,,Omul de astăzi transformă totul în «obiecte», începând cu Omul însuşi. Privirea pe care fiecare o aruncă asupra lui însuşi şi asupra altuia nu are o dimensiune spirituală. Omul nu mai este privit decât ca o «cărămidă», neavând valoare decât ca o marfă. Bolnav fiind, el este privit ca un obiect, redus la membrul sau organul bolnav; el este un rinichi, un ficat, un femur sau un stomac, şi aceste elemente, la rândul lor, nu sunt privite decât ca mecanisme care nu-şi mai îndeplinesc funcţia.

Pământul şi Cosmosul întreg, aservite în mod radical, epuizate, reconstituite chimic, dar distruse în «sufletul lor viu», devin sterile.

Lumea aceasta este una a labirintului, a Arborelui care a rupt legătura cu sămânţa sa.

Omul, neinspirat de Cuvânt (Hristos), proiectează asupra tuturor lucrurilor care-l înconjoară propria-i lipsă de semnificaţie, în sensul etimologic al acestui termen; căci, în ochii săi, el a compensat acest gol printr-o exaltare a eului, ce va face obiectul unei altei şi altei căderi.’’ (Pr. Petru Munteanu)

Astăzi, asistăm din păcate, la orbirea spirituală a omului modern, care nu mai are capacitatea de a recunoaşte în minunile lui Iisus Hristos prezenţa dumnezeirii Lui, de a crede în El şi a-L mărturisi cu credință și iubire, ca fiind Mântuitor al omenirii, Care vindecă natura umană de păcat, boală şi moarte. Această orbire spirituală se manifestă astăzi, în multe forme: ateism sau ostilitate faţă de religie, nihilism sau indiferenţă faţă de valorile credinţei, secularizare sau diminuare a vieţii spirituale, până la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică.

Mai mare și mai grea boală este necredinţa sau orbirea spirituală, decât orbirea trupească sau fizică, şi mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească, decât de orbirea sufletească a necredinţei. Orbirea trupească împiedică pe cel ce suferă de această boală, să vadă soarele fizic şi frumuseţile lumii pământeşti, însă orbirea duhovnicească împiedică pe cel stăpânit de ea, să-L vadă pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, pe Hristos – Domnul, Care a zis: ,,Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12) şi ,,Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan 9, 5).

Orbirea duhovnicească este întunecarea minţii omului şi înrobirea lui prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti, care sunt boli ale sufletului şi care îl aruncă pe om în orbire şi nesimţire duhovnicească, iar trupul în diferite boli. Omul orbit sufleteşte trăieşte în uitare de Dumnezeu și Biserica Lui şi înrobit de grijile acestei vieţi pământeşti, nu se mai roagă, nu mai este milostiv, nu-i mai vede şi nu-i mai aude pe cei din jurul său, când aceştia au nevoie şi cer ajutorul lui.

Omul modern are sufletul lipit de partea materială a lumii, şi nu de cea spirituală. Sufletul omului modern tânjeşte după mulţumirea provocată de o viaţă îmbelşugată și de cumpărarea unor lucruri scumpe și moderne, în pas cu tehnica avansată. Mintea, sufletul și trupul lui lucrează împreună, pentru a obţine aceste satisfacţii materiale. Omul modern a devenit ca un robot, ca o maşină, ca un obiect neînsufleţit, din care nu mai luminează diamantul dumnezeirii, în care icoana lui Iisus Hristos este acoperită de mâlul patimilor și păcatelor nenumărate.

