S-a întâmplat în 11 septembrie 1858

S-a întâmplat în 11 septembrie 1858: S-a născut, la Iaşi, Nicolae D. Xenopol (m. 1917), scriitor român. Frate cu istoricul şi filosoful A.D. Xenopol (1847-1920), Nicolae D. Xenopol a îndeplinit funcţia de ministru plenipotenţiar – cel dintâi – al României în Japonia.

S-a întâmplat în 11 septembrie 1858
S-a întâmplat în 11 septembrie 1858
S-a întâmplat în 11 septembrie 1858
3 35

Din punct de vedere politic, Xenopol s-a îndepărtat de conservatorism și a îmbrățișat curentul liberal, fiind editorul a două ziare liberale: „Românul” și „Voința Națională”. A avut o carieră de succes în politica electorală, care a început în cadrul Partidului Național Liberal și mai târziu a aderat la Partidul Conservator-Democrat. În 1912, el a fost ministru al Comerțului și a contribuit la crearea Academiei de Studii Economice din București.
Activitatea sa literară s-a concretizat în două volume: Păsurile unui american în România, în care critică realităţile de la noi prin mijlocirea unui imaginar călător străin şi Brazi şi putregai. Moravuri provinciale, considerat unul dintre primele romane realiste din literatura română. A fost membru activ al societăţii „Junimea” din Iaşi. Xenopol a fost autorul a două romane realiste care critică mediul social al zilelor sale. Campania sa pentru realism și poziția lui pozitivă față de civilizația urbană l-au asmuțit împotriva autorului conservator Mihai Eminescu. Dezbaterea lor violentă din anii 1880 este una dintre cele mai importante momente din cariera de jurnalism cultural al lui Xenopol. Implicarea sa pasională în susținerea cauzei liberale a fost un alt subiect de controversă și, în mai multe rânduri, s-a alăturat colegilor săi din presă.
N. Xenopol a sprijinit implicarea României în primul război mondial alături de Puterile Antantei. El a murit în timpul misiunii sale finale, fiind primul ambasador al României în Japonia.Frații Xenopol aveau origini străine: tatăl lor, cunoscut la nivel local ca Dimitrie (și probabil născut Xenopoulos), era un protestant britanic și grec care s-a stabilit în portul Galați și s-a convertit la ortodoxism. Potrivit unor surse diferite, printre care memorialistul junimist Iacob Negruzzi și lui George Călinescu, el poate fi greco-evreu. Dimitrie a deschis calea pentru cariera politică, literară și diplomatică a fiului său: el a fost dragoman pentru misiunea prusacă în Moldova, tutore al copiilor familiei Rosetti, manager de pensiune și gardian de închisoare. Mama lui Xenopol, născută Vasiliu, avea origini greco-române.
Nicolae s-a născut în capitala Moldovei, Iași, și a fost unul din cei șase copii ai lui Dimitrie: avea doi frați (Alexandru și Filip, viitorul arhitect) și trei surori. A absolvit învățământul secundar la Iași. În 1877, a fost afiliat la Junimea, o societate literară conservatoare fondată de Maiorescu, Petre P. Carp, Iacob Negruzzi și alți bărbați moldoveni de litere. Membrii clubului au răspuns la căutarea sa pentru afirmare și i-au acordat bani pentru a studia în străinătate. După ce a absolvit Universitatea din Paris, și-a luat diploma de doctor în drept la Universitatea din Liège..
În timpul studenției Xenopol s-a întâlnit și s-a împrietenit cu alți tineri studenți români, inclusiv cu viitorul dramaturg și director de teatru Alexandru Davila.Cum subvenția primită nu-i acoperea toate nevoile, a lucrat în cea mai mare parte a facultății și, pentru un timp, a renunțat, încercând să se angajeze sau concentrându-se pe scrierea romanului său, „Brazi și putregai”.
Xenopol și-a făcut debutul ca romancier cu lucrarea umoristică „Păsurile unui american în România”, serializată de Junimea în revista Convorbiri Literare la sfârșitul anului 1879 până la mijlocul anului 1880.În 1882, N. Xenopol s-a îndepărtat de Junimea și s-a apropiat de protejatul lui Maiorescu, Ion Luca Caragiale, pentru a i se alătura în politica anti-conservatoare.La acea vreme a fost implicat în ziarul Românul, un purtător de cuvânt al liberalismului de stânga, și a devenit principalul său editor.
