Din cutia cu amintiri... Smaranda Gheorghiu - Maica Smara 

Din cutia cu amintiri… Smaranda Gheorghiu – Maica Smara

         Stimaţi cititori, astăzi, aici la Jurnal Spiritual, încercăm s-aducem în amintire personalitatea unei scriitoare românce poate mai puţin cunoscută azi în mentalul colectiv dar care reprezintă un punct de reper important în peisajul cultural românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost o personalitate complexă, activând atât pe tărâm cultural cât şi în plan educaţional, aşa cum vom vedea în cele ce urmează. Este vorba despre Smaranda Gheorghiu sau cum a fost cunoscută în epocă, Maica Smara. Puţini dintre contemporanii noştri mai ştiu cine a scris celebrele versuri pentru copii, intrate demult în tradiţia orală: „Vine vine primăvara / Se așterne-n toată țara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”… Maica Smara este autoarea lor…

Din cutia cu amintiri... Smaranda Gheorghiu - Maica Smara
Din cutia cu amintiri... Smaranda Gheorghiu - Maica Smara
Din cutia cu amintiri... Smaranda Gheorghiu - Maica Smara
Din cutia cu amintiri... Smaranda Gheorghiu - Maica Smara
Din cutia cu amintiri... Smaranda Gheorghiu - Maica Smara
Din cutia cu amintiri... Smaranda Gheorghiu - Maica Smara 

     Smaranda Gheorghiu a fost înainte de toate, un om al şcolii, care printr-o activitate laborioasă a contribuit la definitivarea unor forme specifice ale învăţământului şi educaţiei în România, un militant neobosit pentru poporul său, un model de muncă şi de dăruire, de voinţă şi energie demn de urmat mai ales astăzi, în peisajul „tulburat” al epocii pe care o trăim, afirmând pregnant spiritualitatea şi specificul naţional în cadrul culturii europene.

         Maica Smara (pseudonim al Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, s-a născut la 5 octombrie 1857 la Târgovişte şi a încetat din viaţă la data de 26 ianuarie 1944, la Bucureşti. Maica Smara a fost „porecla”, transformată ulterior în pseudonim, primită de la prietena sa, Veronica Micle şi de la nimeni altul decât Mihai Eminescu.

