Banii si economia (VI)

Postat de
|

În lume sunt 196 de țări. 25 din ele sunt foarte bogate, având un venit pe cap de locuitor de peste 100.000$ pe an.

Mult mai multe țări sunt foarte sărace și unele – despre care vorbim acum – sunt foarte, foarte sărace.
Acestea sunt cele mai sărace 20 de țări din lume, unde venitul anual pe cap de locuitor este sub 1000$ pe an, ori sub 3$ pe zi.
Toate țările sunt acum mai mult sau mai puțin pe o cale ascendentă, dar cele sărace progresează foarte, foarte încet.
Dacă Zimbawe continuă în ritmul actual de creștere, se va putea numi țară bogată peste 2722 de ani.
Ceea ce vrem să aflăm prin acest film este de ce unele țări prosperă, iar altele stagnează, să înțelegem ce fac corect țările bogate și să pricepem mai bine provocările și problemele țărilor sărace.
Sunt trei factori de bază care hotărăsc dacă o țară va fi săracă sau bogată. Primul îl constituie instituțiile. Instituțiile sunt mai mult decât importante.
Vorbind la nivel general, țările bogate au instituții bune și țările sărace le au foarte rele. Legătura dintre sărăcie și corupție este directă.
Cele mai bogate țări din lume sunt aproape invariabil cele mai puțin corupte și țările cele mai corupte sunt și cele mai sărace.
Când țările sunt corupte, nu pot colecta suficiente taxe de care ar avea nevoie instituțiile bune să poată scăpa din cușca sărăciei. Jumătate din bogăția celor mai sărace douăzeci de țări se duce în conturi din alte țări.
Impozitele pierdute de aceste țări totalizează 10-20 de miliarde de dolari pe an.
Între timp, fără o bază financiară adecvată susținută de taxe, țările sărace nu pot investi în poliție, educație, sănătate și infrastructura de transport.
O modalitate mai neutră de a privi corupția ar fi ca pe o mentalitate de clan.
Să zicem că vrei să angajezi pe cineva. În țările bogate, vrei să o faci pe merit, intervievând mulți candidați, apoi alegându-l pe cel mai bun fără să iei în considerare vreo legătură personală cu el.
Dar în țările sărace, înclinate spre o gândire de clan, o astfel de abordare ar fi considerată ea însăși coruptă.
Este datoria ta să treci cu vederea un așa-zis cel mai bun candidat dintr-un grup de anonimi și să alegi pe cineva din echipa ta, unchiul, fratele, vărul de-al doilea, tipii din același trib.
Drept rezultat, țările sărace își restrâng singure accesul la inteligența și talentul întregii populații.
Există un al doilea factor care menține țările sărace: cultura, ce se întâmplă în mințile oamenilor, atitudinile și credințele lor.
O statistică izbitoare apare aici în legătură cu religia.
Dacă există o generalizare pe care o poți face în privința legăturii religie – bogăție, ar fi că oamenii au mai multe șanse să fie mai bogați cu cât sunt mai puțin religioși. În 19 din cele mai bogate țări din lume 70% sau mai mult din populația lor spun că religia nu este deloc importantă pentru ei.
Excepția o constituie, fără a surprinde, SUA, care reușește să combine un nivel înalt de religiozitate cu bogăția uriașă.
Mai multe despre subiect într-o clipă…
Pe de altă parte, cele mai sărace națiuni din lume sunt cele mai credincioase.
Iată cât de mulți oameni consideră că religia și supranaturalul sunt foarte importante, în țările următoare: (stânga)
În țările cele mai sărace ale lumii, aproape toată lumea crede. De ce credința e așa de rea în conturarea unei averi?
Deoarece, în general, religiozitatea este legată de ideea că prezentul nu poate fi îmbunătățit, așa că ar trebui să te concentrezi pe cele spirituale și să te pregătești în loc pentru lumea viitoare.
Are chiar sens când locuiești în locuri ca acesta…
Pe de altă parte, în țările bogate, oamenii cred în general cu tărie în capacitatea lor de a-și croi viața prin efort și talent.
Și ca să explicăm anomalia SUA, religia pare să nu încetinească aici creșterea economică deoarece este un o religie cu un caracter special, în mare majoritate protestantă și foarte materialistă.
Dumnezeul american nu vrea ca tu să te gândești la construirea Ierusalimului pe lumea cealaltă, ci acum și aici, în Kansas ori Houston.
Mai este un al treilea factor major care determină bogăția și sărăcia țărilor, și anume geografia.
Țările sărace sunt situate covârșitor în regiunile tropicale. Nu este o coincidență. Viața este în multe feluri mult, mult mai dură acolo. Problemele încep cu agricultura. Plantele tropicale au în general mult mai puțini carbohidrați (energie).
