Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I)

Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I)

Stimaţi cititori, vă propun azi să continuăm cu încă o poveste faină în „Popasuri braşovene” aici la „Jurnal Spiritual” şi să mai trecem în revistă câteva lucruri, ştiute ori neştiute, despre încă un loc definitoriu pentru spiritualitatea românească, loc aflat „în tinda bisericii” „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, lăcaş de cult voievodal despre care vă povesteam mai zilele trecute.De fapt, nu în tindă, fireşte, ci în curtea bisericii… Vă spuneam în ediţiile precedente ale „popasurilor braşovene” că Biserica „Sfântul Nicolae” din Şchei are, în timp, „girul” de ctitorie a 32 de voievozi români din ţările româneşti Moldova şi Muntenia.

Dovezile le poate găsi oricine la o vizită la Muzeul Primei Şcoli Româneşti, o instituţie deosebit de importantă în peisajul cultural, spiritual şi istoric românesc.

6 Omiliar sec XI
5 Brasov Prima scoala romaneasca ARHIVA
Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I)
Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I)
Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I)
Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I)

Ea se află chiar la poalele Tâmpei dar, din păcate, nepreţuită la justa sa valoare. Adică, de factorii de decizie care ar trebui să promoveze cu adevărat istoria acestor locuri. Și ar trebui să promoveze valorile tradiţionale, culturale şi spirituale ale naţiei române, valori coagulate aici… Într-o clădire ce  dăinuie de secole şi care adăposteşte comori fabuloase… Nu-mi stă în fire să folosesc cuvinte bombastice dar epitetul „fabuloase” chiar îşi are locul aici, în această poveste.

Tot anterior, vă povesteam că sunt un mare fan şi, totodată, prieten al lui nea Vasile, adică părintele profesor Vasile Oltean, director al Muzeului Primei Şcoli Româneşti, cel care, de câteva decenii, se luptă „cu morile de vânt” în a face cunoscute nepreţuitele valori pe care le găzduieşte acest muzeu, atât marelui public cât şi cercetătorilor şi specialiştilor în punerea în valoare a tezaurului de cărţi şi documente vechi aflate în muzeu şi în arhiva acestuia…

Morile de vânt” despre care amintesc se numesc: indiferenţă, necunoaştere, ignorarea adevăratelor valori istorice, uitare ori incompetenţă a factorilor de decizie care pot face mai mult în promovarea comorilor aflate aici!… Părintele profesor Oltean are o vorbă şugubeaţă, pe care nu pot să n-o amintesc, în acest context, citând spusele unui mare actor roman ce zicea în perioada anilor ‘80: „Mie nu mi-e frică de ministrul Culturii ci de cultura ministrului”. Fireşte, nu are ceva anume cu vreun ministru ci cu nerezolvarea multor probleme de care suferă peisajul cultural românesc contemporan!

Dar să trecem la povestea acestui loc…

Aici, în inima orașului vechi stă ascuns un muzeu de valoarea unui adevărat tezaur. Pășind în curtea bisericii şi în arealul muzeal, de oriunde ai veni, ţi se va trezi un sentiment extrem de puternic, cum probabil nu ai mai simțit de mult iar sufletul ţi se va bucura pentru că ești român.Şi asta pentru că aici poţi găsi, fără conotaţii patriotarde, motive de mândrie și bucurie doar pentru că ești român.

Vă ziceam mai deunăzi căpărintele profesor Olteane o legendă vie în „peisajul” cultural braşovean, prin ardoarea, priceperea şi perseverenţa sa în a pune în valoare tradiţia istorică şi spiritualitatea extrem de bogată a acestui loc.

