Wilhem Reich

Postat de
|

Wilhelm Reich s-a născut într-o familie de evrei, la Dobrzcynica, în Galiţia austriacă (imperiul Austro-Ungar), pe 24 ianuarie 1897. A copilărit în Bucovina, într-o vastă fermă agricolă condusă de tatăl său. După moartea părinţilor, la vârsta de 17 ani a preluat conducerea fermei, dar şi-a continuat şi studiile la liceul german.

În 1914 s-a declanşat primul război mondial. În 1915 apare înrolat în armata austriacă, iar între 1916 si 1918 serveşte sub arme ca locotenent pe frontul italian. Ajuns la frontiera italiană de trei ori, a experimentat ceea ce el a numit “razboiul ca maşină” şi dezvoltând această noţiune.

Mizeria pe care a cunoscut-o el însuşi şi dramele familiale cu care s-a confruntat îl fac să devină interesat de motivele, cauzele pauperităţii şi a sărăciei intelectuale ce o însoţeşte. S-a angajat activ în mişcări politice, socialiste mai întâi, apoi comuniste.

Reich studiază la început dreptul, apoi se orientează către medicină şi intră în 1918 la Şcoala Medicală a Universităţii din Viena pe care o absolvă în 1922.

În paralel, este atras, chiar este entuziasmat de ideile lui Freud şi este admis la Societatea Psihanalitică din Viena în anul 1919. Reich avea să devină elevul preferat al lui Freud şi unul dintre cei mai străluciţi şi mai prolifici psihanalişti ai generaţiei ’20 – ’30. Puternic influenţat de concepţia freudiană privind nevroza, raportată la aspectul pur sexologic, publică în 1927 “Funcţia orgasmului”, în care susţine că originea nevrozelor este legată de ceea ce el numeşte “impotenţă orgastică” (incapacitatea descărcării complete a excitaţiei sexuale, incapacitatea de a îndeplini complet actul sexual, disfuncţia orgasmică).

Militează în partidul comunist şi începe o lucrare originală de sinteză între critica economică a lui Karl Marx şi PSIHANALIZA lui Freud sesizând coerenta şi subtilitatea fiecăreia dintre cele două gândiri. Omul liber a fost decepţionat de evoluţia comunismului sovietic denunţat de Reich ca “fascism roşu” şi societate autoritară, mari furnizori de suferinţe afective şi materiale, copie a “fascismului negru”. În concepţia sa, reprimarea sexuală joacă un rol important în menţinerea sistemului capitalist, iar revoluţia proletară trebuie să se impună prin eliberare sexuală.

În 1929 publică volumul “Materialism dialectic şi Psihanaliză”.

Un an mai târziu, în 1930, înfiinţează la Berlin SEXPOL, asociaţia pentru o politică sexuală proletară. Se îndepărtează din ce în ce mai mult de ortodoxia freudiană; combate universalitatea complexului lui Œdip şi respinge pulsiunea (= proces dinamic constând într-o presiune, încărcătură energetică, care face ca organismul să tindă spre un scop; după Freud, o pulsiune îşi are sursa într-o excitaţie corporală, stare de tensiune; scopul ei este de a suprima starea de tensiune din sursa pulsională) morţii în calitate de negare sexuală. Critică organizaţia familiei ca întrupare a moralei burgheze represivă şi responsabilă de mizeria sexuală şi socială (“Lupta sexuală a tinerilor” 1932, “Irupţia moralei sexuale” 1932).

În anul 1934, Ernest Jones îl exclude din IPA (asociaţia psihanalitică internaţională).

În perioada ridicării hitlerismului, el scrie “Psihologia de masă a fscismului” şi “Analiza caracterială” (1933), lucrări în care face legătura între impotenţa orgastică şi fascism.

Este obligat să părăsească Germania şi în 1934 pleacă în Norvegia, iar de acolo în Suedia.

În Suedia îşi consacră cercetările captării energiei sexuale cu ajutorul unor aparate de construcţie proprie. Reuşeşte să izoleze “entităţi” purtătoare de energie biologică, elemente de tranziţie între viu şi neviu (“Bionii” 1938).

4,404 total views, 5 views today