Efectul de lupă

Proprietatea de mărire a lentilelor, tăiate în pietre preţioase sau confecţionate din sticlă şlefuită, este cunoscută încă din Antichitate (Microcosmosul). Dar mult timp, nimeni nu s-a gândit să exploateze această descoperire în domeniul ştiinţelor.

Cristofor Columb al microcosmosului

Pânzar în Delfi, în secolul al XVIII-lea, Antoni van Leeuwenhoek este cel mai mare pionier al micrografiei, deşi fără pregătire ştiinţifică. În tinereţe, îl întâlneşte pe Jan Swammerdam, unul dintre primii naturalişti care au folosit microscopul. Cu ajutorul unor instrumente concepute de el însuşi, dotate cu o singură lentilă, Leeuwenhoek face descoperiri peste descoperiri. Confecţionează peste 500 de exemplare, dintre care doar nouă au ajuns până la noi, cu puteri de mărire de până la 266 de ori – se estimează însă că cele mai puternice măreau de aproape 500 de ori!

În inima țesăturilor

Originea microscopului rămâne destul de puţin cunoscută. Se ştie că a apărut la sfârşitul secolului al XVI-lea în Olanda, care era pe atunci nu doar un important nod comercial, ci şi o mare naţiune de postăvari.
Aceşti artizani foloseau „numărătoare de fire”, adică nişte lupe cu ajutorul cărora puteau observa cu precizie urzeala şi calitatea ţesăturilor lor. Cu siguranţă, perfecţionarea acestor unelte a dus la apariţia primelor microscoape.

Una sau două lentile?

În Anglia, cercetările microscopice înregistraseră un progres considerabil. Englezii lucrau cu microscoape cu două lentile. Dar acest procedeu, menit să crească puterea de rezoluţie a aparatelor, nu era perfect: producea iluzii optice, care compromiteau calitatea observaţiilor. Când Leeuwenhoek a comunicat Societăţii Regale rezultatele muncii sale, oamenii de ştiinţă englezi l-au rugat să le trimită un exemplar al microscopului său… în zadar, căci olandezul păstra posesiv secretul de fabricaţie a instrumentelor sale!

Misterul Leeuwenhoek

Nici astăzi nu se ştie cu exactitate cărui fapt s-a datorat superioritatea microscoapelor lui Leeuwenhoek faţă de omoloagele lor de la acea vreme. Acestea prezentau o lentilă minusculă, montată între două plăci metalice. Preparatele erau puse într-un ac sau într-un tuli. El le observa în întuneric, la lumina unei candele. Mai târziu, a creat un sistem cu oglindă, prin care razele convergeau către lentilă.

Greşeala lui Newton!

Din cauza unei erori în teoria sa despre lumină, Isaac Newton credea că nu se poate construi un microscop acromatic. Însă timpul a dovedit că s-a înşelat! Prin 1730, Chester Moor Hali, un avocat londonez pasionat de ştiinţe, arată că efectele cromatice a două lentile pot fi compensate utilizându-se tipuri de sticlă diferite – deci cu indici de refracţie diferiţi.

Un instrument înșelător

După un prim val de entuziasm față de cercetările la microscop din secolul al XVIII-lea, acest instrument a fost încet-încet uitat, vreme de aproape un secol. Imperfecţiunile datorate aberaţiilor cromatice și sferice ale microscoapelor compuse au stârnit neîncrederea oamenilor de ştiinţă din cauza iluziilor pe care la generau.

Un progres decisiv

În 1749, elveţianul Leonard Euler dezvăluie eroarea lui Newton privind legea dispersiei culorilor, ceea ce îl încurajează pe opticianul John Dollond să pună la punct, în 1757, primul microscop acromatic. După acest progres decisiv, fiabilitatea şi precizia acestor instrumente aveau să cunoască o dezvoltare rapidă, care a reaprins interesul biologilor faţă de microcosmos.

Tot mai departe

Odată cu inventarea primului microscop electronic, în 1931 (cu o putere de mărire de 12 000 de ori), şi apoi a microscopului cu efect de tunelare, în 1981, care oferă o rezoluţie la scară atomică, explorarea lumii invizibile face din nou paşi gigantici.

 

Alte articole puteți găsi și aici.

 

Zapping prin științe, Ivan Kiriow și Léa Milsent

Post-ul Microcosmosul apare prima dată în Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

251 total views, 3 views today

Facebook Comments