Pentru toţi cei care-I trec pragul, vocea sa şi cele spuse de dânsul te conduc invariabil spre o lume din care răsar, benefic şi cu pildă, trăirile şi faptele înaintaşilor ce au clădit cultura şi credinţa oamenilor acestor locuri iar sentimentul patriotic te copleşeşte prin lucrurile spuse de acesta!… Multe nespuse ori necunoscute din ultimul mileniu ce a trecut peste aceste locuri!…

Șcheii Brașovului, actual cartier braşovean dar localitate distinctă-n Evul Mediu, așezat la întâlnirea drumurilor care duceau spre Țara Românească și Moldova păstrează un adevărat tezaur documentar, confirmând prima școală românească ale cărei începuturi le putem plasa încă din secolele XI-XII, primele tipărituri românești ale Diaconului Coresi, prima gramatică românească a lui Dimitrie Eustatievici, primele cărți populare ale dascălului Costea, primul calendar-almanah a dascălului Petcu Șoanu – ca să pomenim doar câteva mărturii.

Pe bună dreptate mărturisea Nicolae Iorga că „palmă și talpă în Șcheii Brașovului este istorie și cultură”, chiar dacă adeseori documentele de aici au fost supuse vitregiei vremurilor. De-a lungul Evului Mediu, şcheienii au avut o viaţă prosperă, când mai liniştită, când mai tumultoasă, la porţile cetăţii săseşti a Braşovului. Majoritatea activităţilor de comerţ mai greu de împlinit erau lăsate de saşi în seama şcheienilor, oameni destoinici, pricepuţi şi harnici. Este un fapt recunoscut că aceştia erau buni meșteşugari şi neguţători care făceau comerţ atât în Moldova cât şi în Muntenia. Nu e mai puţin adevărat faptul căau ajuns cu negoţul şi prin Orientul Apropiat, prin ţinuturile vechii Mesopotamii ori prin Egipt, Persia ori Siria,desfăcând pe pieţele respective atât produsele braşovene devenite „branduri” în acele timpuri cât şi mărfuri de tranzit de pe alte meleaguri.

Pentru o viaţă bună şi dezvoltarea comunităţii lor şi pentru păstrarea spiritualităţii şi credinţei româneşti aceştia ştiau un mare adevăr: aveau nevoie de oameni educaţi care să ducă mai departe cele materiale şi spirituale acumulate-n timp.

Necesitatea susţinerii unor şcoli se iveşte şi în condiţiile în care românii ortodocşi aveau „de ţinut piept” celorlalte culte din partea locului, ale populaţiei săseşti ori ungureşti, fiind nevoiţi să-şi apere şi să-şi păstreze fiinţa naţională, prin formare şi educaţie ortodoxă. Tocmai de aceea, şcheienii au contribuit cu bani şi bunuri pentru construirea lăcaşului de cultură şi învăţăturăde pe lângă Biserica „Sf Nicolae”, Prima Şcoală Româneacă.Cele aproximativ 6.000 cărți vechi și peste 30.000 documente precum și numeroase exponate muzeale stau astăzi dovadă la temelia istoriei locului şi ţării, în ansamblu, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a adevărului istoric de pe aceste meleaguri.

Poartă denumirea de „Prima școală românească” pentru că aici s-a predat carte încă din jurul anul 1.100 şi există aici un vechi „Omiliar”, manual de învăţătură, de cca. 700 de pagini care atestă că aici se învăţa încă de atunci.

Părintele profesor Oltean îmi spunea că este un pic controversată atestarea vechimii primei școli românești: „Dacă e să luăm afirmația istoriografiei românești oficiale, şcoala este din secolul al XVI-lea. Dacă e să luăm istoria bisericii Sf. Nicolae, certificată clar cu documente, este din 1495. Conform Bulei Papale a papei Bonifaciu de la 1399, aflăm că la această dată se învăţa aici la o şcoală… Mergem și mai departe și suntem în fața unui adevăr incontestabil, un manual de școală din veacul al XI-lea, care se numește Omiliar și, după cum știm, era cartea de învățătură pe care o practicau toate popoarele lumii creştine la acea vreme”…

Datarea aproximativă a  acestui manual de învăţătură este destul de simplă.

Atunci, în acel secol se folosea un stadiu specific al alfabetului aşa zis chirilic, uzitat şi în biserica ortodoxă românească, scrierea glagolitică. Slava veche (slavona sau paleoslava) era limba de redactare a textelor bisericești, ca traducere a scrierilor religioase grecești și s-a răspândit la popoarele slave ortodoxe, ca dialect slav cult, iar la români, ca limbă străină liturgică și de cancelarie,în administrația de stat.

