23 aprilie - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

23 aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, supranumit „purtătorul de biruinţă” (gr. tropeophoros), prăznuit în fiecare an pe 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi veneraţi apărători ai creştinismului. Sfântul Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (sec. IV).

23 aprilie - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă
23 aprilie - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă
23 aprilie - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă
23 aprilie - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă
23 aprilie - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

           Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia (Turcia de astăzi), în jurul anului 270, din părinţi creştini – tatăl său fiind general roman iar mama palestiniană. A avut parte de o educaţie aleasă, fiind o fire bună, cinstită şi credincioasă, apoi, pe vremea Împăratului Diocleţian (284 – 305) şi-a dovedit vitejia în războaie.

          Ca urmare primeşte mai întâi rangul de numerie, încă pe când era tânăr, iar apoi este înaintat la gradul de comit, în condiţiile în care nu şi-a făcut cunoscută credinţa creştină. La vârsta de 20 de ani rămâne orfan de tată, care este ucis în lupte, moment în care pleacă, alături de mama sa, din Capadocia, stabilindu-se în Palestina.Curând şi mama sa avea să moară, iar Gheorghe a moştenit o avere uriaşă.

          În jurul anului 303, împăratul Diocleţian începe o prigoană asupra creştinilor, după hotărârile împotriva acestora luate la Consiliul de la Nicomedia din acel an, manifestată prin dărâmarea lăcaşurilor de cult, interzicerea reuniunilor creştinilor, arderea cărţilor de rugăciune şi uciderea celor care refuzau să aducă jertfă zeităţilor. Sfântul Gheorghe decide să îşi împartă toată averea săracilor, apoi îşi declară public credinţa creştină, chiar în cadrul sfatului stăpânitorilor romani, în faţa împăratului Diocleţian. Drept consecinţă, el a fost închis şi torturat în cele mai cumplite moduri: a fost împuns cu suliţa, a fost pus pe roată, a fost aruncat într-o groapă plină cu var sau bătut cu vine de bou, i s-au pus lespezi de piatră pe piept dar, prin darul lui Dumnezeu, a scăpat nevătămat din toate aceste încercări, refuzând să-şi schimbe credinţa, ba încă a făcut o mare minune înviind un om din morţi.

         Astfel a atras către credinţa creştină pe însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, a creştinat nenumăraţi alţi păgâni, însă a stârnit mânia lui Diocleţian care l-a introdus în temniţă grea, fiind legat cu lanţuri. Însă, într-o noapte, Sfântului Gheorghe i se arată Hristos care i-a vestit că îl aşteaptă întâmplări bune în viaţa sa.

         A doua zi, la 23 aprilie anul 304, Sfântul Gheorghe este ispitit din nou cu onoruri pentru a aduce jerfă zeilor, însă el îşi mărturiseşte şi mai aprig credinţa, este condamnat la moarte şi decapitat, în cetatea Diospolis, lângă Lidda. De atunci 23 aprilie a rămas zi de prăznuire a Sfântului Gheorghe. Un an mai târziu, Constantin devine împărat, iar drept-credincioşii primesc libertatea de a se manifesta.

          Sfântului Gheorghe i se ridică o biserică mare şi frumoasă în Lidda, iar sfântul trup al său este luat din locul neînsemnat în care zăcea şi adus în acea cetate, moaştele sale devenind izvoare aducătoare de minuni. Ulterior moaştele sale au fost duse şi împrăştiate în întreaga Europă, la biserici şi mănăstiri.

           În anul 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, îl alege pe Sfântul Gheorghe patron spiritual al Casei Regale şi al întregii ţări, apoi Edward al III-lea a înfiinţat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, ulterior, simbolul steagului Angliei.În timp Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a devenit ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei şi Serbiei.

          La Biserica din Lidda (actualmente Lodd, în sudul oraşului Tel Aviv) se păstrează mormântul Sfântului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii și lanțurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniță. În România, Sfântul Gheorghe a devenit, încă din vremea lui Ştefan cel Mare, patron şi ocrotitor al Armatei şi al Moldovei, iar venerarea sa a devenit un cult naţional.Tot Ştefan cel Mare a zidit Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos, aceasta fiind închinată Sfântului Gheorghe şi fiind înzestrată cu steagul de luptă al Moldovei cu imaginea Sfântului ucigând balaurul şi cu o preţioasă icoană de lemn a Sfântului.