Oare de ce, cei mai mulți dintre noi nu ştim că viaţa aceasta este trecătoare şi, că mai important e cum avem grijă: de suflet, de partea spirituală a vieţii? Oare de ce nu ştim, că sufletul nostru preţuieşte mai mult decât toată lumea aceasta, cu toate maşinile ei scumpe, cu toate palatele ei, cu toate hainele ei de firmă, cu toate locurile de distracţie şi desfrâu?  ,,Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?’’ (Mc. 8, 37) Mulți ne întrebăm: Dar are oare sufletul nostru aşa de mare valoare, încât să nu poată fi răscumpărat de toată lumea aceasta, cu toate bogăţiile ei? Are, pentru că, Mântuitorul nostru spune: ,,De ar dobândi omul toată lumea şi de va pierde sufletul său ce va folosi? (Mc 8, 36).

Aşadar, sufletul nostru are o nemăsurată valoare, o mare cinste, mai mare decât valoarea tuturor bunurilor materiale şi mai mare decât cinstea tuturor dregătoriiilor lumii acesteia. De ce oare nu înţelegem acest lucru, de ce ne comportăm ca nişte maşini, ca nişte obiecte neînsufleţite? Unde e iubirea de Dumnezeu şi semeni, care ar trebui să ne inunde inima şi să reverse şi în afară, pentru a o primi toţi din jurul nostru? De ce mulţi ,,călcăm şi peste cadavre’’ dacă este nevoie, pentru a ne îmbogăţi material, de ce oare călcăm cu cauciucurile roţilor maşinii în care ne-am transformat, pe sufletele semenilor, rănindu-le foarte grav sub greutatea urii, egoismului, nepăsării, invidiei, mândriei, orgoliului, răutăţii, minciunii, falsităţii etc.?

E trist dar adevărat, aşa suntem cei mai mulți dintre noi: cele mai ieftine maşini din lumea aceasta, cele mai prost construite, care scârţie din toate încheieturile, pentru că doar iubirea este cea care le leagă pe toate, care le uneşte şi le face de nedeslipit şi de neînvins în faţa tuturor obstacolelor.

Noi, cei mai mulţi ne căutăm fericirea şi bogăţia în stilul modern de viaţă, nu căutăm să strângem întru noi toată bogăţia harului lui Dumnezeu şi nu conştientizăm, că iubirea este dispoziţia cea bună a sufletului, care-l face să nu mai dorească nimic din cele ce sunt afară de cunoaşterea lui Dumnezeu.

Suntem maşini care rămânem în pană pe drumul vieţii, pentru că nu ne alimentăm rezervorul de la izvorul dragostei de Dumnezeu şi semeni, de la izvorul comuniunii, credinţei, de la izvorul solidarităţii, prieteniei adevărate.

Ce facem? Rămânem nişte maşini ieftine sau devenim cei mai scumpi din lumea aceasta, devenim oameni cu suflet îmbogăţit duhovniceşte, în care sălăşluieşte Harul lui Dumnezeu?

Ceva s-a întâmplat cu noi, şi cu ţăranii, şi cu muncitorii, şi cu intelectualii. Cred că ne-am schimbat, fiindcă nu suntem mulţumiţi cu starea în care ne aflăm, nu ne mai mulţumim cu lucrurile simple, aşa cum se mulţumeau strămoşii noştri. Ne dorim din ce în ce mai mult, am devenit iubitori de trai bun, am uitat că bunicii noştri mâncau cu bucurie pâinea făcută în casă, purtau haine şi încălţări modeste, îşi petreceau serile la lumina lumânărilor sau a lămpilor cu petrol și erau cu adevărat fericiţi. Ei îşi iubeau familia, îşi câştigau pâinea pe locurile strămoşeşti, îşi iubeau ţara şi neamul, erau mai uniţi, mai patrioţi, mai solidari, atât în momente de bucurie, cât şi în cele de suferinţă.

Acum ne-am înstrăinat unii de alţii, suntem din ce în ce mai trişti, mai nefericiţi, ca să nu spun depresivi. Şi ne-am înrăit, suntem din ce în ce mai insensibili şi mai indiferenţi la problemele celor din jur. Suntem egoişti, individualişti, fiecare îşi urmează propriul interes, nu mai poţi avea încredere în oamenii de lângă tine, nu mai poţi să fii o carte deschisă, pentru că nu ştii cui îţi spui durerea şi necazul, unui prieten sau unui om care poartă o mască, o mască a falsității și vicleniei.