Prima Şcoală Românescă din Şcheii Braşovului, în varianta unanim acceptată de specialişti (nu şi de nea Vasile, fireşte…) a fost construită la anul 1495, deopotrivă cu biserica, în stil gotic, iar în anul 1760 a fost reclădită.

Pentru construcţia ei, românii şcheieni primiseră acordul judelui Braşovului pentru că, pe atunci, nu se putea altfel. Şcoala era un lucru însemnat în acele vremuri de început. Nu era la îndemâna oricui şi destul de costisitor. Învăţăceii români de la Prima Şcoală Românescă erau, îndeobşte, localnici. Dar erau şcoliţi aici şi cei din alte sate din Ţara Bârsei ori din alte locuri. Dintr-o comunitate era trimis la şcoală cel mai isteţ elev, acesta fiind ales de către săteni. Iar pentru şcolarizarea sa contribuiau toţi membrii comunităţii. Aceasta apropo de înţelegerea rolului educaţiei în dezvoltarea societăţii… Perioada de învăţătură putea dura între trei şi nouă luni.

Iar dacă învăţăcelul, după ce termina studiile, nu se întorcea înapoi în comunitatea de unde provenea…

Părinţii trebuiau să restituie celorlalţi săteni banii donaţi pentru acesta. Cheltuielile nu erau puţine pentru un singur elev, adică acest cost ajungea undeva pe la patru florini. E o sumă considerabilă, cu care se puteau cumpăra trei sau patru boi ori vreo câteva căruţe cu lemne bune. Dintr-un catalog păstrat în arhivă aflăm că, la un moment dat, erau la şcolarizare 110 învăţăcei. Și un singur dascăl, Ioan Duma pe numele său, iar cel mai tânăr elev avea 20 de ani… Adică învăţăcei mai copţi la minte…

După terminarea studiilor,regula de bază era că aceştia se întorceau în comunitatea sătească de origine și deveneau, de principiu, gocimani adică administratori ai bunurilor bisericii şi obştei iar cei cu rezultate mai bune la învăţătură deveneau notari, dascăli sau preoţi.

Şcoala, deopotrivă cu biserica, erau sprijinite financiar şi material şi de domnitorii români de peste munţi, aşa cum aminteam în ediţiile precedente ale „popasurilor braşovene”. De exemplu, o cronică săsească veche aminteşte explicit de Negru Vodă, cel care ar fi dăruit Muntele Postăvaru, binecunoscut practicanţilor de sporturi de iarnă ce adastă prin Poiana Braşov, acestei prime școli românești. Poate, de aceea, muntele se numea cândva, după toponimia săsească, „Schule Berg”, adică ‘Muntele Școlii’….

Spuneam anterior că acest Muzeu găzduieşte în clădirea principală dar şi în arhive, peste 6.000 de cărți vechi.

De asemenea, conține 30.000 de documente dar şi nenumărate elemente de tezaur cultural internaţional. Despre acestea află, cu surprindere, toţi cei care trec pragul muzeului pentru prima dată. Vorbim aici despre prima carte slavă din lume,un Triod Penticostar (în accepţiunea termenului de carte propriu-zisă) apărută la Cracovia la 1491, despre prima Biblie a rușilor, cea a lui Ivan Feodorov de la 1581 (există doar două exemplare în lume, una fiind aici la Braşov), primele manuscrise de la bulgari de la Veliko Târnovo, de la 1394, primele tipărituri ale sârbilor, de la 1540, sute de exemplare de cărţi greceşti vechi. Şi multe, multe alte documente şi cărţi româneşti şi străine care încep cu „prima”…

Tot aici se află și dovezi de necontestat care atestă cămuzica imnului nostru național, „Deșteaptă-te române!” nu a fost compusă de Anton Pann, cum greşit este cunoscut azi, ci adaptată şi aranjată muzical de Gheorghe Ucenescu (1830 – 1896) cântăreț şi dascăl al Primei Şcoli Româneşti din Şchei şi profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Brașov, actualul Colegiu Naţional „Andrei Şaguna”, după o veche priceasnă cântată-n biserică.

