Zeci de români şi basarabeni s-au prins în Hora Unirii, marţi, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. O studentă din Republica Moldova a spus că speră la un viitor împreună, ca la 1918, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Românii şi basarabenii care au participat, marţi, la manifestările dedicate zilei de 27 martie, sunt susţinători ai unirii României cu Basarabia şi au venit cu steaguri ale celor două ţări, scrie Mediafax.

Manifestările au început cu intonarea imnurilor naţionale ale celor două state şi a continuat cu alocuţiuni şi scurte poezii, care evocau momentele de la 27 martie 1918 şi îndemnau la o nouă unire.

La final a avut loc un scurt program artistic realizat de studenţii basarabeni. De asemenea, cei prezenţi, aproape 100 de oameni, s-au prins într-o horă mare, iar apoi în două, sub forma unor cercuri concentrice.

Manifestările au fost iniţiate de Organizaţia Studenţilor şi Liceenilor Basarabeni din Alba Iulia.

Vicepreşedintele acesteia, Valeria Purciuc, a declarat, presei, că la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România se simte mândră că este basarabeancă, că e româncă

”Sperăm la un viitor împreună, cum a fost la 1918. Fraţilor de peste Prut le transmitem că suntem alături de ei, gândim în aceeaşi limbă, avem acelaşi ideal naţional, sperăm în acelaşi viitor. Noi ne simţim români, nu doar basarabeni”, a spus Valeria Purciuc.

La Alba Iulia învaţă peste 100 de elevi şi studenţi din Republica Moldova

Sursa: Descopera.ro

411 total views, 11 views today