Țările sărace au și sol sărac, deasemenea. În plus, și poate surprinzător, un climat tropical poate să dezavantajeze fotosinteza.
În istorie, un factor cheie în șansa unei societăți de a se îmbogăți l-a constituit posesia animalelor mari domesticite, precum caii și boii, care au scutit o mare parte a forței de muncă de povara muncii manuale.
Dar în Africa tropicală, animalele domesticite au fost, de-a lungul timpului, devastate de o plagă îngrozitoare, musca țețe.
Această muscă mică, prezentă doar în Africa datorită căldurii și umidității, îmbolnăvește animalele în număr foarte mare, făcându-le apatice ori inerte, și a avut un efect profund asupra capacității africanilor de a dezvolta tehnica, crește producția agricolă și produce bogăție.
Nu doar plantele și animalele suferă la tropice, la aceste latitudini, oamenii sunt expuși unei palete largi de boli îngrozitoare, printre care … (toate de pe ecran). 100% din țările cu venituri reduse sunt afectate de cel puțin 5 boli tropicale simultan.
Temperatura magică care a ajutat țările bogate să ajungă bogate este 16 grade Celsius. Oricât de mic disconfortul, acel puțin sub 16 grade înregistrat când toamna începe să muște constituie destul de literal o piatră de temelie a civilizației.
Geografia înseamnă și transporturi și țările sărace sunt per ansamblu foarte prost conectate la lume.
Bolivia, țară fără ieșire la mare, și Paraguay, aproape fără ieșire la mare, sunt printre cele mai sărace țări din America de Sud.
Africa posedă numai un râu mare navigabil, Nilul, și găzduiește 15 țări fără ieșire la mare, dintre care 11 au venituri medii pe cap de locuitor de 600$ pe an sau mai puțin.
Nu e coincidență că cea mai săracă țară din Asia, Afganistan, nu are ieșire la mare.
Apoi mai este problema resurselor naturale.
Resursele naturale, ca petrolul și metalele prețioase, pot constitui o adevărată bătaie de cap și în mod paradoxal, țările sărace par să le posede din belșug.
Aceste resurse naturale sunt ceea ce economiștii numesc intensificatori. Ele vor ajuta o țară cu instituții bune să se îmbogățească, dar una cu instituții proaste va deveni și mai săracă, alcătuind ceea se numește capcana resurselor.
De exemplu, Republica Democrată Congo este una din țările cele mai bogate în minerale din lume, deținând aproape întreg Coltanul din lume, din care fiecare telefon mobil are puțintel.
Dar bogăția de resurse naturale ajută elitele să înșface banii fără să necesite cooperarea întregii societăți.
Dacă singura modalitate de a te îmbogăți ar fi construcția de motoare cu reacție, de exemplu, ai avea nevoie ca toată societatea să se implice în proiect; dar dacă trebuie doar să extragi câteva minerale, poți să o faci cu o forță de muncă redusă, niște arme și o pistă suficient de lungă să-ți asigure transportul prăzii spre piețe.
Bogăția din Coltan asigură armele rebelilor DRC și corupe toate nivelurile societății.
Deci cum ar trebui cineva să cântărească importanța relativă a tuturor acestor factori, instituțional, cultural și geografic în determinarea bogăției țărilor?
Nu există reguli pentru un răspuns definitiv și rapid, dar pentru ghidare, cineva poate aprecia că 50% din avuția unei nații depinde de starea instituțiilor sale 20% ține de cultura ei și câte 10% pot fi alocate latitudinii, conectivității cu restul lumii, și bogățiilor subsolului.
Dacă ești un arhitect de politici, această discuție are largi implicații practice, dar la nivel personal, s-ar putea extrage două lucruri din ea:
Pentru început, modestia. Ar trebui să fii mai conștient cui datorezi succesul tău personal, nu muncii asidue și minții tale strălucitoare, ci la modul general, societății în care locuiești, care a ajuns astfel după secole și de care fără să îți dai seama beneficiezi tu acum.
În același timp, solidaritatea. Capacitatea de a nu privi societățile înapoiate drept cazuri fără speranță, ci mai degrabă drept țări care se confruntă cu probleme complexe și enorm de dificile.
Solidaritatea noastră poate fi mărită gândindu-ne că necazurile din tărâmurile în situație disperată sunt în bună parte datorate malariei, lipsei canalelor navigabile și bâzâitului terifiant al muștii țețe, mai degrabă decât unei patimi omenești care pe noi nu ne caracterizează.

1,244 total views, 1 views today