Lucrând sub conducerea șefului liberal C. A. Rosetti, a fost secondat pentru un timp de Constantin Bacalbașa, care a venit de la gazeta liberală Telegraful.Cronicile lui Xenopol din Românul au pledat pentru o literatură realistă, capabilă să descrie conflictul de clasă – pentru Xenopol, modelul de urmat a fost tânărul romancier din Transilvania, Ioan Slavici. Un alt autor foarte apreciat de Xenopol a fost junimistul Nicolae Gane: atât Xenopol cât și fostul său patron Maiorescu au crezut că scurtele povestiri ale lui Gane au stabilit standardul pentru un nou limbaj literar.Xenopol a cerut ca romanele lui Slavici să fie studiate de alți scriitori și apoi să fie folosite pentru a crea o literatură urbană, complet modernă.
Stâlpul poeticii junimiste, Mihai Eminescu, a răspuns la acest argument cu un articol virulent, care a identificat teoriile lui Xenopol cu cosmopolitismul și înstrăinarea.Inițial copleșit de tonul lui Eminescu,Xenopol a replicat usturător în Telegraful (aprilie 1882), unde s-a pus accentul pe originea etnică a lui Eminescu. Potrivit istoricului literar Constantin Cubleșan: „Din punct de vedere politic, [Xenopol] a devenit cunoscut drept adversarul Junimii, scriind neobișnuit de violente împotriva membrilor săi, cu un limbaj grosolan și degradant”.
În scurt timp, Xenopol a fost afiliat la Partidul Național Liberal (PNL), în timp ce Junimea devenise o fracțiune interioară a grupului conservator. Pentru o vreme, în 1884, a fost șef al Bibliotecii Publice din București.În 1885, prim-ministrul liberal Ion Brătianu l-a numit pe Xenopol secretarul său personal.De asemenea, Xenopol l-a întâmpinat pe economistul belgian Émile Louis Victor de Laveleye, aranjându-i o întâlnire cu C. A. Rosetti. Această perioadă a marcat începutul unui alt conflict deschis între Xenopol și junimiști: primul a preluat funcția de editor la oficiosul liberal „Voința Națională” și a început să publice eseuri denunțând înapoierea ideologiei junimiste.
În octombrie 1886, Xenopol s-a situat alături de adversarii marxişti ai Junimii și a permis liderului marxist Constantin Dobrogeanu-Gherea să publice articole anti-Maiorescu în „Voința Națională”. El a colectat astfel de articole, adăugându-le pe ale sale, în broșura „Contrazicerile d-lui T. Maiorescu”. În anul 1885, Xenopol a dirijat campania antisemită împotriva Alianței Israelite Universale, cu articole nesemnate.
O altă țintă pentru atacurile lui Xenopol a fost și fostul său coleg de la „Românul”, Constantin Bacalbașa. Acesta din urmă a cerut satisfacție pentru afirmațiile făcute despre el în „Voința Națională”, iar cei doi jurnaliști s-au duelat la hipodromul de la Băneasa. Înțelegerea a fost ca învinsul să fie declarat cel care sângerează primul: lama lui Bacalbașa a atins degetul lui Xenopol, iar Xenopol a admis înfrângerea. Mai târziu în acel an, „Voința Națională” și-a concentrat atenția pe ziarul conservator „Epoca”. Ca urmare, Xenopol a fost agresat fizic la el acasă de doi redactori conservatori de la „Epoca”, Nicolae Filipescu și A. A. Balș (fiul marelui boier moldovean), fiind nevoit să folosească revolverul și să cheme autoritățile – Filipescu și Balș au fost judecați și condamnați însă după trei luni au fost grațiați.
Activitățile lui N. Xenopol au atins și alte domenii. El și compozitorul bucovinean Ciprian Porumbescu, au scris o corală, „Erna”, publicată de societatea muzicală Armonia în 1885.În același an, a ținut o conferință la Ateneul Român din București. Conferința sa, publicată ca broșură în cursul anului, a fost o satiră a politicii românești și a purtat titlul „Hatârul”.
N. Xenopol s-a căsătorit în 1887 cu fiica prefectului de Mehedinți, Băicoianu.În 1891, tânărul autor a strâns articolele sale satirice într-un singur volum, „Cronici glumețe”; „Păsurile unui american în România” a fost publicat pentru prima dată ca volum în anul următor.Încă liberal, Xenopol a fost ales pentru prima dată în Adunarea Deputaților în timpul alegerilor din 1895 și și-a păstrat locul pentru mai multe mandate, înainte de a se muta într-o poziție similară în Senat. A fost membru în toate legislaturile succesive până în 1917.