Şi nu mai avem credinţa bunicilor și strămoşilor noştri, care îşi puneau nădejdea în mila şi voia lui Dumnezeu și nu îşi făceau griji pentru ziua de mâine, ştiau că are grijă Bunul Dumnezeu să nu le lipsească pâinea de pe masă sau cele de care aveau nevoie. Nu ştim să ne mai bucurăm de mirosul încântător al unei flori, de imensitatea unui cer albastru şi senin, de verdele crud al ierbii, de zâmbetul gingaș al unui copil, de sunetul armonios al ploii, de trilul unei păsărele, de un pelerinaj în locuri încărcate de pace și sfințenie etc. Şi toate acestea ne fac mai urâţi, nu numai sufleteşte, ci şi trupeşte. De aceea nu avem chipurile luminoase şi frumoase, ci chipuri întunecate de tristeţe, deznădejde, dezorientare, de aceea suntem ca nişte maşini ieftine, cu motorul obosit şi vopseaua scorojită.

Ar fi minunat să ne mulţumim cu o viaţă simplă, cu o viaţă pe care să ne-o trăim mai mult pentru a ne hrăni sufletul cu bucurii duhovniceşti, şi nu pentru a fi într-o continuă goană pentru plăceri lumeşti. Dacă nu ne-am complica viaţa cu orgoliile noastre, cu agitaţia noastră, cu modernismul societăţii actuale, care este o societate de consum exagerat, dacă am vrea să trăim cum trăiau strămoşii noştri, cu simplitate, cu demnitate, cu credinţa că trebuie să ne mulţumim cu puţin în viaţă, dacă nu am mai vrea să trăim după moda lumii de astăzi, dacă nu am imita tot ce apare nou, chiar dacă acest nou nu ne este de folos, ci dimpotrivă, am fi nişte oameni înţelepţi şi fericiţi. Acolo unde există simplitate există şi înţelepciune, pace, linişte, nădejde, speranţa şi credinţa că Bunul Dumnezeu le rânduieşte pe toate după o judecată dreaptă, că Bunul Dumnezeu ne ajută să răzbatem pe toate drumurile vieţii, oricât de întortocheate și pline de obstacole ar fi ele.

Ar fi minunat, dacă ne-am trăi viaţa cu simplitate, aşa cum şi-au trăit-o şi strămoşii noştri (în bordeie sub pământ, fără lumină, fără căldură, fără mâncare sofisticată, fără haine de firmă, fără tehnică şi tehnologie, în armonie cu natura). Trăiau simplu, dar erau fericiţi, erau credincioşi, cu nădejde că Bunul Dumnezeu îi ajută să aibă pe masă pâinea cea de toate zilele. Acum, noi trăim în condiţii de viaţă moderne, dar sufletul ne e tot trist, cu luminile stinse, fiindcă nu ştim ce ne dorim de la viaţă, suntem lipiţi cu inima de partea materială a lumii acesteia, şi nu de cea spirituală, nu ştim să ne mai înveșmântăm sufletul cu mici bucurii care nu ţin de material (să petrecem mai mult timp în natura încântătoare, să citim o carte însuflețită, să pictăm un tablou cu creionul sufletului, să scriem o poezie cu cuvinte înmuiate în Har, sa ne îndreptăm pașii spre locuri încărcate de frumos, istorie, sfințenie etc.)

Tot mai mulţi dintre noi am devenit sclavii lumii moderne, nu mai suntem precum creştinii de odinioară, îmbogăţiţi sufleteşte, cu adevărat fericiţi fiindcă Dumnezeu le-a umplut inima de fericire autentică, pace şi veselie. Ca oameni moderni credem că viețuim creștinește și în același timp suntem ancorați în spațiul lumii deșerte și înșelătoare, în spațiul morții, în spațiul în care modernismul, consumerismul, neautenticul, falsul și minciuna, domnesc la loc de cinste.

