În parohia „Sfinţii Voievozi” – Săvineşti, care aparţine de Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ a fost organizată marţi, 25 martie 2014, o procesiune dedicată împlinirii a nouă ani de când a fost deschis Centrul social – educativ „Popasul iubirii milostive” – Săvinești.

DSC0029-300x199Evenimentul a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi în biserica parohială. Părintele paroh Petru Munteanu, care este şi directorul filialei Săvineşti a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, a adresat la finalul slujbei un cuvânt celor prezenţi în care a vorbit despre importanţa zilei de 25 martie pentru parohia „Sfinţii Voievozi” – Săvineşti.

DSC9942-300x199„Pentru noi, sărbătoarea Bunei Vestiri este un moment emoţionant, pentru că se împlinesc nouă ani de activitate neîntreruptă la Centrul social – educativ „Popasul iubirii milostive”. Ne-am rugat ca acest Centru social-educativ intitulat într-un mod sugestiv „Popasul Iubirii Milostive” să fie un loc al prezenței iubirii Milostive a Mântuitorului, Maicii Domnului și a sfinților care au fost următori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Au trecut nouă ani de când credincioşii din parohia noastră şi nu numai au auzit de Popasul iubirii milostive. În prezent, 89 de copii servesc masa în fiecare zi în centrul parohiei noastre, cu sprijinul credincioşilor noştri. Noi ne dorim ca beneficiarii noştri să înveţe bucuria rugăciunii, a păcii, a împăcării şi a bucuriei, care vin din sufletul plin de prezenţa lui Dumnezeu. La acest ceas aniversar ţin să vă mulţumesc pentru dragostea cu care aţi înconjurat acest proiect. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze acest proiect. Ne dorim ca iubirea milostivă să o transplantăm în cât mai multe puncte şi să avem cât mai multe proiecte îndrăzneţe. Nădăjduim ca la şcoala veche din Săvineşti să înfiinţăm un aşezământ social pentru bătrânii asistaţi. De asemenea, sperăm să înfiinţăm o grădiniţă cu program prelungit. Prin acest proiect dorim să semănăm lumina iubirii lui Dumnezeu în sufletele cele rănite, pentru ca vestea cea bună să ne vindece de însingurare şi de tristeţe”, a spus pr. paroh Petru Munteanu.

1794668_281120802051778_1933508414_n-300x200A urmat procesiunea către Centrul social – educativ „Popasul iubirii milostive” – Săvinești. Pe tot parcursul pelerinajului au fost intonate cântări religioase specifice Postului Mare şi sărbătorii Bunei Vestiri. Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au participat toţi credincioşii.

Constantin Ciofu

1,446 total views, 5 views today