N. Xenopol s-a întors la jurnalism în 1904, când a fondat o revistă în limba franceză, Le Mouvement Economique („Mișcarea Economică”), condusă de el până în 1915.În 1906, a părăsit PNL și s-a alăturat Partidului Conservator. A făcut parte din delegația cabinetului conservator al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino care a negociat un nou acord comercial între Regatul României și Republica Franceză. Bine privit de superiorii săi, mai târziu a fost negociator român al tratatelor economice cu Imperiul Otoman și cu Austro-Ungaria.
Începutul primului război mondial a reinițiat cariera lui Nicolae Xenopol. Ca și alți membri ai PCD și PNL și ca și fratele său istoric, el și-a exprimat convingerea că România ar trebui să renunțe la neutralitate și să se alăture națiunilor Antante. Adversitatea lor era îndreptată spre Austro-Ungaria și Puterile Centrale, iar speranța lor era că această înțelegere va ajuta România să anexeze Transilvania. N. Xenopol a fost invitat la cea mai importantă adunare pro-Antantă la începutul lunii octombrie 1915, unde a fost prezent și Take Ionescu.S-a alăturat unui grup numit „Federația Unionistă”, prezidat de fostul său inamic conservator Nicolae Filipescu, cu Ionescu vicepreședinte.Xenopol și-a amintit că unul dintre membrii obișnuiți, activistul poet transilvănean Octavian Goga, era „inteligent și harnic”, dar de onestitate dubioasă.
În 1916, Xenopol s-a întors la publicarea unui studiu în limba franceză, La Richesse de la Roumanie („Bogăția României”). A fost, de fapt, o condamnare a atașamentului României față de Germania și Austro-Ungaria, începând cu acordurile comerciale bilaterale din anii 1870. Xenopol a susținut că importurile din Austro-Ungaria au distrus ramuri ale economiei românești, cum ar fi industria încălțămintei și că Germania a sabotat exportul de bovine românești; el a susținut, de asemenea, că austriecii munceau pentru a forța România să devină un vasal, ca parte a unui Zollverein din Balcani.Federația lui Filipescu s-a dizolvat în septembrie 1916, la scurt timp după ce România a încheiat un acord cu Antanta. În discursul său de închidere, Filipescu a salutat declarația de război ca fiind zorile unei Românii Mari.
La 13 septembrie 1917 regele Ferdinand I al României semnează decretul de numire a lui Nicolae Xenopol ca ministru plenipotențiar la Tokyo. A fost primul ambasador al României la Tokio și momentul a reprezentat stabilirea relaților diplomatice dintre cele două țări. Pleacă spre Japonia din Iași prin Rusia, la sfârșitul lunii septembrie, însoțit de soția Felicia și de un secretar particular.Ajuns în capitala Țării Soarelui Răsare la 28 octombrie, se stabilește la Hotel Imperial.
La scurt timp după depunerea scrisorilor de acreditare în fața împăratului Yosishito (19 noiembrie) recidivează o boală mai veche de rinichi și Xenopol moare la 18 decembrie, în ciuda eforturilor medicilor japonezi. A fost înhumat în sectorul rezervat înalților deminitari japonezi în cimitirul Aoyama din Tokyo. În 1920, în timpul vizitei în Japonia, principele Carol a depus o coroană de flori la mormântul său. La solicitarea ministrului de externe Take Ionescu, este deshumat și repatriat. La 18 mai 1921 este reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
Surse:
Stan, Stoica (coord.) – Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008
Zigu Ornea, Junimea și junimismul, Vol. I-II, Editura Minerva, București, 1998.
Tudor Vianu, Scriitori români, Vol. II, Editura Minerva, Bucharest, 1971
Constantin Cubleșan, Începuturile romanului realist românesc: N. Xenopol, in the December 1 University of Alba Iulia Philologica Yearbook, 2008 (Vol. I), p. 19-26
Octavian Goga, 1916. Din zilele războiului nostru, în Magazin Istoric, septembrie 1997, p. 17-20
Ion Vorovenci, Nicolae D. Xenopol – the Founder of the Academy of High Commercial and Industrial Studies of Bucharest, in the Bucharest Academy of Economic Studies, Amfiteatru Economic, Nr. 30/2011

https://www.researchgate.net/publication/296117506_Nicolae_D_Xenopol-Parintele_Academiei_de_Inalte_studii_comerciale_si_industriale_din_Bucuresti

The post S-a întâmplat în 11 septembrie 1858 appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

435 total views, 3 views today

Facebook Comments