Specialist în operaţiuni psihologice, Călin Hentea, colonel (r) al Armatei Române, este, pentru cei care îl cunosc, iremediabil cotropit în psihicul său de istorie.

Mai bine zis, de imaginea istoriei în psihicul nostru naţional. Pentru că între istorie şi imaginea ei în ceea ce se cheamă memoria colectivă este o mare diferenţă (Călin Hentea, Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din antichitate până în zilele noastre).

Ceea ce face Călin Hentea în impresionantul volum al Mereu nerostitei istorii… nu este altceva decât o necesară despărţire între imaginea comună facilă şi înşelătoare şi realitatea care nu este niciodată prea comodă. Pentru cine a studiat propaganda şi efectele ei, aşa cum a făcut-o Călin Hentea, istoria nu este o naraţiune asupra trecutului, ci un efort continuu în a înţelege cine profită şi cum prin manipularea istoriei. Ceea ce îl face pe Călin Hentea să intre în luptă.

Nu suportă manipulatorii de istorie, de ieri sau de astăzi.

Pentru că a trăi într-o istorie falsă înseamnă a avea un prezent precar şi un viitor incert. Un specialist în operaţiuni speciale ştie cât de mare este pericolul şubrezirii unei societăţi prin mistificarea istoriei. Iar această luptă trebuie câştigată. Călin Hentea îşi conduce trupele cititorilor săi pe acest câmp de operaţiuni în mod impetuos şi, cu toate că pleacă de la Burebista, scopul său real este istoria zilelor pe care le trăim acum. Un obiectiv pe care îl atinge realizând cea mai completă istorie de până în prezent a României pe care o vedem în direct în fiecare zi.

Ion M. Ioniţă, redactor-şef al revistei Historia (Călin Hentea, Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din antichitate până în zilele noastre).

„Pentru mine bătălia de la Războieni are mai mare interes decât lupta de la Termopile, şi izbânzile de la Racova şi de la Călugăreni îmi par mai strălucite decât acele de la Maraton şi Salamina, pentru că sunt câştigate de către Români”.

Această frază a lui Mihail Kogălniceanu, din Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională (laşi, 1843), a fost rostogolită de propagandă (de cea interbelică şi de cea a regimului comunist), transformând bătăliile trecutului din poveşti adevărate în instrumente propagandiste. Această carte încearcă să vă readucă povestea.

Dorin Matei, redactor-şef al revistei „Magazin istoric”

Călin Hentea (n. 1958) a făcut studii politehnice (1983) şi de drept (1998), dar şi-a luat un doctorat în ştiinţe militare cu Magna cum laude în 2008, cu o teză despre propagandă şi operaţii informaţionale.

A fost, pe rând, inginer proiectant (1986-1991), redactor la televiziunea militară Pro Patria (1995-1999), la săptămânalul Observatorul militar (2000), regizor la Studioul Cinematografic al armatei (2001). Apoi a lucrat ca ofiţer specialist în Secţia de operaţii psihologice din Statul-Major General (2001-2008) şi a participat pe funcţii de relaţii publice, PSYOPS sau INFO-OPS, la misiuni internaţionale în Albania (1997), Kosovo (2003, 2004), Afganistan (2007), trecând în rezervă în 2008, cu gradul de colonel. Este un colaborator permanent al revistelor Magazin istoric şi Historia, semnând articole şi pe Modernism.ro şi Stareapresei.ro A publicat: 150 de ani de război mediatic (2000), Propagandă fără frontiere (2002), Arme care nu ucid (2004), Armata şi luptele românilor (2002, 2004), toate la Editura Nemira; Imaginile mişcate ale propagandei (2006), Editura Militară; Balkan Propaganda Wars (2006) şi Brief Romanian Military History (2007), ambele la Editura Scarecrow Press, Maryland (SUA); Noile haine ale propagandei (2008), Editura Paralela 45, Piteşti; Enciclopedia propagandei româneşti (2012), Editura Adevărul; Memorii în bocanci (2013), Editura Cartea Românească; Spectacolul propagandei (2014), Editura Meteor Press; Propaganda în război (2014), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte; Statul şi propaganda (2014), Editura Institutul European, Iaşi; Propaganda şi rudele sale. Mic dicţionar enciclopedic (2015), Editura Militară; Când se vor sătura românii de propagandă. Eseuri incorecte politic (2015), Editura Eikon, Bucureşti; Memorii în papuci (2016), Editura Eikon, Bucureşti; Oamenii propagandei. Mic dicţionar biografic (2016), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte.

 

Călin Hentea, Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din antichitate până în zilele noastre

Post-ul Recomandare de lectură – Călin Hentea, Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din antichitate până în zilele noastre apare prima dată în Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

447 total views, 3 views today

Facebook Comments