Jacob’s Well, un izvor artezian din Wimberley, Texas, încă atrage amatorii de senzaţii tari, deşi cel puţin opt persoane au murit în timpul scufundărilor.

De pe stâncă de deasupra apei, Jacob’s Well, o piscină naturală din Wimberley, Texas, pare o groapă fără fund. Izvorul artezian permanent, care alimentează pârâul Cypress, atrage persoane de toate vârstele care vor să înoate în natură, înconjurate de peisajul deosebit.

Cei mai mulţi dintre cei care se duc la Jacob’s Well sunt însă amatorii de senzaţii tari, care vor să sară, sau să se scufunde în groapa care dă impresia că nu are fund, relatează dailymail.co.uk.

“De pe stânca de pe care se sare, aproape că nu se vede apa. Tot ce vezi este o groapă uriaşă, un abis”, spune Carl Griffin, fotograf amator care a realizat o serie de imagini în zona. “Izvorul este atât de limpede, încât pare că sari de la o înălţime foarte mare, deşi stai, de fapt, la un metru deasupra apei”, adaugă el.

Gura izvorului are un diametru de patru metri, iar până la fundul apei sunt aproape 10 metri. De acolo, se poate intra într-un sistem de peşteri, unele dintre cele mai mari din Texas, unde adâncimea ajunge până la 40 de metri.

Sursa: bez.ro

jacobs

2,124 total views, 7 views today

Facebook Comments