         Smaranda Gheorghiu, nepoată a lui Grigore Alexandrescu, a fost o descendentă a familiilor boierești Andronescu și Vlădescu. Tatăl său a fost Niţă Andronescu, proprietar de moşii şi vii, prefect al judeţului, luând parte la mişcarea paşoptistă de redeşteptare naţională. Mama sa era Alexandrina Vlădescu, sora generalului Vlădescu ce a fost mareşal al Curţii sub domnia lui Carol I. De la mama sa, Smaranda a moştenit pasiunea voiajului, căci Alexandrina Andronescu a avut ocazia să călătorească mult prin lume, vizitând neobosită muzeele din Austria, Italia, Franţa şi relatând apoi celor din familie despre minunăţiile văzute. Ambii părinţi proveneau din familii boiereşti cu renume, însă căsătoria acestora nu a stat sub semnul fericirii şi al respectului, rămânând în amintirea scriitoarei ca o copilărie tristă, marcată de  tensiuni.
       În anul 1860, Smaranda merge la şcoala nou înfiinţată de diaconul Vasile din oraşul natal, iar începând cu anul 1870 urmează cursurile Şcolii Centrale de Fete din Bucureşti. Smaranda Andronescu a absolvit Şcoala Primară de fete, în vara anului 1870, cu calificativul Bine la toate materiile şi terminând clasele primare cu atestatul de absolvire ca elevă eminentă. Cunoştinţele dobândite au fost temeinice, după cum o va dovedi activitatea viitoare a ei. A urmat apoi cursurile la Şcoala Centrală de fete din Bucureşti – unde se instruiau fetele din cele mai bune familii –unde termină patru clase gimnaziale cu premiul I, remarcându-se cu rezultate deosebite.În formarea personalităţii Smarandei Andronescu, elevă cu rezultate onorabile la învăţătură şi conduită, anii petrecuţi în Bucureşti s-au resimţit din plin.
       Ulterior, Smaranda se căsătoreşte cu profesorul şi poetul George O. Gârbea, care o sprijină foarte mult în a se dedica scrisului şi a-şi publica lucrările. După moartea acestuia, lucrează ca institutoare la Sinaia. Se recăsătoreşte cu căpitanul Petre Gheorghiu şi lucrează ca institutoare la Ploieşti, iar apoi în Bucureşti. Smaranda a avut două fiice, Una se numea Zoe Gârbea Tomellini și a fost căsătorită cu consulul general al României la Genova iar cealată fiică a sa se numea Magdalena. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Smaranda Gheorghiu a condus un cenaclu frecventat adesea și de către Mihai Eminescu și a fost prietenă cu nu mai puţin celebra iubită a acestuia, Veronica Micle.
         Femeie cu o cultură superioară, s-a impus ca un excepţional pedagog şi educator, luptând împotriva mentalităţii retrograde de atunci în ce priveşte învăţământul, ajungând până la funcţia de inspector şcolar, arătând un interes deosebit pentru manifestările interne şi internaţionale. În calitate de inspector şcolar, a adus numeroase inovaţii sistemului de învăţământ, printre care: asistenţă şcolară, cursuri în aer liber şi expoziţii. Între anii 1882-1885 scrie pentru revista „Şcoala Română”, iar între anii 1893-1895 lansează revista literară „Altiţe şi Bibliuri”, în care se scrie despre portul şi frumuseţea costumelor populare. În anul 1881, Smaranda Gheorghiu debutează în revista înfiinţată de Alexandru Macedonski, „Literatorul”, cu o traducere din Edgar Allan Poe.
        În anul 1888 publică primul ei volum de poezii: „Din pana suferinţei”, urmate de alte volume de versuri, proză sau teatru, din care amintim „Dorul de ţară” în anul 1904, „Ţara mea”, în 1905, romanul „Băiatul Mamei” în 1917, romanul „Domnul Bădina” în 1931 şi volumul de nuvele „Dumitriţe brumate” în 1937. Ca scriitoare, Smaranda Gheorghiu a colaborat la cele mai importante ziare și reviste ale vremii, între care „Convorbiri literare”, „Fântâna Blanduziei”, „Literatorul”, „Tribuna”, „Universul”. Smaranda Gheorghiu a întrupat cu succes mai multe ipostaze benefice ale femeii în societate: femeia-mamă, femeia-pedagog, femeia-scriitor, femeia-intelectual, femeia-luptător pentru idealuri, fiind caracterizată de Nicolae Iorga drept o ambasadoare a culturii româneşti. Pentru promovarea culturii româneşti, a fost numită „Educatoare a Poporului”.

        Ca om de cultură, Smaranda Gheorghiu a participat ca membră a unor organizații culturale atât din România cât și din străinătate, ca „Dante Alighieri”, „Storia et Arte di Roma”, „Alianța Universală a Femeilor”. Ca reprezentantă a României, a participat la mai multe congrese internaționale: Congresul orientaliștilor(1889), alături de Badea Cârţan unde sărbătoreşte spiritul românesc prin depunerea unei coroane de lauri din bronz la Columna lui Traian; Congresul păcii universale (1900) desfășurat la Paris, unde a propus o soluție de înlăturare a războiului; Congresul latin (1902); Congresul educației familiale (1913); Congresul școlilor în aer liber (1931).