Dovezi prezentate despre aceasta, în timp, de părintele profesor Oltean şi Academiei Române şi parlamentului şi guvernului, prin Ministerul Culturii, dar de care aproape nimeni nu ţine cont în restabilirea adevărului istoric…Inerţie?…Necunoaştere?…Las-o, mă, că merge şi aşa?…Poate toate la un loc!…

 Înainte de a încheia primul episod despre acest loc ţin să împărtăşesc cu dumneavoastră o întâmplare relativ nostimă.

A fost trăită de mine aici în primăvara anului 2002, atunci când premierul Bulgariei de la acea dată şi fost ţar, Simeon al II-lea de Saxa Coburg Gotha (ori Simeon Borisov Sakskoburggoțki, cum îi zic bulgarii), care efectua o vizită oficială în România, vine şi la Braşov, însoţit de prim-ministrul României de la acea vreme, Adrian Năstase.

Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I)
6 Omiliar sec XI

Era tot de înalt nivel de reprezentare, pentru a „gusta” din tezaurul cultural de la Muzeul Primei Şcoli Româneşti. Urmau să plece, după această vizită la muzeu, la Bucureşti.  (Din cele câteva sute de delegaţii cu care „am avut treabă”, nu ştiu dacă au fost doar câteva pe care nu le-am dus acolo. Și nu că nu aş fi vrut…) …Eram eu în muzeu cu oaspeţii de peste Atlantic şi făceam pe interpretul în limba lui Shakespeare. Traduceam cele spuse de nea Vasile în limba lui Eminsecu.

Apare brusc, în „Sala Anton Pann” a muzeului, o pereche de domni echipaţi a la „Men in Black”.

Erau cu ochelarii de soare aferenţi şi în urechi cu căştile specifice de comunicare cu şefii ‘mnealor. Adică erau din SPP… Iar unul mi se adresează, relativ politicos. Îmi spune, cu alte cuvinte, că ar fi bine s-o cam ştergem de pe acolo. Că vin, în câteva minute, să viziteze locul cei doi premieri despre care aminteam anterior… Spaţiul muzeal fiind public, fireşte, iar orarul vizitei lor find decalat în avans faţă de cel iniţial… Firesc, îl întreb: „Şi cu domnii aceştia ce fac?… Că şi programul vizitei lor a fost vizat tot de premier…” …Am forţat un pic nota dar nu eram prea departe de adevăr.

Am uitat să vă zic că aveam în respectiva delegaţie şi miltari americani, în civil.

Dar şi congresmeni de peste “gârla cea mare”. Oameni ce au avut un cuvânt important de zis apropo de accederea ulterioară în NATO a României. Răspunsul „cerberilor” m-a dezarmat, pentru moment, acesta fiind sec… „Nu ştiu, dar să nu fiţi aici când vin domnii!”… Unii dintre americani s-au prins că e ceva „putred în Danemarca”. Iar însoţitorul de la ambasadă s-a prins direct, că doar ştia româneşte… Păi, ce să fac cu ei?… Că doar nu puteam să-i duc pe toţi „la spovedit” în biserica de alături. Aceasta, chiar de eram în Postul Paştelui, majoritatea fiind credincioşi neoprotestanţi şi câţiva catolici!…

Glumesc, desigur!… Nea Vasile mă rugase anterior să-i zic dacă pot să-l ajut la traducere în engleză la întregul tur al muzeului pentru o delegaţie importantă ce urma după ce terminam vizita cu americanii dar nu-mi spusese cine, ce şi cum…

Dumnealui stăpâneşte bine şi foarte bine mai multe limbi străine, unele chiar „limbi moarte” dar nu se-mpacă cu engleza!… Am rezolvat-o rapid cu „ai mei” urcându-i la etajul clădirii, la alte săli. I-am lăsat în grija unui coleg bucureştean (pe care l-am transformat brusc în ghid braşovean). Și care mai fusese de câteva zeci de ori pe la muzeu) care le-a prezentat respectivele săli. Mă întorc „la locul faptei” să-l ajut pe nea Vasile.

