filosofie a Universităţii din capitală, fără să frecventeze, şi reia, între anii 1902 şi 1905, cu intermitenţe, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. E corector la „Epoca” (1897), custode la Muzeul Aman (numit de Spiru Haret) şi la Biblioteca Fundaţiei Universitare „Carol I” (timp de 13 ani).

Este unul dintre fondatorii revistei „Floare albastră” (1898-1899); face parte din colegiul de redacţie al „Luceafărului”, apoi din comitetul de conducere al revistei „Sămănătorul”, al cărei redactor este de asemenea. A debutat, sprijinit de C.D. Fortunescu, în mai 1892, cu poezia Izvorul, în „Revista şcoalei” de la Craiova şi, editorial, cu volumul de traduceri Apostolul şi alte poezii de Al. Petofi (1896).

A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode al Muzeului Theodor Aman, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor volume. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga, a colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini literare, Ramuri, Viața, Viața Românească ș.a.A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii, în anul 1902 și Credințe, în anul 1906

Între anii 1899 şi 1901 călătoreşte în Franţa şi Germania, pe spezele librarului Virgil Cioflec. A colaborat şi la „Viaţa”, „Viaţa românească”, „Literatură şi artă română”, „Pagini literare”, „Curentul literar”, „Cumpăna” etc.

Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români.

Concomitent cu Octavian Goga, Sextil Puşcariu consemna „iluzia tainică” a lui Iosif „de a fi un discipol al lui Coşbuc şi un continuator al lui”. Însă cei doi poeţi erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coşbuc emană tărie interioară, în timp ce Iosif, fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului şi însingurarea progresivă sunt motive caracteristice.Panourile reprezentând scene rurale sunt diafane, transparente; nu e satul transilvan al lui Coşbuc, cu particularităţile lui etnografice şi sociale, ci satul ca tablou general, nelocalizat, într-o perspectivă deschisă reveriei. Tratate în frescă, la suprafaţă, figurile umane par lipsite de nervi şi sânge, rămase undeva în trecut.

Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau – structural vorbind – niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie.

Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim – A. Mirea – sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.

Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă 50 de ani.

E greu de precizat în ce constă contribuţia lui Iosif la scrierile în colaborare cu Dimitrie Anghel (Legenda funigeilor, 1907, Cometa, 1908, Carmen saeculare, 1909, Cireşul lui Lucullus, 1910, Portrete, 1910), dar mai ales la Caleidoscopul lui A. Mirea. Supraevaluat de critica sămănătoristă, în special de Ilarie Chendi, Iosif reprezintă, în cele din urmă, o conştiinţă patetică. Deşi minor, observa George Topârceanu, „era totuşi poet autentic şi asupra lui apăsa blestemul care apasă asupra marilor damnaţi…”.

Șt. O. Iosif a murit în spital, în urma unui atac de congestie, la 22 iunie 1913.

Opera literară:

Versuri, Bucureşti, 1897;

Patriarhale, Bucureşti, 1901;

Poezii. 1901-1902, Bucureşti, 1902;

A fost odată…, Bucureşti, 1903; ediţia II, Bucureşti, 1909;

Din zile mari, Bucureşti, 1905;

Credinţe, Bucureşti, 1905;

Zorile, Bucureşti, 1907; ediţia II, Bucureşti, 1909;

Legenda funigeilor, în colaborare cu Dimitrie Anghel, Iaşi, 1907;

Poezii. 1893-1908, Bucureşti, 1908;

Cometa, în colaborare cu Dimitrie Anghel, Bucureşti, 1908;

Caleidoscopul lui A. Mirea, în colaborare cu Dimitrie Anghel, I-II, Bucureşti, 1908-1910;

Carmen saeculare, în colaborare cu Dimitrie Anghel, Bucureşti, 1909;

Cireşul lui Lucullus, în colaborare cu Dimitrie Anghel, Bucureşti, 1910;