        Conform mărturiei sale, pasiunea ei de scriitoare a fost călătoria. A străbătut atât România, cât și multe țări din Europa (Italia, Belgia, Franța, Suedia, Danemarca, Cehoslovacia, Grecia, Germania, Ungaria) precum și din Asia. A scris cărți și a ținut conferințe pentru a relata impresii din aceste călătorii. Cea mai interesantă și temerară călătorie a întreprins-o în 1904, spre Capul Nord, pe un itinerar ce a cuprins Transilvania acelei vremi, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord în Insula Mageroy. La întoarcere, a vizitat orașul Christiania (actualul Oslo), unde s-a întâlnit și a discutat cu marele dramaturg Henrik Ibsen. Această călătorie o clasează pe Maica Smara drept prima femeie din lume care a călătorit spre Polul Nord.
        Cât priveşte întâlnirea cu Mihai Eminescu –pe atunci inspector şcolar – acesta a a căutat s-o cunoască numai după ce „dăscăliţa” de viţă nobilă Smaranda Gheorghiu aruncase critici sceptice şi necruţătoare ale vremii în primul său volum, căruia aveau să-i urmeze alte zeci de lucrări de o factură pe cât de originală şi proprie, pe atât de vie şi cuceritoare. Pe atunci, Eminescu scria al său „Luceafăr”… Volumul de debut al Maicii Smara avea titlul „Din pana suferinţei”. Cu puterea sa vizionară, Eminescu a văzut în poezia tinerei şi ambiţioasei institutoare suferinţa morală, tragica chinuire spirituală a neamului său, acea „plagă” a analfabetismului şi ignoranţei peste care un suflet iluminat încearcă să arunce lumina culturii şi a credinţei, dar mai ales a marii sale sensibilităţi. Pseudonimul „Maica Smara” este atribuit de amicii ei, lui Mihai Eminescu şi iubitei acestuia Veronica Micle, cei care frecventau cenaclul literar condus de Smaranda Gheorghiu, ea fiind prietenă şi confidentă a Veronicăi.

        Pe Veronica Micle o cunoscuse în Casa Aureliei Polizu, verişoara Smarei, iar pe Mihai Eminescu, pe când se afla în redacţia ziarului „România Liberă”. Smaranda a avut ocazia să afle mai multe amănunte din viaţa celor doi. Cunoscută datorită bunătăţii şi sacrificiului său, deşi tânără, poeta umbla îmbrăcată în haine negre, ca o călugăriţă. Smaranda fusese lovită de necazuri și petrecea mult timp prin biserici şi mănăstiri; din dificultatea de a-i rosti numele în totalitate, porecla s-a transformat în renume şi pseudonim literar.

        Maica Smara a îmbrăţişat din fragedă tinereţe profesia de institutoare, reuşind la examenul de admitere prima din mulţimea de candidaţi. Activitatea de institutoare şi-o desfăşoară mai întâi la Sinaia, fiind numită învăţătoare – o adevărată promotoare a pedagogiei naţionale. Ea considera că şcoala este întotdeauna o „ucenicie, care îţi răpeşte timp, energie, jertfă, oferindu-ţi în schimb sentimentul datoriei împlinite”. Pentru Smaranda Gheorghiu, urmează însă o perioadă dificilă din viaţa sa, căci se va despărţi de profesorul şi poetul George Gârbea, recăsătorindu-se pe data de 8 septembrie 1894 cu Petre Gheorghiu.

       La un an după căsătoria cu căpitanul Petre Gheorghiu, Smaranda, va rămâne văduvă cu două fete: Zoe din prima căsătorie, şi Magdalena din cea de-a doua. Se va transfera de la Sinaia la Ploieşti şi, ulterior, la Bucureşti, unde va preda la Şcolile: Ferdinand I, Petrache Poenaru, Silvestru şi Polizu, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Activitatea şcolară a desfăşurat-o cu multă dragoste de elevi, iar pentru educaţia acestora, ea a tipărit poveşti şi învăţăminte morale şi educative, de care la acea vreme era mare lipsă: A.B.C. – un abecedar ilustrat, Anicuţa – istorioară pentru copii, Corbul cu pene de aur – feerie în versuri, Mătuşica Diţa – poveste moralizatoare, Stâlpi de pază, Spade strămoşeşti.