Concluzionând, pot spune, că în ultima vreme suntem tot mai mulți creștini căldicei, care nu mai experimentăm prezența Sfântului Duh în viața noastră. Suntem tot mai nemultumiţi de starea în care ne aflăm, mai comozi, mai indiferenţi, mai mânioşi, mai trişti şi mai depresivi şi tot mai mulţi trăim starea ,,noaptea sufletului’’ şi nu mai reuşim să ne găsim liniştea şi fericirea. Este nevoie de o nouă revoluţie spirituală, pentru a-L redescoperi pe Dumnezeu şi pentru a trăi starea de ,,trezvie’’, starea în care putem să punem început la tot binele ca temelie a îndumnezeirii.

E atât de mult întuneric înlăntrul nostru și în afara noastră, e atâta urâțenie în lumea de azi, din cauza răutăților și păcatelor omului contemporan, e atât de multă confuzie pe care o trăim și, numai Bunul Dumnezeu are puterea de a ne elibera din capcana stresului, a grijilor de tot felul, a dorinței de trai bun și îmbelșugat. Dar pentru aceasta, să ne rugăm mai mult, rugăciunea ,,să ţâşnească din inimă ca un izvor dătător de viaţă, dintr-o sfântă apă vie”, aşa cum ne învață Sf. Teofan Zăvorâtul, pentru a ne putea vindeca: psihic, moral şi fizic şi să avem nădejdea şi credinţa că, deşi ,,a fost o vreme când am umblat în întuneric’’ putem deveni fericiţi, fiindcă ştim că ,,ni s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ” şi să avem curaj, pentru că Mântuitorul ne-a îndemnat: ,,Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască puterea de a căuta mântuirea sufletului, mai mult decât orice bogăţie din lumea aceasta, adică să dobândim Împărăţia iubirii şi fericirii veşnice a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, să ne ajute să nu mai fim nişte maşini ieftine, ci oameni după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu!

Doamne, Te rog, nu mă lăsa să mă transform într-o mașină ieftină și ruginită! Ajută-mă să aleg veșnicia, și nu vremelnicia! Doamne, Te rog, nu mă lăsa să ascult șoaptele înșelătoare ale lumii bogate în tentații de tot felul! Doamne, nu mă lăsa să mă tăvălesc în noroiul păcatelor și ajută-mă ca lucrurile și faptele cele lumești și firești să nu aibă înrâurire asupra ființei mele! Ajută-mă, Te rog, să mă întăresc lăuntric, lucrând fapta cea bună și plăcută Ție! Ajută-mă să mă îndeletnicesc cu cele duhovnicești, curate și mântuitoare și să îmi sădesc în ogorul inimii dorul pentru cele sfinte și dumnezeiești. Te rog, Doamne, ajută-mă să sec izvoarele răului dinlăuntrul meu și din afara mea și să nu fiu roaba vrăjmașului diavol!

Ajută-mă să nu uit niciodată de Tine, să nu mă cufund în uitare și nepăsare, să nu le înfăptuiesc pe toate după propria voie, cu libertate iresponsabilă, ci cu libertate asumată, responsabilă, după voia Ta dreaptă și înțeleaptă! Ajută-mă, Doamne, să îmi fie mereu sete și foame de Tine, ajută-mă să fiu vie, și nu un robot sau o mașină ieftină și ruginită! Amin.

„Iubirea – lumină și bogăție sufletească”, Cristina Toma. Editura Jurnal Spiritual, 2018

Post-ul Omul modern – cea mai ieftină maşină apare prima dată în .:Jurnal Spiritual:..

Source: Jurnal Spiritual

155 total views, 7 views today

Facebook Comments