Ca s-o scurtez, vin premierii, vizitează mormântul lui Titulescu aflat în curtea bisericii, aveau şi translator (interpret) oficial.

Dar nea Vasile mă rugase ceva, deci trebuia să-mi respect promisiunea!… Onorabilii domni de la instituţia de protecţie şi pază, pe principiul „monseur” scrie, „monseur” cetim, mă gratulează cu un sec „Nu aveţi voie înăuntru”!… „Bine, bre- zic– dar sunt sigur că premierul nostru nu ştie bulgăreşte. Iar nea Vasile degeaba-i vorbeşte-n slavona veche că nu “puşcă” cu bulgara decât pe alocuri!”…  Zidul Atlanticului construit de nemţi „juca la pitici” pe lângă impasibilitatea dânşilor la argumentele mele că nea Vasile mă rugase ceva!… Înţelegeam că şi oamenii-şi făceau treaba. Dar un pic de adaptabillitate, mai ales când nu eşti pe moşia ta, parcă nu strica!…

Până la urmă aud, din hol, vocea domnului părinte profesor rugându-mă să vin înăuntru.

Că nu se-nţelege prea bine cu interpretul oficial (nea Vasile vorbind iute şi în termeni specifici domeniului său de specialitate. Iar eu îl mai ajutasem în câteva alte rânduri în situaţii similare, cu turişti străini)… Am intrat, până la urmă, urmărit de privirile ne-„jucăuşe” ale cerberilor. Și am preluat „din zbor”  frazele „mitraliate” de părintele profesor. Premierul nostru mai fusese de câteva ori pe aici şi ştia ce şi cum în muzeu. Dar cel bulgar nu se mai dădea dus, mai ales când a văzut primele manuscrise bulgăreşti expuse aici. Și, cireaşa de pe tort, într-unul din acestea, deschis la pagina „care trebuia”… Era imaginea frumos desenată-n „dantela” vremii a vechii capitale bulgare. Era imaginea de la Veliko Târnovo, imagine pe care bulgarii nu o mai au demult timp… În niciun muzeu sau instituţie de cultură.

Şi-mi aduc aminte cu plăcere cum se ruga, politicos dar aproape ca un copil, de părintele profesor.

Să facă cumva să-idea şi dumnealui o copie, măcar, după imaginea vechii capitale bulgăreşti. La vremea respectivă, muzeul nu deţinea niciun copiator. Dar a rezolvat nea Vasile problema cu nişte domni bulgari veniţi la faţa locului ulterior vizitei… Şi mai am în amintire alte multe-ntâmplări de aici din muzeu. Acestea sunt mai mult ori mai puţin „povestibile”, dar sigur adevărate!… Fapt pentru care vă mai aştept în curând pe aici, pe culoarele „Jurnalului Spritual”, să continuăm povestea primei şcoli româneşti!…

Reiterez mulţumirile mele pentru multiplele, bogatele şi preţioasele informaţii împărtăşite aici cu dumneavoastră părintelui profesor Vasile Oltean.

Și pentru munca sa de Sisif al cărţii vechi. El e cel ce a realizat un volum impresionant despre “comorile” pe care le „păstoreşte“ în Şcheii Braşovului. Cartea „Paşi spre Marea Unire: mărturii din Şcheii Braşovului”, apărută anul trecut la Editura: Basilica. O carte care merită citită dacă vrem a ne cunoaşte pe noi, cei de demult!..Pentru astăzi, urmând, din nou, exemplul celebrei „povestitoare” din „O mie și una de nopți”, am să mă opresc aici cu călătoria-n timpul şi spiritualitatea braşoveană de demult pe principiul: „Ajunsă aici, Şeherezada văzu zorii mijind şi tăcu”.

Gânduri bune tuturor!

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post Popasuri braşovene: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (I) appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

975 total views, 3 views today

Facebook Comments