         Şi-a practicat profesia de dascăl cu dăruire faţă de elevii săi. Institutoarea Smaranda Gheorghiu introduce uniforma în şcoli şi luptă pentru acordarea prestigiului necesar unor obiecte de studiu în şcoală care până atunci doar figurau în program: cântatul, gimnastica, desenul. Printre preocupările sale legate de studiul portului şi al artei cusăturilor populare şi ca o firească împlinire a funcţiei instructiv-educative pe care o îndeplinea ca institutor, dar şi ca o conturare a firii sale de româncă, încă din 1893 cerea, prin revista întemeiată de ea „Altiţe şi bibiluri”, schimbarea programelor de studiu pentru învăţământul primar urban, deoarece erau foarte depăşite.
          Era susţinătoarea introducerii atelierelor în şcoli, unde elevii să efectueze lucrări practice pentru a deprinde o meserie. Smara îndrumă părinţii să ţină seama de aptitudinile copilului în alegerea profesiunii lui. Presa vremii menţionează aceste preocupări ale Smarandei, nu numai în ţară dar şi în străinătate. Aşa se explică invitaţia, ca o recunoaştere a prestigiului de care se bucura, de a participa la Congresul Internaţional de şcoală în aer liber, ţinut în Belgia, în primăvara anului 1931. Reprezentantă a ţării noastre, a vorbit la acel congres, despre realizările învăţământului românesc, făcând o comunicări despre şcolile româneşti, iar datorită meritelor ei a fost aleasă în comitetul internaţional al acestei instituţii, atrăgându-şi laude meritate din partea presei locale.

       Şcoala propusă de Smaranda Gheorghiu a fost recunoscută de ştiinţa pedagogică internaţională; ea a vizitat aproape toate capitalele Europei, asumându-şi rolul de misionar de stat şi străbătând lumea în nelipsita-i fustă neagră, lungă, combinată cu bluza tradiţională – ie românească şi maramă în fir de borangic. Membră de onoare a multor societăţi culturale, la Conferinţele şi Congresele susţinute, şi-a putut forma o viziune amplă asupra învăţământului, neobosind să vorbească forurilor avizate despre lucrurile benefice, despre performanţele întâlnite şi stăruind cu înverşunare pentru aplicarea lor în sistemul de învăţământ românesc.

         Manifestându-se ca exponentă a mişcării feministe şi pentru pace în lume, angajată activ în problemele social-economice şi politice ale vremii, Smaranda făcea parte din comitetele de organizare ca vicepreşedintă a primului Congres Internaţional al Uniunii Universale a Femeilor din Paris, din anul 1900. Recunoscută prin iniţiativele pe plan cultural, Smaranda este membră a unor societăţi literare, unde scriitoarea a activat cu dăruire pentru afirmarea spirituală a României pe plan mondial prin recunoaşterea valorilor de ansamblu, specifice istoriei şi culturii naţionale. A fost prima femeie al cărei glas a răsunat sub cupola Ateneului Român. Evocând memoria marilor personalităţi istorice ale neamului românesc, „ţinea în permanenţă vie ideea unirii românilor din Transilvania şi Bucovina prin congrese, conferinţe, întruniri publice”. Este cunoscut interesul manifestat faţă de Tudor Vladimirescu, pe care îl consideră drept „un mare martir al redeşteptării naţionale, figură clasică unică”.
         Maica Smara a fost aceea care a ridicat întâia dată la noi problema urmăririi paternităţii, cerând modificarea codului civil. Educaţia tineretului a fost o problemă care a preocupat-o intens pe Smaranda Gheorghiu şi o dezbate în Conferinţa Feciorii şi fiicele noastre. A militat pentru o educaţie sănătoasă în rândul familiei şi aceasta nu poate fi făcută decât atunci când învăţătura este strâns legată de viaţă. Critică educaţia dată copiilor în familiile bogate, atacă cu îndrăzneală obiceiurile acelor mame care lasă copilul pe mâna „madamelor”. Doreşte ca tineretul să fie pregătit în şcoli pentru a face faţă societăţii reale.

         Maica Smara a fost o dârză susţinătoare a ideii de pace între popoare în acele vremi, care, în calitate de vice-preşedintă a alianţei universale a femeilor pentru pace şi delegată a societăţii institutorilor din România, reprezintă ţara noastră la primul Congres al Păcii din 1900. În această calitate, rosteşte în capitala Franţei un foarte bine documentat discurs pentru pace cu titlul „Cărţile şcolare”. Identifică în discursul ei condiția ca pacea să fie cel mai bun şi cel mai luminos far care să lumineze umanitatea, ca orice diferend să nu mai fie rezolvat prin războaie: tineretul să fie educat în acest sens.