Portrete, în colaborare cu Dimitrie Anghel, Bucureşti, 1910;

Cântece, Bucureşti, 1912;

Domniţa mea erai, Bucureşti, 1930;

Poezii, ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1939; ediţia II, Bucureşti, 1944;

Opere alese, I-II, ediţie îngrijită şi introducere de Ion Roman, Bucureşti, 1962;

Corespondenţă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Horia Oprescu, Bucureşti, 1969;

Opere, I-IV, ediţie îngrijită de Ion Roman, Bucureşti, 1970-1981;

Dimitrie Anghel şi Şt. O. Iosif, Scrieri, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Roman, Bucureşti, 1982;

Poezii, ediţie îngrijită de Ion Roman, repere istorico-literare Aurora Slobodeanu, Bucureşti, 1983.

Traduceri:

Al. Petofi, Apostolul şi alte poezii, Bucureşti, 1896; Poezii alese, Craiova, 1897;

Heinrich Heine, Romanţe şi cântece, Bucureşti, 1901;

Paul Verlaine, Traduceri din …, Bucureşti, 1903 (în colaborare cu Dimitrie Anghel);

Henric Ibsen, Poezii, Bucureşti, 1906 (în colaboare cu Dimitrie Anghel);

Goethe, Dragoste cu toane, Braşov, 1907;

Richard Wagner, Tannhauser sau Lupta cântăreţilor de la Wartburg, Bucureşti, 1908; Lohengrin, Bucureşti, 1910; Olandezul zburător (Corabia nălucă), Bucureşti, 1911; Rienzi. Cel din urmă tribun, Bucureşti, 1914;

Al. Dumas-tatăl, Strigoiu Carpaţilor, Bucureşti, 1909 (în colaborare cu Dimitrie Anghel);

Fr. Halm, Camoens, Bucureşti, 1909 (în colaborare cu Dimitrie Anghel);

Carmen Sylva, Lucien Bazin, Burger, Goethe, Schiller, Carducci, Heine, Lenau, Uhland, Holderlin, Gottfried Keller, G. Falke, Meerheimb, Wolf, Multatuli, Geijer, Shelley, Petofi, Roncinni, Longfellow, în Tălmăciri, Bucureşti, 1909;

Ludwig Detter, O istorie din zilele noastre. Gertruda Baumgarten, Ploieşti, 1910;

Theodore de Banville, Gringoire, Bucureşti, 1910 (în colaborare cu Dimitrie Anghel); Din legendele neamului Hohenzollern, Bucureşti, 1911;

Corneille, Cidul, Bucureşti, 1911;

Gottfried Keller, Legende, Bucureşti, 1911;

Fr. Schiller, Wilhelm Tell, Braşov, 1913;

Ludwig Fulda, Talismanul, Bucureşti, 1918;

La Fontaine, Fabule, Bucureşti, 1923 (în colaborare cu Dimitrie Anghel);

William Shakespeare, Romeo şi Julieta, Bucureşti, 1945 (traducere revăzută de Petre Grimm).

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/147-stefan-octavian-iosif-1875-1913

https://www.scribd.com/doc/71007633/STEFAN-OCTAVIAN-IOSIF

https://www.poezie.ro/index.php/author/0003446/%C5%9Etefan_Octavian_Iosif

https://scoala6-stoiosif-tecuci.ro/stefan-octavian-iosif/

http://www.autorii.com/scriitori/stefan-octavian-iosif/index.php

http://www.viatasiopera.ro/iosif-stefan/biografie.html

http://blog.libris.ro/2013/06/22/in-memoriam-stefan-octavian-iosif/?utm_source=2parale&utm_medium=quicklink&utm_campaign=6667b3e19&utm_content=https://www.google.ro/

https://crispedia.ro/stefan-octavian-iosif/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 11 septembrie 1875 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

107 total views, 3 views today

Facebook Comments