          În timp nenumărate mănăstiri şi biserici au fost ridicate în întreaga ţară, purtând Hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mai mult, în aprilie 2014, o raclă cu moaștele Sfântului Gheorghe a fost adusă la Biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Constanța, cu ocazia praznicului, acestea fiind dăruite definitiv spre închinare de cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop emerit de Milano.

          Sărbătoarea Marelui Mucenic Gheorghe, este bogat reprezentată şi în tradiţiile şi obiceiurile populare din ţara noastră. Se spune că Sfântul Gheorghe este ocrotitorul măcelarilor, agricultorilor, călăreților, fermierilor și al bolnavilor de lepră dar este şi patronul spiritual al Forţelor Terestre ale Armatei României.

           Denumirea populară a sărbătorii, Sân-George, provine de la zeul vegetaţiei, protectorul naturii, al vitelor şi oilor.Sân-George alături de Sfântul Dumitru – Sâmedru, sunt cei doi stâlpi ai tradiţiilor noastre, între care există o legătură cosmică. Astfel se spune că atunci când se aud primele broaşte cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă – fiind numit şi Cap mare de primăvară, iar toamna, Sâmedru, primeşte înapoi cheia de la Sân-George pentru a aduce anotimpul rece.

          În ziua dinaintea lui Sân-George, oamenii obişnuiau să pregătescă brazde verzi, pătrate, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie şi flori galbene de primăvară. A doua zi dimineaţa, capul familiei aşeza brazdele „de strajă” la stâlpii porţilor şi caselor, la ferestre şi la uşile grajdurilor, crezându-se că astfel oamenii, animalele şi culturile agricole erau protejate de forţele malefice.

         În unele zone, precum Bucovina, brazdele şi ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva frigurilor sau erau amestecate în hrana animalelor. Ajunul sărbătorii de Sân-George este cunoscut sub numele de Sângiorzul vacilor sau Alesul și este sărbătoarea ciobanilor, un obicei care marchează începutul anului pastoral când, conform tradiției, se aleg ciobanii, mieii și locul stânei, se pregătesc oile pentru muls și se prepară primul caș.

         Un alt obicei îl reprezenta împodobirea doniţelor de muls vacile cu verdeaţă şi flori de primăvară, existând credinţa că astfel va spori laptele vitelor şi că acestea vor fi protejate de toate relele.În seara din ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat priveau într-o cofă plină cu apă, fiindcă se spunea că astfel îşi vor vedea ursitul. De asemenea, în dimineaţa de Sân-George, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, iar dacă feciorii dragi lor nu călcau pe coroniţe, credeau că în acel an se vor căsători.

            Feciorii, la rândul lor, mergeau în ajun în pădure unde ascundeau o cofă cu apă neîncepută rostind în gând numele fetei iubite, până la ivirea zorilor se prindeau în horă, spuneau cimilituri sau cântau din fluiere, iar la răsăritul soarelui fiecare privea în cofă: dacă în vas se afla un fir de iarbă, însemna că se vor căsători cu fata iubită, iar dacă în apă se afla o floare uscată însemna că tânărul va trebui să mai aştepte pentru însurătoare. Se spune că cine dormea în ziua de Sân-George avea să fie somnoros întregul an.

           În Bucovina se întâlnea obiceiul urzicatului, prin care tinerii se atingeau pe piele, pe furiş, cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai harnici şi mai sănătoşi în perioada următoare. Un alt obicei întâlnit la noi era aprinderea de focuri vii, peste care tinerii obişnuiau să sară, crezând că astfel se purifică şi sunt apăraţi de rele.

      Conform datelor oficiale, circa 880.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe, dintre care aproximativ 180.000 sunt femei şi 700.000 sunt bărbaţi.Dintre femei, circa 132.000 poartă numele de Georgeta, 33.000 se numesc Gheorghiţa, iar aproape 15.000 poartă numele de Geta. Dintre bărbaţi, 540.000 se numesc Gheorghe, aproape 150.000 poartă numele George, 24.000 au numele Gheorghiţă şi 5.000 se numesc Ghiţă.

Surse:

https://doxologia.ro/imagine/sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta-6

http://www.fundatiasfantulgheorghe2008.ro/content/despre-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://basilica.ro/sfantul-mare-mucenic-gheorghe/

https://ortodoxinfo.ro/2017/04/22/documentar-despre-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta/

http://www.rador.ro/2017/04/23/documentar-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta-2/

The post 23 aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă appeared first on Jurnal Spiritual.

Source: Jurnal Spiritual

411 total views, 3 views today

Facebook Comments