          Cu mult curaj, Smara demască moravurile înaltei societăţi, ale politicienilor vremii în conferinţa Ranele noastre sociale, unde critică lipsa de caracter, corupţiile electorale, mita, falsurile, infidelităţile, căsătoriile contractate ca la mezat, moda, luxul, cancanurile. Ca membră a Ligii culturale, activează şi luptă ca Liga să devină un organism viu, care să-şi ducă activitatea făţiş, iar în discursul ţinut la Congresul Ligii culturale, face diferite propuneri pentru educarea copiilor în şcoli. În tematica conferinţelor primei femei-orator, un loc de seamă îl are prezenţa operelor literare ale unor scriitori şi poeţi de valoare, sau viaţa şi activitatea unor oameni iluştri. Presa vremii subliniază succesul deosebit al cuvântărilor Smarei Gheorghiu, iar conferinţele amintite sunt numai câteva dintre sutele ţinute de Smara cu diferite ocazii, în multe oraşe din ţară şi de peste hotare.

        În ceea ce priveşte activitatea sa literară, ziarele vorbesc de peste patruzeci de titluri de cărţi şi de poezie. A publicat un mare număr de lucrări didactice foarte apreciate, operele sale fiind aproape exclusiv moralizatoare; unele pot face faţă cu succes statutului de literatură feministă incipientă, condiţia femeii, pe lângă cea istorică, fiind tema predilectă. De asemenea şi lucrările didactice din învăţământ au fost apreciate, poeziile lirice şi cele patriotice, nuvelele, povestirile, romanele şi piesele de teatru. În cărţile realizate a pus suflet din sufletul său, a pus învăţătură în formă uşoară şi plăcută. Este autoarea cunoscutei poezii „Cântecul şcolarului” care începe cu versurile: „Vine, vine primăvara/Se aşterne-n toată ţara/Floricele pe câmpii,/Hai să le-adunăm copii”.

        Este cunoscută ca fiind una dintre primele scriitoare ale României, alături de prietena sa Veronica Micle, iar dintre operele sale sunt de amintit următoarele volume: Din pana suferinţei -1888, Novele–1890, Veronica Micle, Viaţa şi operele sale–1892, Feciorii şi fiicele noastre– 1896, Inteligenţa femeii -1896, Schiţe din Târgovişte – 1898, Schiţe şi amintiri din Italia-1900, Calvar-1901, Doruri de ţară, Meseriaşii, la 24 ianuarie, Ispăşire–1905, Ţara mea– 1905, Conferinţe şi discursuri, Stâlpi de pază – 1906, Fata Tatii-1912, Băiatul Mamei– 1915, Spade strămoşeşti, Mosaicuri, Poezii, Domnul Bădină– 1931, Corbul cu pene de aur-1935, O româncă spre Polul Nord –1932, Dumitriţe brumate – 1937, Cântă Dorna -1939. În scrierile sale, Smaranda Gheorghiu abordează toate genurile: liric, epic şi dramatic.

          În ceea ce priveşte activitatea de jurnalist, Maica Smara a colaborat la multe ziare şi reviste din ţară şi străinătate, debutând în 1889 la Adevărul, Convorbiri literare de la Iaşi. Dovedeşte multiple preocupări în domeniul artei, cum ar fi: pictura, sculptura, teatrul, opera, monumentele istorice, expoziţiile, apariţiile editoriale. Maica Smara a sprijinit, temporar sau permanent, cultural, material ori spiritual, orice instituţie care i-a cerut ajutorul. Cunoştea la perfecţie franceza şi italiana şi a reuşit să stabilească relaţii durabile cu personalităţi importante ale vremii.

          Cheltuindu-şi averea agonisită pentru scopuri naţionale şi vremea pe conferinţe, la vârsta de 80 de ani, nu o speria teama de moarte, cât teama de uitare. După ce se zbătuse atâţia ani să reînvie memoria unor mari dispăruţi, ştia că nu poate spera la o prea vie prezenţă a numelui ei peste timp în conştiinţa prosperităţii. Smara locuia în Bucureşti, pe strada Clucerului nr. 6, unde primea din partea Reginei Maria, cele mai calde urări de sănătate şi gânduri bune. Maica Smara a decedat la 26 ianuarie 1944, iar ceremonia înmormântării, desfăşurată la Cimitirul Bellu, în ziua de 28 ianuarie, confirma încrederea ultimă în capacitatea de recunoaştere a celor din jur. Au condus-o pe ultimul drum o serie de personalităţi ale vieţii publice din ţară. Toate ziarele şi revistele importante ale vremii au semnalat şi au comentat tristul eveniment, făcând o retrospectivă a vieţii şi a activităţii Smarei, a sacrificiilor ei pentru interesele obşteşti.

         Maica Smara nu a păstrat nimic pentru ea. Până şi după moarte, dorinţa Smarei este de a dona muzeului din oraşul ei natal tot ce avea mai de preţ în casa ei modestă de poetă şi scriitoare care a muncit toată viaţa pentru ţară. Fiica sa Zoe este cea care, inspirându-se de la Smara, a continuat să vorbească în conferinţe diverse de pe mapamond, continuând munca mamei sale. La Milano, Genova, Roma, Parma, la Napoli şi Palermo, ea a vorbit mereu despre durerile seculare ale poporului român, vorbind despre aducerea la îndeplinire a Idealului naţional.

        La un an după moartea sa, în memoria scriitoarei i se va ridica în Parcul Cişmigiu din Bucureşti, un bust pe care este inscripţionat Maica Smara Educatoare a poporului, scriitoare 1857-1944; la dezvelirea bustului scriitoarei au participat numeroase personalităţi din ţară şi din Italia, discursurile rostite cu acest prilej, precum şi articolele publicate în presă, subliniind faptul că locul acestui monument comemorativ ar fi fost nu într-un colţ liniştit de grădină, ci, mai degrabă, într-o piaţă publică, care să amintească de numele său, de faptele sale de mare patriotism. Acest bust este realizat de Mihail Onofrei, iar pe soclu e un basorelief cu doi copii aşezaţi care citesc o carte, la umbra unui copăcel.

        De asemenea, pentru a cinsti memoria Smarandei Gheorghiu, în anul 1957, aleea din parcul Central al Mitropoliei din oraşul ei natal, Târgovişte, s-a îmbogăţit cu un nou bust ce-i poartă numele, aşezat lângă cele ale înaintaşilor săi Grigore Alexandrescu și Ion Heliade Rădulescu. Mai târziu, o parte dintre aceste monumente au fost mutate în alte locuri din oraş. Bustul Smarandei a rămas şi astăzi în grădina publică, faţă în faţă cu monumentul ridicat de ea în cinstea lui Tudor Vladimirescu şi cu edificiul mitropolitan restaurat prin strădaniile ei.

       Despre cele citite aici despre cine a fost şi ce a făcut Maica Smara, puteţi găsi mai multe  şi mai pertinente informaţii în sursele de mai jos:

Surse:

Bîrlea, Petre Gheorghe, O româncă spre Polul Nord: pe urmele Smarandei Gheorghiu, Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1988,

Alina Siminiceanu, Smara Gheorghiu în Arhiva Istorică a Colecţiilor Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României, Revista Bibliotecii Naţionale a României- an XV- NR. 1-2/2009,Bucureşti

https://limbaromana.org/revista/ipostaze-benefice-ale-femeii-in-societatea-romaneasc%C4%83-maica-smara/

https://www.artline.ro/Smaranda-Gheorghiu-30762-1-n.html

https://destepti.ro/femei-celebre-smaranda-gheorghiu

http://www.cunoastelumea.ro/romance-faimoase-viii-prima-femeie-din-lume-care-a-calatorit-spre-polul-nord/

https://adevarul.ro/locale/alexandria/romana-smaranda-gheorghiu-autoarea-celebrelor-versuri-vine-vine-primavara-femeie-lume-ajuns-polul-nord-1_587b52f45ab6550cb873bd40/comment/1576418.html

https://adevarul.ro/locale/alexandria/romana-smaranda-gheorghiu-autoarea-celebrelor-versuri-vine-vine-primavara-femeie-lume-ajuns-polul-nord-1_587b52f45ab6550cb873bd40/index.html

http://horiagarbea.blogspot.com/2013/10/cine-fost-maica-smara.html

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa şi la bună revedere!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Alte articole găsiţi aici.

The post Din cutia cu amintiri… Smaranda Gheorghiu – Maica Smara appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

295 total views, 3 views today

Facebook Comments